STIRI Editoriale E timpul lor... (şi al nostru)

Poate mulţi s-ar fi aşteptat ca poziţia ocupată de Oţelul în acest moment în clasament să stârnească râuri de cerneală, iar ziarele centrale să fie pline de ştiri despre echipa noastră iubită. Bineînţeles că presa sportivă românească, mereu în căutare de senzaţional, nu a făcut acest lucru, ba mai mult promovează în continuare aceleaşi echipe prăfuite oricât de penibil s-ar prezenta acestea în campionat sau în Europa.

Totuşi, acest aspect nu-l interesează prea mult pe suporterul gălăţean, al cărui suflet aş paria că râde la ora aceasta, când priveşte clasamentul. “Liderul de o seară”, Oţelul, s-a transformat în liderul de 2 săptămâni deja şi gluma s-a cam îngroşat pentru adversarii noştri. Într-un oraş, Galaţi, tot mai apăsat de grijile zilnice, de şomaj şi sărăcie, de griul toamnei reci, fanii gălăţeni radiază de bucurie de aproape două săptămâni, fericirea simplă a fotbalului pur şi inocent infiltrându-se în inimile tuturor “oţelarilor”. În această dimineaţă, am primit un telefon, de la unul dintre cei mai mari suporteri ai Oţelului pe care am avut plăcerea să-i cunosc şi care îmi este coleg la Dunărea Bătrână. Momentan viaţa l-a mutat la Bucureşti. Mi-a povestit ceva ce pentru mulţi ar putea părea de o simplitate rară: “Eram în tramvai la prima oră, obosit, înconjurat de oameni cu feţe triste şi somnoaroase, când în faţa hotelului Crystal Palace am văzut autocarul echipei noastre. Culorile alea roş-alb-albastre mi-au luminat ziua!”. Ăştia suntem noi, de două săptămâni: aceeaşi oameni, cu aceleaşi probleme cotidiene, dar MÂNDRI şi FERICIŢI că Oţelul este pe primul loc !

 Personal nu m-am mai simţit aşa de la mijlocul anilor ’90, când echipa noastră se lăuda cu titlul neoficial de “campioană a Provinciei”. Atunci vorbeam de Simionaş, Bordeianu, Tofan, Tănase, V. Ştefan sau Ion Viorel, acum e rândul lui Dorinel Munteanu, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu sau Cristian Sârghi. Şi despre aceştia din urmă aş dori să vorbesc astăzi. La ei se referă titlul acestui articol... Ei, cei care ne-au dat dreptul de a visa frumos cu ochii larg deschişi. Asemănările dintre echipa anilor ’90, care ne-a adus atâtea bucurii, şi “oţelarii” de azi sunt izbitoare şi ne fac să sperăm. Formaţia noastră este alcătuită din tineri, majoritatea gălăţeni, jucători cu cele mai mici salarii din Liga I, dar care au un chef nebun de fotbal. Şi ar mai fi ceva ce gâdilă orgoliul suporterului gălăţean: băieţii ăştia chiar joacă pentru Galaţi şi pentru publicul din tribune. Iată câteva declaraţii din trecut ale fotbaliştilor gălăţeni, vorbe ce cu siguranţă ne-au bucurat chiar mai mult şi decât unele victorii. Primind de la o “reporteriţă” eterna şi stupida întrebare “dacă şi-a dorit de mic să ajungă la Steaua”, Cornel Râpă a lăsat masca asistenţa spunând că de fapt, de când era copil şi-a dorit să joace la Oţelul şi atât. Mergând mai departe şi ajungând la Cristian Sârghi, nu putem trece peste refuzul categoric al acestuia de a ajunge la Dinamo, echipă ce-l dorea în vara acestui an. Cristi este un exemplu pozitiv şi pe teren acolo unde stilul lui kamikaze dă curaj şi colegilor săi, fundaşul părând că atacă orice minge ca şi cum ar fi ultima din viaţa sa. Aşa de mult iubeşte fotbalul ! Ionuţ Neagu face naveta la stadion şi ce dovadă de iubire pentru culorile roşu-alb-albastre ne mai trebuie, când acest jucător a semnat de curând pe 5 ani cu Oţelul ? Acesta este noul Oţelul, noii noştri eroi, care ne reprezintă cu mândrie în ţară. Este timpul lor, al celor care formează “cea mai ieftină echipă din Liga I”, să facă minuni. Şi timpul nostru să ne bucurăm de momentele acestea unice... Mai mult, într-un moment în care echipa naţională ne dezamăgeşte cu fiecare meci, reprezentativa de tineret, cu Râpă, Neagu, Antal sau Ochiroşii, va juca barajul de calificare la Europene contra Angliei. Imaginaţi-vă ce ar însemna pentru ei, pentru Oţelul, dar şi pentru noi o asemenea calificare de răsunet.

Până atunci însă întâlnim o altă “fantomă” diseară. În cale ne stă Dinamo, care va încerca din toate puterile să ne dea jos de pe locul pe care ne-am suit nebuneşte, dar meritat. Este timpul lor, al celor 11 jucători care ne vor reprezenta diseară în “Ştefan cel Mare”. Numai ei pot sta în calea furiei “câinilor roşii”, pe care îi pot lăsa fără dinţi exact cum au făcut cu Steaua. Îngheţaţi-le “Groapa”, amuţiţi-le fanii din tribune, faceţi-ne mândri din nou şi luptaţi până la ultima picătură de energie. Vreau să aud din nou acel comentariu incredibil din 2006, de la acel 3-0 pe care l-am aplicat “câinilor” pe propriul lor teren: “Suporterii gălăţeni, nu mai ştiu ce să creadă, îşi pun mâinile în cap [...] Dar ce bine joacă Oţelul, parcă ştiu pe dinafară jocul dinamoviştilor!” (click aici!)

P.S. Sezonul trecut am scris un articol intitulat “Câştiguri nebănuite” (click aici), într-un moment destul de dificil pentru Oţelul, când foarte mulţi suporteri acuzau echipa de lucururi necurate, exact după un 2-3 pe teren propriu contra lui Dinamo. Am spus atunci că această formaţie e lipsită de experienţă şi are nevoie de fani pentru apariţia performanţelor. Iată că acum suntem mai sus decât am putut spera vreodată, doar cerul fiind deasupra noastră. Asemănările dintre echipa anilor ’90 şi cea de acum nu pot fi întâmplătoare, aşa că NOI visăm în continuare. E timpul nostru... şi al lor.

Login sau crează cont pentru a comenta              |