sursa foto: business24.rosursa foto: business24.roÎncep această scrisoare adresată conducerii ArcelorMittal Galaţi cu un pasaj din istoria echipei fanion a oraşului Galaţi.

“După mulţi ani, în urma reorganizării fotbalului gălăţean, în 1964 apare echipa OŢELUL, formaţie care reprezenta Combinatul Siderurgic de la Dunăre, cel mai mare din ţară. Alcătuită iniţial din constructorii marii platforme siderurgice, echipa OŢELUL a trecut prin inerenta perioadă de „rodaj”, iar în ediţia 1968-69 reuşeşte promovarea în Divizia B, seria I, cu un lot care-i cuprindea, printre alţii, pe Şerbănescu, Moşneagu, Coman, Secăşeanu, Luban, Cernega, Niculescu, Crăciunoiu, Nistor, Câmpeanu, Morohai, Holmagy, Stănculescu, Ioniţă, Obreja şi Ion Ionică.”(extras din Istoria FC Oţelul Galaţi)
Da, echipa asta a fost fondată de Combinat, dar cei care au pus suflet, jucătorii, au fost oameni de rând, nişte simpli muncitori din uzine. Pentru că aşa se scrie istoria, iar eroii din viaţa reală nu au puteri magice, ci sunt doar oameni. Oameni care ziua muncesc, iar seara joacă fotbal de plăcere.
De la asta a plecat acest vis frumos numit Oţelul. Cu timpul, echipa asta, Cenuşăreasa Ligii I, a crescut şi a ajuns campioana României după 47 de ani de istorie. Dar nici asta nu e aşa important… Ci doar faptul că Oţelul, echipa asta mică şi frumoasă, a devenit de-a lungul anilor singura bucurie a gălăţenilor. Singurul motiv de a ridica privirea din pământ într-un oraş care moare pe zi ce trece din cauza celor care se bat să ne conducă.
Pentru că Oţelul nu mai înseamnă doar un preşedinte, un antrenor şi 11 jucători. Oţelul este un simbol, o emblemă pentru 300.000 de locuitori, iar legendele nu pier niciodată. Ele rămân pe vecie în sufletele oamenilor şi sunt transmise în eternitate din generaţie în generaţie. Şi asta se poate vedea cu ochiul liber. Probabil toţi am fost duşi la stadion de părinţi, de bunici, la rândul lor fani ai acestei echipe muncitoare. Iar povestea continuă…
Echipa asta nu a fost fondată de Borş şi şleahta lui de directoraşi, chiar dacă nimeni nu poate nega meritele Combinatului în susţinerea echipei de-a lungul anilor. Dar inima Oţelului a continuat să bată prin sudoarea părinţilor noştri, din munca onestă prestată de gălăţeni în cadrul ArcelorMittal. A fost ca un pact: noi vă fabricăm oţel, voi ne păstraţi bucuria de a avea fotbal. Anul trecut această înţelegere a luat sfârşit. Combinatul a anunţat că nu mai poate susţine echipa şi e dreptul dvs. până la urmă. Dar acum apare întrebarea: De ce vreţi să ne luaţi şi ultima rază de speranţă? Acţionarii cărora le-aţi dat dreptul să taie şi să spânzure la Oţelul au făcut acelaşi lucruri şi în cadrul firmei dvs. Au distrus, mult mai mult decât au creat. Iar acum, cu bună ştiinţă lasă Oţelul să moară, doar pentru că fac parte din alt partid sau pentru că vor anumite sume de bani câştigate de alţii pe teren.
Aceşti oameni, care acum se consideră patroni şi vorbesc despre ceilalţi de parcă ar fi mai presus decât oricine. Cât va mai dura acest afront faţă de gălăţeni? Orice bun afacerist ştie că pentru reuşită e nevoie ca oamenii care lucrează în cadrul unei companii trebuie să fie motivaţi. Majoritatea gălăţenilor muncesc, au muncit sau măcar au o rudă care munceşte în Combinat, iar stropul ală de fericire de care vorbeam mai devreme pentru noi este reprezentat de Oţelul. Aşa că cei 300.000 de gălăţeni vă cer să faceţi ceea ce aţi făcut deja doar teoretic. Redaţi echipa comunităţii locale! Odată ce contractul de sponsorizare a luat sfârşit nu este drept să o lăsaţi pe mâna unor oameni incompetenţi, răuvoitori şi grandomani. Vreţi respectul nostru? Daţi-ne echipa înapoi! Sau dacă vreţi, venim noi după ea…
Semnat: Un oraş întreg (mai puţin 5 persoane fizice)