Asa arata stadionul Dunarea la ora actualaAsa arata stadionul Dunarea la ora actualaFostul directorul general al Oţelului şi actualul primar, Marius Stan, a reconfirmat faptul că la Galaţi se va construi unul dintre cele mai noi şi moderne stadioane din România.

Edilul a declarat în trecut că banii pentru o astfel de arenă vor veni din finanţări externe în proporţie de 80%, iar stadionul ar urma să fie unul de 5 stele, cu aproximativ 40.000 de locuri acoperite şi amplasat pe locul actualului stadion „Dunărea”.
De altfel primii paşi au fost făcuţi, iar concitadina Dunărea şi-a modernizat terenul al doilea, pentru ca pe viitor să se poată muta acolo, când vor începe lucrările la arena principală. Astfel, Dunărea II a fost cosmetizat cu gazon artificial de ultimă generaţie, dar şi cu instalaţie de nocturnă de 800 de lucşi, pentru a se transforma într-un adevărat stadion nou. Dacă problema vestiarelor şi a tribunei se va rezolva cât mai curând, echipa de Liga a II-a îşi va putea disputa jocurile oficiale aici, iar în acest mod stadionul Dunărea va putea intra în sfârşit într-un amplu proces de modernizare.

Marius Stan: "Am câteva proiecte, pe care nu vreau să le las numai pe hârtie. În primul rând vreau să transformăm stadionul Dunărea într-o arenă de Champions League. Avem proiectul, finanțarea este 80% externă. Avem parteneri care vin alături de noi. Va fi mare, cu 40.000 de locuri acoperite. E o datorie morală pe care o am față de clubul care mi-a dat totul în viață. Stadionul «Dunarea» va fi reconfigurat și va fi unul modern. Vă garantez că nu costă 2.000 și ceva de euro scaunul, așa cum se întâmplă prin alte zone. Stadionul va costa undeva în jur de 80 de milioane de euro. Aici ar urma să joace Oțelul, Dunărea și Brăila, dacă vor dori acest lucru. Dacă faci construcția gazonului după toate regulile, nu va fi nicio problemă dacă joacă mai multe echipe.”

Auraş Braşoveanu(preşedinte Dunărea): “Tribuna la arena Dunărea II se va monta repede, pentru că va fi de tip modular, uşor de instalat. Când vom avea gata şi vestiarele, vom avea stadion omologabil pentru liga a doua şi ne vom putea juca meciurile pe el.”