STIRI Liga I „Eu ştiu că avem 16 puncte, luate pe teren, aştept decizia de la TAS”

Viorel Tanase (FOTO Marian Brailescu)Viorel Tanase (FOTO Marian Brailescu)Astăzi a avut loc la stadion conferinţa de presă de dinaintea partidei cu FC Vaslui. Antrenorul Viorel Tănase a vorbit despre importanţa punctelor puse în joc luni, despre penalizarea de două puncte primită de Oţelul încă de la începutul sezonului, dar şi despre noul format cu 14 echipe în Liga I, propus de LPF.


De asemenea, la întrevederea cu ziariştii a fost invitat şi Cristian Sîrghi, care a vorbit cu presa despre meciul cu FC Vaslui din cadrul penultimei etape a turului, care se va disputa luni la Galaţi, începând cu ora 20.00:

Viorel Tănase: „Mai avem două jocuri din acest tur, plus cele trei din retur, iar cel cu Vaslui e cel mai important pentru că-i primul. Un adversar dificil, îi cunoaştem foarte bine, cu foarte mulţi jucători de valoare. După duşul rece de la Piatra Neamţ, am analizat greşelile împreună cu echipa şi sper că ne vom reveni cu Vasluiul. Dacă ne uităm după diferenţa mare din clasament se poate spune că sunt favoriţi, dar prin concentrare putem să ne impunem. Am avut tot timpul probleme cu Vaslui, sper să trecem peste statistica nefavorabilă. Nu mă gândesc la egal, tratez orice meci la victorie, indiferent de adversar. Avem mare nevoie de puncte şi nu ne permitem paşi greşiţi. Eu ştiu că avem 16 puncte, luate pe teren, aştept decizia de la TAS, acolo unde cred că vom câştiga, aşa ar fi normal. Aştept un aport substanţial şi din partea publicului, avem mare nevoie ca suporterii să ne fie alături în astfel de momente. Nu sunt de acord cu formula de 14 echipe în Liga I, dar probabil a influenţat la luarea acestei decizii şi situaţia precară de la majoritatea cluburilor. Chiar dacă se spune că se vor concentra valorile într-un asemenea sistem, cred că fotbalul ar avea de pierdut pentru că dispar echipe de fotbal din primul eşalon. Opinia mea nu are nicio legătură cu locul ocupat în acest moment de Oţelul pentru că suntem un club de tradiţie care trece doar printr-un moment mai dificil. Îmi propun să scoatem puncte din fiecare meci, nu mă gândesc decât la faptul că orice punct contează la situaţia actuală.”

Cristian Sîrghi: „Un meci foarte important, avem mare nevoie de puncte, trebuie să scăpăm cât mai rapid de zona minată. Nu e nimic special că voi juca împotriva lui Antal şi Sălăgeanu, vom fi adversari pe teren şi ne vom da mâna la sfârşit. Nu mă aşteptam ca echipa să aibă un parcurs atât de slab, nu ne convine nici nouă situaţia actuală. Problema a fost că n-am scos destule puncte din meciurile în care puteam mai mult.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Arbok » 16-11-2012 16:46

Nici mie nu-mi surade ideea cu 14 echipe in Liga 1... Nu-mi place deloc...sunt de parere ca ar trebui sa ramanem la acelasi sistem, cu acelasi numar de echipe nu sa scadem din ce in ce mai mult numarul echipelor si sa ajungem sa jucam doar 5-6 echipe doar pt ca asa spun unii ca ar ajuta fotbalul romanesc...nicidecum...Exemplul scotienilor, danezilor, etc...12 echipe...

Cat despre punctele pe care vrem sa ni le dea TAS asteptam vesti BUNE cat mai curand. Hai cu punctele...Si poate ii batem pe Vaslui...
+2

Arbok

  •  
  •  

#2 Johnny8 » 16-11-2012 18:09

liga2.prosport.ro/.../...

Nu mi se pare corect ca astia sa faca bascalie de echipa Otelul Galati,( au aceeasi emblema numai ca numele e schimbat trebuie sa se ia masuri, acelasi echipament,etc), doar nu suntem in china , suntem in romania......

Cat despre aceste declaratii.....as vrea ca sa tanase sa o lase mai usor cu mass media si cu declaratiile si sa isi vada de treaba.
−1

Johnny8

  •  
  •  

#3 Hagi » 16-11-2012 20:09

Liga a III-a, Seria I, Etapa a XII-a

FC Otelul II, 0-1 cu Kosarom Pascani

FC Otelul II a pierdut 0-1 ( Râşcu 55) jocul din etapa a-XII-a (penultima) de pe terenul echipei Kosarom Pascani. Infrangerea din judetul Iasi este cea de a doua pentru satelitul FC Otelul iar in clasamentul seriei pustii lui Damian Bancila ocupa locul 5 cu 16 puncte, 4 victorii, 4 egaluri, 2 infrangri, golaveraj 13-9. In ultima etapa a turului FC Otelul II, va juca pe teren propriu cu ocupanta locului 7, Bucovina Radauti, vineri, 23 noiembrie, de la ora 14:00.
+1

Hagi

  •  
  •  

#4 Hagi » 16-11-2012 20:11

Liga 1 se muta in Spania! Aproape jumatate dintre echipele romanesti vor lasa Antalya pentru Andaluzia

Echipele romanesti vor profita de pauza de iarna pentru a-si reincarca bateriile pentru returul campionatului. Daca pana acum, Turcia era destinatia preferata pentru formatiile romanesti, in acest an mai multe echipe vor merge in Spania pentru a-si desfasura cantonamentele.

