STIRI Editoriale Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii - Nimic despre fotbal

Într-o după-amiază ce se anunţa liniştită, jucătorii Oţelului şi-au dat aramă pe faţă şi i-au făcut de râs pe suporterii roş-alb-albaştrii, tratând meciul de ieri cu o nesimţire crasă şi pierzând lamentabil un meci ce-l credeau de dinainte câştigat, împotriva unei echipe ce acumulase 3 puncte în 19 etape şi marcase de doar 6 ori! Există ca în orice grădină şi uscături care trebuiesc îndepărtate cu prima ocazie… Câte greşeli trebuie să mai comită Costin? Câte minute trebuie să mai bifeze Elek pentru a se lămuri că e un jucător de nivelul Ligii a 3-a? Cât trebuie să greşească S.Ilie pentru a dovedi că locul sau e de la mijloc în sus? Câte umilinţe trebuie să mai îndure suporterii Oţelului? Pe când o schimbare de mentalitate?

La final Bourceanu amintea de victoria în faţa Stelei. Păi şi suporterii trebuie să se mulţumească cu o victorie în tot campionatul, trebuie să îi reamintesc omului de naţională care la fiecare declaraţie amintea că vrea să plece de la Oţelul în vară, că un sezon are 34 de partide?

S-a invocat lipsa banilor, mai exact lipsa plăţii salariilor. Banii ar trebui să fie un mijloc şi nu un scop. Scopul ar trebui să fie performanţa, iar dacă banii sunt singura motivaţie, îi face cumva pe jucători să semene cu nişte prostituate!

S-a auzit prin tribune de termenul blat. Eu personal îl exclud, pentru că nu e prima oară când Costin, spre exemplu, îşi da în petec şi greşeşte patetic. Nu e prima oară când "atacăm" cu Elek. Însă e prima oară când simţim o asemenea umilinţă, să ajungem de râsul României, într-un meci în care Pena la toate atingerile de balon nu a reuşit să facă nimic, în care Cârjă a jucat cu frica unui debutant, Bourceanu se gândea la meciul cu Serbia şi la viitoarea sa echipă din vară şi lista poate continua…

În această săptămână, ne-am confruntat cu adversităţi din partea "ziariştilor" din presa centrală, însă acest meci a demonstrat de ce suntem noi de fapt ţinta atacurilor şi subiectul mistourilor. Această umilinţă depăşeşte acel 0-7 cu Rapid de pe teren propriu, acel 1-6 din Ştefan cel Mare, acel 0-3 din Ghencea în care am mimat fotbalul, acel 1-2 de la Cluj cu U sau acele înfrângeri cu 1-3 în faţa Vasluiului şi a Argesului, deşi la acel moment erau echipe aflate în subsolul clasamentului.

Şi, ca să închei totuşi într-o notă optimistă aş putea spune că având în vedere toată istoria Oţelului, acesta este spiritul acestui club şi anume imprevizibilitatea rezultatelor de-a lungul timpului, reuşind înfrângeri catastrofale, dar şi victorii de neimaginat. Aşadar pentru a spăla ruşinea, aştept o reacţie din partea adevăratului OŢELUL în partida din Giuleşti, când sper să văd reversul medaliei, cealalata faţă a echipei şi a spiritului clubului iubit de suporteri, care sunt predispuşi mereu la sacrificii pentru culorile iubite.

Login sau crează cont pentru a comenta              |