STIRI Liga I “E o zi tristă pentru mine”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuIată ce au declarat antrenorul Dorinel Munteanu şi preşedintele de onoare al clubului Oţelul, Marius Stan, la conferinţa de presă de astăzi, care a oficializat plecarea tehnicianului, în mandatul căruia s-a câştigat campionatul şi Supercupa României.


Dorinel Munteanu: "Vreau să mulţumesc Oţelului şi domnului Marius Stan că mi-a dat şansa să antrenez la Galaţi şi că am reuşit să obţin performanţe cu această echipă. Pot să spun că sunt mândru că am avut în jurul meu caractere, mă refer la suporteri, jucători şi la cei din conducere, doar aşa puteam duce Oţelul pe culmile succesului. Sunt bucuros că am făcut parte din acest proiect. E o zi tristă pentru mine, dar am decis să încheiem contractul pentru binele echipei, ştiu că e nevoie de o schimbare. Galaţiul va rămîne în inima mea pentru totdeauna, am trăit cele mai frumoase momente ca antrenor, suporterii au gustat din succesul echipei şi mereu mă voi întoarce cu plăcere la Galaţi.”

Marius Stan: "Orice despărţire este un moment dificil. Am decis de comun acord să încetăm această colaborare, ne-am despărţit amiabil. E normal să fie şi momente tensionate în viaţa unei echipei, dar acum vor rămâne doar lucrurile frumoase, iar acestea sunt cei 3 ani de colaborare în care am obţinut cele mai mari performanţe, câştigarea campionatului şi a Supercupei. La aceste performanţe antrenorul a avut o contribuţie majoră. Îl felicit pe Dorinel pentru perioada desfăşurată la Oţelul, e realmente antrenorul cu cele mai mari performanţe de la Galaţi. Am încercat să prelungim această perioadă de agonie, însă era clar că trebuia făcută o schimbare. Nu vreau să cred că îl sacrificăm pe Dorinel, ci este doar un ciclu care se încheie. Sperăm că acest moment să fie un declic care să se dovedească benefic.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 antonyo_yreg » 30-08-2012 20:56

pacat ,orcum o sa vina inapoi pentru ca tase la rau fuge la fel cum a facut si la retrogradare intr-o buna zi vino inapoi toti suporterii te iubesc pentru ce ai facut la GALATI
+1

antonyo_yreg

  •  
  •  

#2 costy81gl » 30-08-2012 21:00

OFF topic: ultima declaratie a lui Salageanu: tv.gsp.ro/.../
+3

costy81gl

  •  
  •  

#3 schillaci » 30-08-2012 21:13

E o zi trista si pentru mine... :sad:
+4

schillaci

  •  
  •  

#4 leutzu » 30-08-2012 21:18

sa avem rabdare cu tase tot asa multi din noi am cerut repede demisia lui dorinel si nu am retrogradat si am ajuns campioni asta e sansa lui tase sa vedem daca poate si ca antrenor de liga 1
+2

leutzu

  •  
  •  

#5 steel_boy » 30-08-2012 21:23

pacat, a plecat un antrenor a carui cariera a crescut o data cu succesele echipei noastre, un antrenor cu foame de trofee...nu vad alt antrenor care sa se ridice la nivelul la care a ajuns Dorinel cu Otelul...oricum mult succes Dorinel oriunde te-ai duce, ramai in istoria noastra...
+1

steel_boy

  •  
  •  

#6 Krebss1964 » 30-08-2012 21:43

Lacrimile lui Dorinel de la final au demonstrat , daca mai era cazul, cat suflet a pus pentru echipa noastra si cat si-a dorit ca lucrurile sa mearga bine. Un astfel de caracter merita toata stima din partea intregii suflari fotbalistice unite sub culorile Rosu-Alb-Albastre. Doua lucruri ii urez Domnului Dorinel Munteanu: sanatate multa si sa dea Dumnezeu ca atunci cand voi muta pe "eurosport" la un moment dat sa iti aud numele aclamat ca antrenor principal la una din echipele campionatului tau iubit, si anume 1.Bundesliga. Auf Wiedersehen!!!
+5

Krebss1964

  •  
  •  

#7 infuzion » 30-08-2012 22:28


infuzion

  •  
  •  

#8 otelulgalati1964 » 30-08-2012 22:44

Tanase bate pe Steaua ! ;-)
+2

otelulgalati1964

  •  
  •  

#9 vrabie_adrian87 » 30-08-2012 22:45

Un mare antrenor,un mare caracter si nu in ultimul rand un profesionist desavarsit,pentru mine ramai cel mai bun antrenor din istoria otelului,sincer regret mult ca am pierdut antrenorul care a facut cu adevarat istorie,titlul de campioana,supercupa si participarea in cea mai importanta competie(liga campionilor) raman cu stampila dorinel pe ele,am tot respectul pentru dorinel si sper sa mearga in strainatate pentru ca in romania e greu sa gasesti ce a gasit la galati(liniste,conti nuitate si seriozitate) chiar mi ar parea rau sa fie balacarit pe la tv de personaje gen jiji,porumbel(niste tarani),ii doresc tot binele din lume,Dumnezeu sa iti ajute sa ajungi in bundesliga......
+1

vrabie_adrian87

  •  
  •  

#10 otelulgalati1964 » 30-08-2012 22:46

Citez pe vrabie_adrian87:
Un mare antrenor,un mare caracter si nu in ultimul rand un profesionist desavarsit,pentru mine ramai cel mai bun antrenor din istoria otelului,sincer regret mult ca am pierdut antrenorul care a facut cu adevarat istorie,titlul de campioana,supercupa si participarea in cea mai importanta competie(liga campionilor) raman cu stampila dorinel pe ele,am tot respectul pentru dorinel si sper sa mearga in strainatate pentru ca in romania e greu sa gasesti ce a gasit la galati(liniste,conti nuitate si seriozitate) chiar mi ar parea rau sa fie balacarit pe la tv de personaje gen jiji,porumbel(niste tarani),ii doresc tot binele din lume,Dumnezeu sa iti ajute sa ajungi in bundesliga......


