STIRI Liga I Revine Brăneţ ?

Cristi Branet (FOTO Marian Brailescu)Cristi Branet (FOTO Marian Brailescu)Oţelul joacă din nou în Liga I sâmbătă, în deplasare la Rapid, contra unei formaţii cu mari probleme de ordin finaciar, în etapa cu numărul 19. Veştile cu privire la starea lotului sunt mai îmbucurătoare, la Oţelul fiind posibile câteva reveniri importante.

Portarul Cristian Brăneţ a fost rezervă  la jocul cu CSMS Iaşi, deşi se credea că suferă în urma unei rupture la nivel muscular. Faptul că acesta a reluat deja antrenamentele ne face să credem că goalkeeperul are o afecţiune mai puţin serioasă şi ar putea intra din primul minut cu Rapid. În schimb, Branko Grahovac, care a suferit o entorsă la genunchi acum 2 luni nu va fi apt de joc în continuare.
Silviu Ilie şi Sergiu Costin sunt indisponibili de luni bune şi niciunul nu mai poate juca până în 2013! În schimb, Gabriel Paraschiv şi francezul Bruce Inkango au reînceput de ceva vreme antrenamentele normale şi probabil vor prinde banca de rezerve la jocul din Giuleşti!
La capitolul reveniri îl mai avem şi pe Milan Perendija, după ce acesta şi-a ispăşit suspendarea de o etapă primită pentru cele patru cartonaşe galbene văzute până acum în acest sezon.
Cristian Sîrghi, Gabriel Giurgiu şi Alexandru Benga au încasat câte 3 avertismente în primele 18 runde ale acestui sezon şi sunt în pericol de a nu evolua cu Petrolul în campionat, pe proproiul teren, dacă primesc vreun cartonaş la jocul contra rapidiştilor.
Partida Rapid Bucureşti - Oţelul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie 2012, cu începere de la ora 20.30, fiind transmisă în direct de către DigiSport.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 otelul.galati99 » 07-12-2012 12:29

Bune vesti, dar mai bune sunt victoriile... asa ca in urmatoarele 3 meciuri sper sa obtinem macar 7 puncte. HAI OTELUL
+3

otelul.galati99

  •  
  •  

#2 Tudor » 07-12-2012 13:03

Narcis a spus azi dimineata la sport.ro ca exista interese pentru jucatorii de la Rapid, dar din respect pentru adversari ca avem meci acum cu ei, nu a spus nici un nume. :-)
+2

Tudor

  •  
  •  

#3 lucigl » 07-12-2012 13:41

Au la Rapid salarii de 200 000 . Sigur o sa vina la noi .

lucigl

  •  
  •  

#4 MARIO 23 » 07-12-2012 15:38

De la Rapid poate doar Apostol sa vina, in rest nu ne putem atinge decat de vreun pusti (daca exista asa ceva la rapid)!
OFF TOPIC: Cristi Munteanu a fost condamnat la 5 ani cu executare in dosarul ala cu masina furata....imi pare tare rau de el ,mi-a placut mult tare de baiatu' asta si am fost tare trist cand a plecat de la Otelul, poate cel mai bun portar ALL TIME al nostru, as zice eu..... :-|
−1

MARIO 23

  •  
  •  

#5 MARIO 23 » 07-12-2012 15:40

MULTA BAFTA BABICULE SI ....RESPECT!!! :sigh:
+2

MARIO 23

  •  
  •  

#6 Tudor » 07-12-2012 16:02

Citez pe lucigl:
Au la Rapid salarii de 200 000 . Sigur o sa vina la noi .

Pai cam de asta au si ajuns in situatia asta. Si-au batut joc de bani, au salarii prea mari pentru ce joaca. Daca situatia devine dramatica si nu ii ia nimeni o sa accepte si salarii mici.
+3

Tudor

  •  
  •  

#7 granata » 07-12-2012 18:04

De la Rapid mi-ar place Oros si Roman.Maine o sa avem meci greu in Giulesti,grauri se reunesc sa umple tribunele pt a protesta contra lui Copos.
+2

granata

  •  
  •  

#8 viorel21 » 07-12-2012 18:09

Nu i se poate reprosa nimic lui Simaitis.. Da nici nu a intervenit senzational. Nu mi-am facut o parere despre el. In schimb Branet a dovedit ca e mare.. A facut tusa multa la noi pe nedrept !! ;-)
+1

viorel21

  •  
  •  

#9 schillaci » 07-12-2012 18:23

Jucătorii ăştia de la, aşa numiţii, "granzi" ar consideră, probabil, un pas înapoi venirea la Oţelul şi, cred eu, ar fi lipsiţi de motivaţie, aşa că mi-aş dori să evităm astfel de jucători.
+2

schillaci

  •  
  •  

#10 Hagi » 07-12-2012 18:32

"Cristian Sîrghi, Gabriel Giurgiu şi Alexandru Benga au încasat câte 3 avertismente în primele 18 runde ale acestui sezon şi sunt în pericol de a nu evolua cu Petrolul în campionat, pe proproiul teren, dacă primesc vreun cartonaş la jocul contra ieşenilor."

