STIRI Editoriale UCL la GALAŢI: Episodul 4

FC Oţelul Galaţi şi-a adjudecat titlul de campioană a sezonului 2010-2011 de Liga I şi va participa DIRECT în grupele celei mai prestigioase competiţii europene: UEFA Champions League. Echipa fanion a oraşului nostru a reuşit să o ia cu ani lumină înaintea oraşului pe care-l reprezintă, Galaţiul fiind unul dintre puţinele municipii din România care parcă au involuat în ultimii 20 de ani, deşi paradoxal sportul a evoluat. Dunărea Bătrână, revista electronică a suporterilor gălăţeni, vă prezintă un “serial” despre şansele Oţelului de evolua la Galaţi în grupele Ligii Campionilor, în fiecare episod urmând să discutăm mai multe aspecte ce vor atinge subiecte ca infrastructura sportului gălăţean, criteriile ce trebuiesc îndeplinite, lupta politică la nivel de oraş, etc. Episodul 1 AICI. Episodul 2 AICI. Episodul 3 AICI
Episodul 4 – Discuţii şi iar discuţii
Imediat după câştigarea titlului de către Oţelul s-a pus problema unde vom juca în grupele Ligii Campionilor. Suporterii nici măcar nu îndrăzneau să se gândească măcar la varianta Galaţi, deoarece cunoşteam cu toţii starea jalnică a stadioanelor din municipiul nostru, în timp ce pentru Liga Campionilor îţi trebuie adevărate “arene OZN”. Numai că, politicul a părut să ia atitudine şi astfel s-au născut declaraţii de genul celei a viceprimarului Nicuşor Ciumacenco: „Ne dorim din tot sufletul ca echipa Oţelul să joace meciurile de Liga Campionilor la Galaţi şi vom face tot ce stă în puterea autorităţii locale ca acest lucru să se întâmple. Din acest motiv, am decis să organizăm o masă rotundă şi să găsim soluţiile pentru a oferi ajutorul de care are nevoie echipa campioană.”
La întâlnirea propusă de Ciumacenco s-a discutat mult, dar optimismul a scăzut vizibil, iar la final s-a decis reluarea întrunirii astăzi, 1 iunie. Şi totuşi, ce s-a discutat acolo de elanul autorităţilor locale a fost brusc tăiat? Se pare că nu doar infrastructura dezastruoasă pune piedici Oţelului, ci mai nou câteva reglementări UEFA. Iată ce a declarat Viorel Anghelinei, directorul Resurse Umane şi Licenţiere al Clubului Oţelul Galaţi, la ora aceea: „Cerinţele sunt drastice. Cei de la UEFA au venit în trecut şi au omologat stadionul Oţelul şi ne-au spus că nu putem juca nici meciurile din Europa League pe stadion. Mi-aş dori să avem un stadion de Champions League, însă condiţiile sunt drastice. Stadionul se poate face, dar se cere aeroport la o distanţă de 120 kilometri. Din ce mi-a comunicat Federaţia, prin domnul Paul Zaharia, singurele aeroporturi din ţară agreate de UEFA sunt la Cluj, Timişoara şi Bucureşti. Trebuie patru hoteluri de cinci stele pentru oaspeţi, oficiali şi  arbitri. Pentru mass-media trebuie acoperite 200 de locuri, dintre care 100 cu pupitre şi internet, camere VIP, camere pentru lucru, cameră pentru conferinţă de presă, camere TV, 10 posturi comentatori TV.”
Deci, aeroport internaţional la 120 de km de municipiul nostru, plus 4 hoteluri de 5 stele. Din păcate, Dunărea Bătrână nu a găsit nicăieri aceste reglementări pentru Liga Campionilor, cerinţele de mai sus fiind într-adevăr valabile pentru Campionatele Europene de fotbal, deci nu ar fi de mirare ca ele să se aplice şi în UEFA Champions League. Aşa că trebuie să mergem pe mâna d-lui Anghelinei, care a declarat că s-a interesat la FRF şi la UEFA şi i-au fost transmise aceste date.
Imediat, suporterii au găsit soluţia aeroportului de la Tulcea, aflat în limita celor 120 de kilometri, dar o simplă căutare pe Google face ca entuziasmul să dispară, după ce citeşti articole de genul acestuia. În concluzie, se pare că UEFA nu numai că vrea aeroport aproape, dar pune şi condiţii cu privire la acestea, iar singurele agreate ar fi cele din Bucureşti, Cluj sau Timişoara, care se află la distanţe cu mult peste limita de 120 de km…
O nouă căutare pe Google, de data asta cu privire la hotelurile de 5 stele de pe raza judeţului nostru şi nu numai, ne lasă cu buza şi mai umflată. În Galaţi nu există decât un biet de astfel de stabiliment, Viva Club, care are însă numai 60 de locuri de cazare, adică infim de puţine. Nici măcar în oraşul vecin, Brăila, nu am putut localiza măcar un singur astfel de hotel, aşa că nici aici nu avem nicio şansă.
Totuşi, dacă vorbim de şanse, ar mai fi unele infime. Având în vedere că suntem pentru prima oară în Liga Campionilor şi dacă dovedim că suntem puşi pe treabă şi reuşim să facem un stadion de 4 stele, necesar în UCL, atunci UEFA ar putea să ne mai scutească puţin de condiţiile draconice de genul aeroportului sau hotelurilor, care nu se pot realiza în 3 luni cum s-ar încerca cu arena.
Chiar dacă s-au lovit de un zid mai mare decât s-ar fi aşteptat, reprezentanţii autorităţilor locale, cât şi cei ai clubului Oţelul, au ajuns totuşi la un numitor comun şi au fost în totalitate de acord cu faptul că, indiferent dacă echipa va reuşi sau nu să evolueze anul acesta în UCL la Galaţi, stadionul Dunărea ar trebui reabilitat oricum pentru viitor.