Ajunge la taranoaia in Vaslui..il asteapta cu bratele deschise mercenarii precum Antal si Salageanu care a lasat echipa la greu !

otelulgalati1964

  •  
  •  

#11 DraGoSh91-gL- » 30-08-2012 22:57

Cel mai bun antrenor din istoria noastra ! Felicitari Dorinel pentru tot ce ai facut, meriti tot respectul din lume !
Cele mai mare performante le-am trait cu tine antrenor,de aceea vei ramane in inima mea !
Multa bafta in continuare si sper sa iti gasesti o echipa in Germania,acolo unde vrei sa antrenezi! :)
+1

DraGoSh91-gL-

  •  
  •  

#12 Tudor » 30-08-2012 23:06

Citez pe otelulgalati1964:
Ajunge la taranoaia in Vaslui..il asteapta cu bratele deschise mercenarii precum Antal si Salageanu care a lasat echipa la greu !

Trebuie sa intelegi ca sunt jucatori de fotbal, intr-o continua cautare de mai bine, nu pot sta intr-un loc de dragul nostru. Te mai astepti la niste jucatori autohtoni sa faca asta, dar ei? Orice om cand vede instabilitate la locul de munca se gandeste serios sa plece, mai ales daca are si unde.
+1

Tudor

  •  
  •  

#13 schillaci » 31-08-2012 00:24

O singura data mi s-a pus un nod in gat si abia am reusit sa-mi stapanesc lacrimile din cauza fotbalului, cand Otelul a pierdut barajul cu Bihorul. Astazi mi s-a intamplat a doua oara...
+2

schillaci

  •  
  •  

#14 surynam » 31-08-2012 07:48

daca pe tase l-a antrenat vreun mare antrenor atunci sa vina,pana una alta e baltaret de-al nostru si va da bir cu fugitii inainte de etapa a 12.asa ca stai linistit.un mar verde dupa prima muscatura il arunci asa va fi si aici.visatorii la gradinita,nimeni nu te plateste sa retrogradezi,nimeni nu munceste pentru a-ti face tu un nume(jucatorii au deja experienta pe care tase nu o are inca) nimeni nu te tine intr-un club pentru ceea ce ai fost ,secunda anterioara este istorie....mult succes otelul galati si fie ca jucatorii sa-si doreasca ceva(fie chiar si bani)
+2

surynam

  •  
  •  

#15 alexxe.mike » 31-08-2012 09:21

Am o vaga presimtire, ca, Dorinel nu va pleca. Cred ca e doar o palma data lui Bors... In curand cred ca vom juca pe Siderurgistul daca nu se rezolva nimic. :) Parghii sunt destule si de partea noastra. Dorinel in iarna este inapoi, parerea mea... Eu zic sa avem incredere in PRIMARUL nostru, pana la proba contrarie, nu a mintit niciodata in legatura cu ce se va intampla, ci doar cu datele la care se vor intampla acele lucruri. Si dupa cum stim cu totii, nu de el au depins acele date. Oricum, eu am incredere si in Viorel Tanase ! Daca ati observat, Tanase joaca ceva iesit din comun pentru Romania, aplica un model pe care l-am vazut si la Guardiola, combinat cu o asezare defensiva gen Alex Ferguson. E posibil acum sa foloseasca munca lui Dorinel, munca desfasurata in special in compartimentul defensiv spre median, si sa aduca un mare plus pe faza de constructie.
+1

alexxe.mike

  •  
  •  

#16 bassnes » 31-08-2012 10:26

poate cu tanase vom vedea si noi jucatori noi in primu 11 si poate nah si transferuri noi daca se rezolva problema , de Gangioveanu ce ziceti se potriveste la noi in echipa ? e tanar tehnic . ei ce ziceti ?
+1

bassnes

  •  
  •  

#17 gopolino20 » 31-08-2012 10:44

CUM VI SE PARE - CIPRIAN PANAIT ANTRENOR SECUND??????????? FOSTUL ANTRENOR SECUND DE LA VASLUI....DE ANUL TRECUT.......EU ZIC CA ESTE SUPER......STIE SI LIMBI STRAINE........SI ESTE SI UN TIP PRICEPUT?????
+1

gopolino20

  •  
  •  

#18 gopolino20 » 31-08-2012 10:45

EU ZIC CA AR FI O SOLUTIE IN LOCUL LUI BALAUR.....
SA FIE UN VAL DE ANTRENORI TINERI TOTAL... A FOST SECUND SI IN GIULESTI SI PE LA ASTRA.....
+1

gopolino20

Login sau crează cont pentru a comenta              |