STIRI Liga I Tănase: "Trebuie să ieşim din zona nisipurilor mişcătoare"

Viorel TănaseViorel TănaseViorel Tănase, antrenorul Oţelului, s-a arătat nemulţumit de faptul că echipa sa a încasat un gol pe final de repriză, aspect ce i-a privat pe gălăţeni de obţinerea celor trei puncte. Tehnicianul oţelar speră să rezolve problemele apărute la finalizare şi totodată să redreseze situaţia critică din clasament.

“Alta era soarta meciului dacă reauşeam să mai marcăm, dar am cedat pe final de repriză şi am permis adversarului să îşi creeze ocazii. Per ansamblu sunt mulţumit de acest egal, toate meciurile sunt dificile, dar avem nevoie de o victorie care să ne descătuşeze. Suntem în zona nisipurilor mişcătoare, trebuie să ieşim cât mai repede de acolo, nu mă aşteptam să fim într-o asemenea situaţie, dar vom încerca să punem echipe pe picioare. Suferim la finalizare, dar avem ocazii, iar lucrul acesta îmi dă speranţe pentru partidele viitoare”, a declarat Viorel Tănase.

Oţelul Galaţi a remizat în deplasare, scor 1-1, cu formaţia CS Turnu Severin, într-o partidă ce a contat pentru etapa a VIII-a a Ligii I. Bratislav Punosevac a deschis scorul pentru Oţelul în minute 20, în timp ce Thomas a restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 infuzion » 22-09-2012 20:38

Cam trebuie sa vina alt antrenor la otelul , il respect pe tase pt ce a facut pt otelul si va ramane in istoria acestui club dar dupa parerea mea nu e un antrenor de liga 1 fara suparare , ne trebuie un antrenor peste el la ora actuala el este sub limitele cerintelor noastre si tare mi-e frica ca vom retrogada daca o tinem asa , tase in 3 etape nu ai demonstrat nimic cu steaua abia ce ne-am miscat daca nici pe vointa si pe descultii astia nu ii batem e clar , sa vedem ce o sa facem in cupa tase nu pot sa zic decat :

DEMISIA !!!
+1

infuzion

  •  
  •  

#2 Tudor » 22-09-2012 20:46

Bine ca esti tu multumit. Mai Tanase, noi te intelegem ca nu ai cu cine, dar inteleg si echipa ca nu are cu cine.

Tudor

  •  
  •  

#3 Iliutzaotelul » 22-09-2012 21:01

Imi pare rau sa o spun dar Tanase se aseamana cu Hagi.. Adica a avut performante ca jucator dar nu are nici o treaba cu antrenoratul..nu inteleg cum drq nu il titularizezi pe Inkango( un jucator peste media echipei, nu am vazut sa sara nici o minge din piciorul lui cum ii sare lui punosevaci sau iorga) si il bagi pe puno care e praf rau a dat gol asta mai mult din bulan..orqum trebuie sa ii dam si lui Tanase dreptate cred si eu ca nu are cu cn pai cum drq ma ca stromajer ala parq are ciment in ghete la cum alearga..cel mai bine pentru e noi este sa ne rugam sa facem 10 pct pana in iarna.. dar va fi foarte greu.. acest tur de sezon dezastruos seamana cu cel de dinainte sa vina Grigoras..sa speram ca la iarna vom avea parte de modificari masive in lot.....SA VINA TRANSFERURILE>>>