Ilie Hagioglu (directorul general adjunct Oţelul Galaţi): „Stadionul Dunărea se poate face până în septembrie dacă se lucrează cu forţă. Am demonstrat că acolo unde se vrea, se poate face! Pentru remodernizarea stadionului Oţelul lucrăm cu un proiectant pe nume Ştefan Abramovici, de origine israeliană. Împreună cu dânsul am făcut un traseu al stadionul Dunărea. Omul mi-a zis că dacă se lucrează cu forţă se poate face. Din punctul meu de vedere se poate face acest lucru. Termenul de finalizare al stadionului ar fi 10-15 septembrie.”

Mircea Răzvan Cristea (viceprimar Galaţi): „Este important să facem stadionul indiferent dacă putem juca Champions League la Galaţi. Am băgat vreo 30-40 milioane de euro în cartierul Siret unde locuiesc 1000 de oameni. Făceam şapte stadioane cu banii ăştia.”

Nicuşor Ciumacenco (viceprimar Galaţi): “Există posibilitatea şi timpul necesar să facem această bază sportivă. Trebuie să lăsăm orgoliile politice deoparte. Orice soluţie se găseşte, Primăria o va sprijini.”

În concluzie, stadionul “Dunărea” poate fi renovat complet, dar cel mai probabil această măsură se va lua pentru viitorul fotbalului gălăţean, deoarece Oţelul dă zilnic de alte bariere în calea ocaziei unice de a juca în UCL la Galaţi! Aşa că în acest moment se pare că dacă nu se întâmplă vreo minune, echipa noastră va pleca în exil în luna septembrie la Piatra Neamţ sau la Bucureşti. Alegerea unuia dintre cele două oraşe menţionate mai sus au stârnit o largă dezbatere între suporteri, fiecare aducând argumente pentru o gazdă sau alta. Dar despre preferinţele fanilor cu privire la oraşul care să ne primească pentru Champions League vom discuta în episodul următor.

Ultima oara: In urma sedintei de astazi se pare ca s-a decis. Vom juca la Bucuresti pe National Arena!

Login sau crează cont pentru a comenta              |