STIRI Editoriale Care-i treaba cu peluzele?

Deşi jocul echipei nu este tocmai îmbucurător, mai există şi alte probleme legate de culorile Oţelului, cum ar fi calitatea peluzelor. Încă de la început ţin să precizez că nu sunt un expert în ale galeriilor sau a fenomenului ultras, însă este vizibilă scăderea calitaţii Peluzei Nord, în timp ce partea cealaltă de la Sud nu beneficiază de un număr considerabil de componenţi . Poate nu sunt eu îndreptăţit să vorbesc despre asta, dar cred că cineva trebuie să o facă în beneficial spectacolului din peluze. Este clar din start că despărţirea “rebelilor” din Sud de partea nordică a dăunat şi, fără să cunosc motivele, care chiar nu contează pentru mine, cred că ar trebui să fie lăsate în urmă orgoliile dintre componenţii celor două peluze pentru binele lor, deoarece numai împreună pot forma un grup de top în România .

 

E trist să văd că suporterii oaspeţilor, veniţi de la câţiva zeci sau sute de kilometri distanţă, acoperă fondul sonor sau au o coregrafie pregătită spre deosebire de ai noştri. Cântecul ce poartă şi numele revistei noastre, “Dunărea Bătrână”, nu mai are parcă acelaşi impact, iar strigătul de lupta “Forza Oţelul, Luptă Galaţi” ce până nu de mult răsuna în tot Galaţiul, acum abia se mai aude…Trebuie luat în calcul că urmează să vină la Galaţi echipe cu galerii puternice în următoarele meciuri şi ar fi păcat ca acestea să se audă mai mult chiar pe stadionul nostru. Am observat la Sud că au apărut cântece noi şi totodată cantabile, care ar prinde contur prin reunirea dintre peluze. Este o simplă părere pertinentă, dar pe care foarte multă lume din jurul a tot ceea ce înseamnă Oţelul nu o spune: avem nevoie de toate forţele în peluză pentru ca echipa să fie încurajată permanent şi condusă spre victorie !

Login sau crează cont pentru a comenta              |