@Vlad Drăgan cred ca ai vrut sa spui ......daca primesc vreun cartonas la jocul contra rapidistilor.
+1

Hagi

  •  
  •  

#11 Dregan » 07-12-2012 19:08

Citez pe Hagi:
"Cristian Sîrghi, Gabriel Giurgiu şi Alexandru Benga au încasat câte 3 avertismente în primele 18 runde ale acestui sezon şi sunt în pericol de a nu evolua cu Petrolul în campionat, pe proproiul teren, dacă primesc vreun cartonaş la jocul contra ieşenilor."

@Vlad Drăgan cred ca ai vrut sa spui ......daca primesc vreun cartonas la jocul contra rapidistilor.


Am rectificat. Multumesc de atentionare.
+1

Dregan

  •  
  •  

#12 myhaymyhaygl » 07-12-2012 20:20

prosport.ro/.../... sa fie ceva serios sau doar un zvon?

myhaymyhaygl

  •  
  •  

#13 Denis » 07-12-2012 20:28

@myhaymyhaygl: Cu siguranta este dorit la Otelul. Partea nasoala este ca nu suntem singurii care-l doresc. Pe alte siteuri a dat interviu ca isi doreste sa plece de la echipa Slovaca odata cu expirarea contractului (i.e. Iunie 2013), dar nu a mentionat nimic de Otelul, sau de vre-o echipa din Romania.

=> viata-libera.ro/.../...

Denis

  •  
  •  

#14 MARIO 23 » 08-12-2012 11:20

−1

MARIO 23

  •  
  •  

#15 vitzamina » 08-12-2012 16:01

Citez pe schillaci:
Jucătorii ăştia de la, aşa numiţii, "granzi" ar consideră, probabil, un pas înapoi venirea la Oţelul şi, cred eu, ar fi lipsiţi de motivaţie, aşa că mi-aş dori să evităm astfel de jucători.

Avem exemplul de jucator venit de la Rapid. E vorba de Romea Stancu, care a venit fiindca era accidentat grav, iar noi am luat teapa. Bucuria a fost mare, insa minutele jucate...

vitzamina

  •  
  •  

#16 Tudor » 08-12-2012 16:46

Citez pe MARIO 23:
gsp.ro/.../...

Si tu chiar pui botul la articolele astea de doi bani? Tu nu vezi ca nici macar nu a dat numele celui care a zis. Cica "un conducator al clubului". A spus niste minciuni si ca sa nu le puna in gura cuiva,a zis "un conducator". Oricum, cand am vazut numele Filip mi s-a inflamat sistemul nervos. :o
+1

Tudor

  •  
  •  

#17 Hagi » 08-12-2012 16:47

Citez pe MARIO 23:
gsp.ro/.../...

Te-ai uitat ce data scrie in articolul acesta ? Sau postam asa ca sa ne aflam in treaba ?

Cat despre cei care vor ramane sunt destui si ca sa ii enumar: Gabi Paraschiv, Viglianti, Costin, Didi (avand in vedere prezenta lor pe chat cu suporterii echipei) cat si Inkango, C. Sarghi, Giurgiu, Iorga (avand in vedere prezenta lor la magazinul oficial Oțelul-Masita). Pe langa acestia as mai adauga Neagu, Sipovici, Rapa, Chipirliu, S. Ilie, Murgoci, Cucu si chiar Pena (in caz ca nu se reuseste achizitia niciunui atacant valoros ci doar sperante care se spera ca vor deveni certitudini peste 1-2 ani).

Hagi

  •  
  •  

#18 MARIO 23 » 08-12-2012 18:45

Citez pe Hagi:
Citez pe MARIO 23:
gsp.ro/.../...

Te-ai uitat ce data scrie in articolul acesta ? Sau postam asa ca sa ne aflam in treaba ?

Cat despre cei care vor ramane sunt destui si ca sa ii enumar: Gabi Paraschiv, Viglianti, Costin, Didi (avand in vedere prezenta lor pe chat cu suporterii echipei) cat si Inkango, C. Sarghi, Giurgiu, Iorga (avand in vedere prezenta lor la magazinul oficial Oțelul-Masita). Pe langa acestia as mai adauga Neagu, Sipovici, Rapa, Chipirliu, S. Ilie, Murgoci, Cucu si chiar Pena (in caz ca nu se reuseste achizitia niciunui atacant valoros ci doar sperante care se spera ca vor deveni certitudini peste 1-2 ani).

e adevarat ca nu e scris ieri articolul dar e de actualitate pentru ca se refera la iarna asta (care abia incepe).....si de la data publicarii articolului respectiv nu mi se pare ca echipa si-a revenit miraculos in asa fel incat sa nu fie posibila o astfel de lista, desi nici eu nu mai pun botul la stirile de genu asta......unu peste alta nu mi se pare un subiect expirat ,ba din contra de actualitate....probabil ai vrut sa pari mai interesant :o !!! Cat despre lista ta, ma cam pufneste rasul..."MAI TAIE DIN ELE DA-LE DRAAACU'!" :D
−1

MARIO 23

  •  
  •  

#19 vitzamina » 08-12-2012 19:37

Citez pe MARIO 23:
Cat despre lista ta, ma cam pufneste rasul..."MAI TAIE DIN ELE DA-LE DRAAACU'!" :D

Sa te pufneasca rasul, dar daca va fi o plecare masiva, ea se va face din vara, cand noii jucatori vor fi demonstrat ca sunt peste ce e in lot. Au mai zis si altii aici, o mai zic si eu: a da afara multi jucatori din lot e o prostie, atata timp cat nu stii daca ai altceva mai bun.

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |