FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuIată cele mai importante declaraţii de la conferinţa de presă care a avut loc astăzi la stadion, referitoare la partida din deplasare cu Rapid, de sâmbătă:


Narcis Răducan: "Nu va fi un meci simplu pentru nicio echipă, au jucători valoroşi şi nu ştim care va fi reacţia lor la problemele financiare cu care se confruntă. Rapidul are un public care susţine echipa necondiţionat aşa că meciul va fi unul important şi nu trebuie neglijat. Avem şansa noastră şi capacitatea de a reuşi un rezultat bun, chiar dacă momentan nu ştim care este faţa reală a echipei. Vom face o remaniere masivă din iarnă, suntem în proces de monitorizare şi negociere, am urmărit jucători atât din ţară cât şi din străinătate, nu este profesionist să dezvăluim strategia, dar lucrăm intens la îmbunătăţirea lotului."

Viorel Tănase: "Am analizat ce s-a greşit la jocul precendent, atât tactic cât şi din punct de vedere al atitudinii, nu cred că asta a fost adevărata faţă a echipei, am demonstrat la partidele cu miză că ne putem concentra. Întâlnim un adversar valoros care a obţinut 5 victorii pe teren propriu, dar avem forţa de a scoate un rezultat bun şi de a mai spăla din ruşinea de etapa trecută. Ne vom bate să câştigăm punctele pierdute acasă, trebuie să profităm de situaţia Rapidului."

Ioan Filip: "Vom aveam un meci greu, chiar dacă jucătorii lor se gândesc probabil la bani, sper ca noi să ne vedem de jocul nostru şi să câştigăm. Nu ştiu dacă suporterii rapidişti vor fi lângă echipă, este important ca galeria noastră să ne susţină şi să fie alături de noi".