Iliutzaotelul

  •  
  •  

#4 giu » 22-09-2012 21:05

Trebuie sa recunoastem ca aceasta echipa nu mai are dorinta "de a pune osul la joc". Este foarte clar pentru mine ca nu mai suntem primii la minge , nu mai avem disponibilitate pentru efort sustinut , nu mai avem dorinta. Degeaba criticam toate rezervele gen Punosevac, Stromajer,Bejenaru, Lubinkovic , cand se vede de la o posta ca acestia sunt copii palide ale campionilor nostrii. Din pacate nucleul dur al echipei nu mai poate sau nu mai vrea. Ce joaca campionii Giurgiu, Costin, Perendija, Rapa, Neagu ???!!! Daca la acestia mai adaugam absentii din diverse motive: Paraschiv, Antal, Salageanu, Ilie, Sarghi , Grahovac constatam cu tristete ca ce am vazut la televizor a fost "noul Otelul" care din pacate seamana cu "salvarea de servici " cand reuseam sa resucitam toate echipele de morti si impaiati. Nu pot sa cred ca anul trecut ma pregateam sa merg la Manchester si Lisabona iar acum am ajuns sa ne zbatem in mediocritate absoluta si sa nu fim in stare sa batem echipe ca Severin, Bistrita sau Viitorul. La ce sa ne mai asteptam DRAGI CAMPIONII ?! asta-i INTREBAREA ?! :-|

giu

  •  
  •  

#5 Bada » 22-09-2012 21:24

Cam greu sa iesit din zona asta cand ideea de joc ofensiv cu care am fost amenintati s-a concretizat prin inlocuirea lui Neagu(cel mai ofensiv dintre mijlocasii defensivi din lot) cu Filip, si jocul cu Stromajer sau Bajenaru pe banda stanga, ambii fiind foarte lenti, in timp ce Inkango, mult mai rapid si mai implicat in joc, a lustruit banca aproape 80 de minute.
Azi parca era tot Dorinel pe banca, in zilele lui "bune", si nu Tase.

Bada

  •  
  •  

#6 bassnes » 22-09-2012 21:53

DIN IARNA SA VINE HIZO pentru ca e genul de antrenor care face antrenamente de le clatina picioarele de la ele si sa vina transferurile!!!
−1

bassnes

  •  
  •  

#7 schillaci » 22-09-2012 22:05

Otelul ajucat jalnic, dar e ceva si mai jalnic decat jocul echipei...sa ceri demiterea antrenorului, care a preluat echipa din mers, dupa 3 etape.
Le urez toate cele ''bune'' celor care l-au mancat, tot timpul, de cur pe Dorinel...probabil tot aia il vor, deja, out pe Tase !
P.S. : cei ce se dau suporteri adevarati, sa vina si sa sustina echipa 90 de minute ( plus prelungiri ) in meciul cu Brasovul !....si sa mai lase impresiile de suporteri mofturosi deoparte....haideti sa punem umarul la revenirea echipei, nu prin sfaturi cine sa joace si in ce sistem, ci pur si simplu sa fim alaturi de ei.

schillaci

  •  
  •  

#8 schillaci » 22-09-2012 22:16

Citez pe bassnes:
DIN IARNA SA VINE HIZO pentru ca e genul de antrenor care face antrenamente de le clatina picioarele de la ele si sa vina transferurile!!!


Sa vina Hizo la tine acasa sau unde comanzi tu !

schillaci

  •  
  •  

#9 kady20 » 22-09-2012 22:35

asta stim si noi bai Tase..decand ai venit numai asta spui ca trebuie sa vedem greselile si sa nu le mai repetam..parca e tatal nostru. eu zic ca mai important e sa il bagi pe inkango titular ca ala macar face ceva spre deosebire de altii si incearca cu murgoci , cucu etc pentru ca sunt baieti care inca nu au figuri si chiar joaca mai bine decat altii care mai sunt la echipa doar cu numele.. Cu putina mobilizare poate reusim sa legam si noi vreo 3 victorii si atunci altfel e moralul jucatorilor si al suporterilor.. in schimb dak ai jucatori preferati si tii pe unul mai bun pe banca nu ai sa reusesti nimic.. FORZA OTELUL !! Inca mai sper ca ne revenim...
−1

kady20

  •  
  •  

#10 schillaci » 22-09-2012 22:43

OFF TOPIC : am o intrebare pentru admini. Nu se poate sa stergeti comentariile celor care accidenteaza, in mod brutal din ignoranta sau prostie pura, limba romana ? Am observat ca, neantamplator cred eu, au cele mai idioate opinii.

