Narcis RaducanNarcis RaducanFC Oţelul Galaţi a fost reprezentată de către Narcis Răducan la primul seminar despre juniori organizat de Asociaţia Cluburilor Europene (ECA) la Londra, pe stadionul “Emirates”, al celor de la Arsenal. Această onoare rezervată clubului nostru arată cât de importantă a fost participarea echipei noastre în Liga Campionilor, dar şi faptul că FC Oţelul are un Centru de Copii şi Juniori puternic, recunoscut la nivel european.


De altfel, cluburile din afară pun tot mai mare preţ pe sectorul juvenil, mai ales că în curând va intra în vigoare Regulamentul Fair-Play-ului Financiar, ceea ce înseamnă că un club nu va mai putea achiziţiona jucători de zeci de milioane de euro, dacă are datorii, aşa că fiecare încearcă să-şi clădească baza piramidei prin creşterea de tinere talente.
Asociaţia Cluburilor Europene a publicat recent un raport despre Centrele de Copii ale diferitelor cluburi, prezentând metodele de lucru şi filosofia acestora, tocmai pentru ca alte echipe să poată înţelege mai bine cum se pot obţine cele mai bune rezultate la nivel de juniori. Au fost studiate îndeaproape modelele Ajax Amsterdam, Internazionale Milano şi Dinamo Zagreb, iar reprezentanţii celor 80 de cluburi de fotbal prezente au avut ocazia să discute intens între ei despre importanţa întăririi propriilor pepiniere în fotbalul modern.
Prezenţa echipei noastre la seminariile ECA demonstrează atenţia dată de către FC Oţelul sectorului juvenil, mai ales că echipa noastră a reuşit de-a lungul timpului să crească jucători şi cunoaşte foarte bine avantajul de a avea un Centru de Copii şi Juniori dezvoltat. De altfel, conducerea a subliniat în mai multe rânduri, că la Galaţi se va merge pe aceeaşi linie, aceea de a promova tineri din propria pepinieră şi pe viitor.