STIRI Liga I CRISTI “KAMIKAZE” SÎRGHI NU RENUNŢĂ !

Cristian Sirghi la spitalCristian Sirghi la spitalFundaşul central care s-a lovit groaznic de coechipierul său, Sergiu Costin, la ultima fază a meciului dintre Oţelul şi CFR Cluj, scor 1-2, şi a avut nevoie de manevre de resuscitare şi de câteva zile de spitalizare pentru a-şi reveni spune că nici prin cap nu-i trece să renunţe la fotbal. Sîrghi a ţinut să mulţumească familiei şi suporterilor care au fost alături de el, după momentele care au îngheţat un stadion întreg.

Fundaşul central a suferit o fractură de pomete şi de piramidă nazală în urma contactului cu Sergiu Costin, dar se află acum în afara pericolului şi va începe curând perioada de recuperare. Pentru a înţelege mai uşor de ce un stadion întreg a rămas cu sufletul la gură, trebuie precizat faptul că fotbalistul se află la cea de-a treia comoţie cerebrală suferită pe terenul de fotbal. Apărătorul gălăţean avea deja probleme în zona capului, el fiind nevoit să poarte cască în sezonul 2010-2011, după ce s-a accidentat grav la un meci cu FC Vaslui, la un contact cu Wesley. Şi în 2007, jucătorul a suferit o comoţie gravă la un meci de Cupa UEFA, pe terenul celor de la Lokomotiv Sofia, când de asemenea a ajuns la spital.   
Starea fundaşului de 25 de ani s-a ameliorat şi cel mai important este că el nu a mai avut nevoie de operaţie, aşa cum s-a crezut iniţial. Sîrghi va absenta însă ceva timp, urmând să revină la antrenamente cam într-o lună de zile. Bravul gălăţean, alintat “Kamikaze” de către fanii roş-alb-albaştri, pentru devotamentul arătat pe teren, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema să renunţe la fotbal, chiar dacă familia sa a tras o sperietură pe cinste, proaspăta lui soţie leşinând la stadion imediat după accidentare.
Cristian Sîrghi este unul dintre cei mai vechi jucători ai Oţelului, el sosind de la Politehnica Galaţi în urmă cu 5 ani. A fost cumpărat definitiv de la concitadina  “Poli” în iarnă, contra sumei de 300.000 de euro, devenind cel mai scump transfer din istoria echipei noastre. Cu CFR, el a jucat al 100-lea meci pentru echipa fanion a oraşului nostru, pentru care a marcat 5 goluri. Fundaşul s-a căsătorit acum nicio lună, nunta sa fiind oficiată de primarul Marius Stan, fostul director general al clubului.

Cristian Sîrghi: “M-am uitat la imagini şi, sincer, nu-mi vine să cred în ce hal arătam. Îmi aduc aminte că mă uitam la Dorinel şi nu-l recunoşteam. Le mulțumesc suporterilor care au fost alături de mine, în afară de prieteni și familie, la finalul acestui joc de Liga I. Vreau să-i anunț însă că nu mă aflu în pericol, că mă aflu în perioada de convalescență și că voi reveni repede pe teren. În maximum trei săptămâni voi reîncepe alergările și vă anunț că voi fi și mai puternic! Accidentările fac parte din viaţa unui fotbalist şi sunt conştient de riscurile la care mă expun atunci când intru pe teren. Oricum, sunt fericit că la picioare nu am avut nicio accidentare până acum. Soţia mi-a spus că a vrut să ajungă cât mai repede la mine, dar a simţit pur şi simplu cum îi fuge pământul de sub picioare. Noi ne-am căsătorit pe 14 iulie şi eu m-am accidentat pe 13 august. Deci, teoretic eram în luna de miere. Chiar mă gândeam că trăiesc tot felul de întâmplări în ultima vreme. Probabil Dumnezeu vrea să vadă cât pot duce... Nu mi-e frică de o nouă accidentare şi nu voi avea niciun fel de reţineri pe terenul de joc.”

Mariana Sîrghi (mama lui Cristi): "De câte ori nu i-am zis să renunţe? Şi atunci când a purtat casca aceea l-am implorat să nu mai joace, dar ce pot să fac, e visul lui cel mai mare."

Anca Sîrghi(soţia lui Cristi): "Cred că e a patra comoţie cerebrală pe care o suferă, dar ştiu că iubeşte fotbalul şi nu l-aş lăsa să renunţe pentru că i s-ar lua jumătate din viaţă. A fost îngrozitor când l-am văzut întins pe teren şi plin de sânge, mi-am dat seama că nu se preface, dar Dumnezeu e sus şi se vede că îl iubeşte."

Marius Stan: "Acţionarii sînt nişte nemernici! Copilul ăsta îşi riscă viaţa pe teren, putea să pună ghetele în cui după acest accident, iar ei nu l-au mai plătit de cînd şi-a prelungit contractul, din iarnă!"

Iuliu Mureşan(preşedinte CFR Cluj): "Organizarea a fost destul de slabă la stadionul Oţelului. Dacă nu interveneau cei doi medici imediat, Sîrghi îşi putea pierde viaţa. Toată lumea a fost speriată de accident. Chiar am vrut să cobor să dau şi eu o mână de ajutor, dar până am ajuns pe gazon îşi revenise. Cantitatea mare de sânge din cavitatea bucală era să-l înece. Dacă nu ai curaj, nu mai poţi juca fotbal. Asta îţi trebuie ca să mai poţi reveni după un astfel de episod şi să poţi lovi din nou mingea cu capul."

Suntem alături de Cristian Sîrghi, un luptător şi un gălăţean adevărat şi îi urăm însănătoşire grabnică şi o revenire cât mai rapidă pe terenul de joc, aşa cum îşi doreşte.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 infuzion » 19-08-2012 18:29

Capul sus Sarghi , suntem cu totii alaturi de tine si te asteptam cat mai repede pe teren ;-)
+7

infuzion

  •  
  •  

#2 cry75 » 19-08-2012 18:42

un baiat care nu s-a ferit niciodata sa intre la minge, da totul pe teren asa cum poate el. Sa ai putere sa revii si mai puternic !
+7

cry75

  •  
  •  

#3 cosmin-florin » 19-08-2012 22:56

CE BINE AR FI DACA TOTI DAR ABSOLUT TOTI JUCATORII AR FI CA EL .
+4

cosmin-florin

  •  
  •  

#4 mario » 20-08-2012 09:22

un jucator care duce mai departe spiritul galatean de lupta si sacrificiu, fiind in stare sa-si dea viata pe teren pentru tricolorul galatean si imi aduce aminte de jucatori emblematici ai otelului precum; V.ANGHELINI, G.POPESCU, C.TOFAN, V.TANASE, V.STEFAN si multi altii, jucatorii ce jucau cu sufletul pentru echipa. Capul sus CRISTI, te iubesc mult si te respect enorm si sa-ti dea d-zeu si maica domnului toata puterea din lume si sa devii mult mai puternic, de doua ori mai puternic si astept sa revii cit mai repede pe teren. MULTA SANATATE
+4

mario

  •  
  •  

#5 gopolino20 » 20-08-2012 11:33

E DE BINE......
+3

gopolino20

Login sau crează cont pentru a comenta              |