schillaci

  •  
  •  

#11 Adi-SB » 22-09-2012 22:44

Aceeasi romani limitati ! Aveti ma fratilor rabdare ca nici Guardiola nu ar putea sa schimbe ceva atat de repede.. nu uitati ce jucatori are si totusi se vad mici schimbari . Dupa pauza de iarna se va vedea ce antrenor este si daca face fata, pana atunci , asta e situatia !
+1

Adi-SB

  •  
  •  

#12 Adi-SB » 22-09-2012 22:45

Citez pe schillaci:
OFF TOPIC : am o intrebare pentru admini. Nu se poate sa stergeti comentariile celor care accidenteaza, in mod brutal din ignoranta sau prostie pura, limba romana ? Am observat ca, neantamplator cred eu, au cele mai idioate opinii.

Ai mare dreptate, dar vezi ca si tu ai accidentat-o ;-)

Adi-SB

  •  
  •  

#13 schillaci » 22-09-2012 23:03

@Adi-SB : am specificat...in mod brutal :lol: ...oricum, banuiesc ca stii, de fapt, unde bat eu ;-)

schillaci

  •  
  •  

#14 Dregan » 22-09-2012 23:07

Citez pe schillaci:
OFF TOPIC : am o intrebare pentru admini. Nu se poate sa stergeti comentariile celor care accidenteaza, in mod brutal din ignoranta sau prostie pura, limba romana ? Am observat ca, neantamplator cred eu, au cele mai idioate opinii.

Din pacate, asta e nivelul... Acum nu putem sa stergem toate comentariile din motive gramaticale, pentru ca toti mai gresim. Fiecare are dreptul la o opinie, atat timp cat nu injura sau jigneste. Si mie mi se pare stupid sa ceri demisia dupa 3 etape, dar daca pe altii atat ii duce capul...
+3

Dregan

  •  
  •  

#15 DanielT » 23-09-2012 09:52

Din pacate, sunt destul de multi cei care se cred mari antrenori pe aici. Suntem buni la criticat in conditiile in care ,din tribune nu stim sa ajutam echipa cu nimic. E adevarat ca jucam slab dar echipa nu a retrogradat in Liga 2 pe cand majoritatea suporterilor seamana destul de mult cu suporterii unei echipe din Liga 2. Ar fi mai bine sa umplem stadionul cu Brasovul, sa sustinem frenetic echipa tot meciul si abia apoi sa avem pretentii si sa criticam pe toata lumea.
+1

DanielT

  •  
  •  

#16 gopolino20 » 23-09-2012 14:58

MIE- FRICA CA NU VA REUSI TASE SA FACA ASTA...........SI SPER SA NU REGRETAM NUMIREA LUI IN FUNCTIA DE ANTRENOR....SA NU FIE CA O PATA REA PE CARIERA LUI.....GEN DORINEL LA STEAUA.................

gopolino20

  •  
  •  

#17 otelul.galati99 » 23-09-2012 19:03

Eu unul inca sunt increzator ca tase e omul potrivit pentru moment, dar daca va juca in continuare cu perendja, rapa, costin,giurgiu,puno, iorga, cu siguranta nu va face nimic la echipa. Sper sa-si deschida ochii in ultimul ceas. Hai Otelul

otelul.galati99

  •  
  •  

#18 Aruon » 24-09-2012 12:14

Sa speram ca o sa avem si victorii.Insa Tanase nu are experienta ca antrenor,nu prea pot sa ma bazez pe el.Asta e.Sa speram ca va fi bine totusi.DAR E OBLIGATORIU NECESAR:TRANSFERURI IN IARNA.Fara ele ne ducem de rapa.

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |