Deşi acest articol conţine elemente politice, precizez din start că nici “Dunărea Bătrână” şi nici eu nu susţinem vreun partid sau vreo ideologie politică, principala noastră preocupare fiind promovarea imaginii sportului în general şi a echipei de fotbal Oţelul în special.În decembrie 1989, în urma Revoluţiei, s-a bătut monedă pe faptul că România a trecut de la comunism la democraţie. Trecând peste implicaţiile strict politice ale evenimentelor din ’89 şi perioadei care a urmat, nu ar fi rau să aruncăm o privire asupra felului în care noi, românii, am profitat de libertăţile dobândite. Din nefericire este evident, chiar şi pentru cei mai simpli oameni, că democraţia a fost percepută greşit de mulţi români. Oare cum de au ajuns unii dintre conaţionalii noştri la concluzia că democraţia înseamnă numai drepturi şi libertăţi şi nicio obligaţie? Restricţiile suportate în perioada comunistă în contrast cu posibilităţile nelimitate din perioada post-decembristă, dar şi o serie de alte elemente, au dus la întipărirea acestei mentalităţi deficitare în rândul unui procent mare din populaţia României.

Până la un punct se poate da vina şi pe sărăcie însă, în cele din urmă, caracterul fiecarei persoane în parte este determinant, pentru nesimţire, indiferenţă sau prostie existând puţine scuze.Fără a fi măcar un pic nostalgic şi fără a aduce laude de vreun fel regimului comunist, nu pot să nu observ că din anumite puncte de vedere, înainte de ’89 românii erau mai activi. Daca în anii ’60 oraşul Galaţi era printre cele mai curate şi mai frumoase din ţară, în zilele noastre este năpadit de gunoaiele pe care chiar mulţi gălăţeni le aruncă unde apucă, şi mai grav, procedează astfel pentru că le este lene! Însă, cea mai dureroasa problemă pentru iubitorii sportului, rămâne indiferenţa care a pus stăpânire pe acest domeniu în ultimii 18 ani. Dacă înainte se construiau multe baze sportive (ce-i drept mult, dar prost), acum nu se mai construieşte mai nimic (în ceea ce priveşte bazele sportive, evident), ba mai mult, stadioanele dispar în detrimentul supermarketurilor (vezi situaţia fostului IMH).

Iar cele care au supravieţuit, de multe ori au căzut în paragină datorită lipsei de interes a comunităţii locale (în frunte cu primarul), aşa cum s-a întamplat cu Sala Sporturilor, aflată în “renovare” de aproape 8 ani! Am ajuns în situaţia în care, în Republica Moldova, locuită majoritar tot de români, dar considerată cea mai săracă ţara din Europa, să se construiască stadioane, baze sportive de toata frumuseţea în care au intrat zeci de milioane de euro, în vreme ce în România, proaspăt intrată în UE este “linişte şi pace”.Din nefericire, această indiferenţă faţă de sport se manifestă la nivelul întregii populaţii, stadioanele şi sălile de sport care se umpleau până la refuz săptămână de săptămână pe vremuri, acum mai sunt ocupate rareori la capacitate maximă. În cele mai multe cazuri, competiţiile sportive au ajuns să se desfăşoare în cvasianonimat, cu cel mult 50% din locuri ocupate, mulţi români gândind că “de banii pe bilet mai bine iau o sticlă de bere şi două pungi de seminţe şi mă uit la televizor”. Tradiţionalul mers la meci, fie el de fotbal, volei sau handbal, a fost înlocuit cu ore întregi de privit la televizor sau calculator.

Corupt de activităţile capitaliste nou pătrunse pe piaţa autohtonă, « shopingul » (cât de stupid sună), cluburile, calculatoarele şi televiziunea, românul a uitat de datoriile civice şi morale, a uitat cum e să te bucuri de un spectacol sportiv pe viu, a uitat cum e să îţi încurajezi echipa. Trist, dar adevărat, mai ales ca cei mai mulţi pun noile preocupări şi obiceiuri pe seama democraţiei. În fond, “E democraţie!”, dar o democraţie prost înţeleasă. Deşi sunt mândru că sunt român, ca mulţi alţi gălăţeni probabil, nu pot să nu sper ca într-o zi să vedem şi noi democraţia altfel, cum o văd nemţii de exemplu. Am dat exemplul nemţilor pentru că au calităţi de care avem şi noi nevoie. Atunci cînd o companie finlandeză a anunţat închiderea unei fabrici în Germania, însemnând aproximativ 2-3000 de locuri de muncă pierdute, nemţii au ieşit în stradă protestând împotriva deciziei, în timp ce atunci când au fost disponibilizaţi peste 10000 de siderurgişti la Galaţi “s-a negociat” în relativă linişte. Că nu mai avem reacţie atunci când suntem nedreptăţiţi s-a văzut şi după scandalul declanşat de “legea Dragomir”, care deşi conţine mai multe articole anticonstituţionale sau pur şi simplu absurde, nu a fost criticată decât de o mână de oameni, majoritatea ultraşi, principalele ţinte ale legii de altfel. Restul românilor, fie nu au fost interesaţi de această nedreptate (probabil căutau subiecte senzaţionale pe posturi TV de scandal), fie s-au mulţumit să o aprobe fără a şti măcar despre ce e vorba (mass-media a avut grijă să o numească lege “anti-huligani”).

Eu cred, la fel ca multe alte persoane, că ar trebui să ştim cum să ne bucurăm de privilegii fără a uita de îndatoriri, să ne apărăm drepturile şi ceea ce este drept şi să nu ne mulţumim doar cu resturi, kitsch-uri şi prost gust (cum vedem că se promoveaza în aproape toată mass media). Pentru că Dunărea Batrână promovează şi susţinerea sportului în general, o să închei prin a va încuraja să alegeţi sportul în detrimentul altor activităţi mai puţin sănătoase. Iar dacă cititorii revistei probabil oricum asistă pe viu la meciurile Oţelului, nu ar fi o idee rea să încercăm ca fiecare dintre noi să atragă cât mai multe persoane la meciuri (nu neapărat numai de fotbal). Şi pentru că săptamâna viitoare Oţelul va disputa primul meci acasă din acest retur, haideţi să umplem stadionul şi să ne încurajăm echipa, să demonstrăm că putem fi şi altfel: mai buni.