Otelul va merge in peninsula Iberica, unde va juca la Cadiz Cup, urmand sa intalneasca pe Legia Varsovia, FC Krasnodar si Sparta Praga.

Daca este adevarata stirea, se pare ca vom avea parte de jocuri de pregatire cu echipe puternice din Europa. Sa speram ca vor veni si transferuri importante la echipa.
+1

Hagi

  •  
  •  

#5 Dregan » 16-11-2012 20:46

Citez pe Hagi:
In ultima etapa a turului FC Otelul II, va juca pe teren propriu cu ocupanta locului 7, Bucovina Radauti, vineri, 23 noiembrie, de la ora 14:00.


O singura corectie... Ultimul joc e cu Sporting Suceava, cu Radauti am jucat deja.
+1

Dregan

  •  
  •  

#6 cry75 » 16-11-2012 21:19

E un pic comica declaratia lui Tanase, "eu astept decizia de la TAS" ? Eu sunt de parere ca decat sa stam sa astepati decizia de la TAS mai bine muncim la antrenamente sa jucam si noi ceva.Despre ce dus rece vorbim ca a fost la Piatra Neamt cand noi in 15 etape ne-am spalat cu apa calda doar in 3 meciuri. Dus rece a fost tot campionatul pana acum.Poate se intampla vreo minune luni dar avem sanse mici sa batem Vasluiul mai ales cu Hizo pe banca...
+1

cry75

  •  
  •  

#7 Tudor » 16-11-2012 21:32

Citez pe Johnny8:
liga2.prosport.ro/.../...

Nu mi se pare corect ca astia sa faca bascalie de echipa Otelul Galati,( au aceeasi emblema numai ca numele e schimbat trebuie sa se ia masuri, acelasi echipament,etc), doar nu suntem in china , suntem in romania......

Cat despre aceste declaratii.....as vrea ca sa tanase sa o lase mai usor cu mass media si cu declaratiile si sa isi vada de treaba.

Am inteles ca fetei patronului ii place de echipa noastra si ma rog...sti cum sunt astia cu bani. Tu zici ca isi bat joc, altii ca sugereaza fanatismul fata de echipa a unora din tara...non-galateni. Parerile sunt impartite, dar nici eu nu sunt de acord sa poarte aceeasi emblema si echipament, doar satelitul are voie, iar aceasta echipa nu are nici o legatura cu Otelul.
+1

Tudor

  •  
  •  

#8 vitzamina » 16-11-2012 22:22

Citez pe Johnny8:
liga2.prosport.ro/.../...

Nu mi se pare corect ca astia sa faca bascalie de echipa Otelul Galati,( au aceeasi emblema numai ca numele e schimbat trebuie sa se ia masuri, acelasi echipament,etc), doar nu suntem in china , suntem in romania......

Cat despre aceste declaratii.....as vrea ca sa tanase sa o lase mai usor cu mass media si cu declaratiile si sa isi vada de treaba.

mie mi se par simpatici. astfel de echipe ale fanilor au un oarecare farmec. in anglia, spre exemplu, prin liga 11 joaca Fc Romania.
+2

vitzamina

  •  
  •  

#9 Viorel Craciun » 16-11-2012 23:34

Tanase sta bine la capitolul retorica,are mereu cate o scuza ,are mereu cate un imbold doar din vorbe,asteotam,proba bil,noi scuze dupa meciul cu s.c. taranoaia.as fi primul care mi-as retrage cuvintele ,numai sa-i batem,din hent,din ofsaid sa-si dea autogol sa crape stiuletoiu si cu mos carbid sluga patronului care se poate caca pe el,daca ii da bani nu mai conteaza.de ce sa nu fie 14 echipe?va e frica?vreti sa vedem mioveniul ,chiajna ,branestiul care ne lua campionatul si pe urma se desfiinta in tihna?vreti sa promoveze damila maciuca autocatania,axintele , tunari si toate din jurul capitalei?sa fie o serie b in care echipele vor dispare una dupa alta ? :-x
+1

Viorel Craciun

  •  
  •  

#10 Aruon » 17-11-2012 00:16

Daca nu facem macar un egal cu Vaslui Tase ar trebui sa aiba bunul simt si sa renunte.Am mai auzit vorbe cum ca speram sa atacam,tactica mea e asa,va fi schimbare si tot egal am facut cu brasov,viitorul etc.DECI FAPTE NU VORBE!FORZA OTELUL!Multescu,Ando ne sau Cartu sunt liberi!!!!!!!
+2

Aruon

  •  
  •  

#11 Alexandru C. » 18-11-2012 12:27

"Nu sunt de acord cu formula de 14 echipe în Liga I, dar probabil a influenţat la luarea acestei decizii şi situaţia precară de la majoritatea cluburilor"...noi cu siguranta nu vom fi printre cele 14 echipe in sezonul 2014-2015 daca vom continua in halul asta..nu avem niciun viitor cert cu aceasta conducere !
+1

Alexandru C.

Login sau crează cont pentru a comenta              |