STIRI Liga I “N-am vorbit cu nimeni despre prelungirea contractului”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuMarius Pena a vorbit despre hattrick-ul de senzaţie reuşit recent în poarta Rapidului, primul din cariera sa în Liga I, dar a ţinut să precizeze că golul decisiv marcat Timişoarei în 2011, care a adus primul titlu la Galaţi, rămâne cea mai importantă reuşită a sa pe plan fotbalistic. Atacantul a vorbit şi despre situaţia actuală de la Oţelul spunând că este frustrant ca într-un singur an echipa să treacă de la campioană la lupta pentru evitarea retrogradării.

Vârful a mai declarat că nu există probleme financiare la nivelul clubului de la malul Dunării, fapt îmbucurător, dacă ne gândim la trecut sau la situaţia actuală a fobalului românesc.
Pena a discutat şi despre un eventual transfer al său, spunând că încă nu a vorbit despre o eventuală prelungire a contractului său cu Oţelul, care expiră în vara lui 2013.  

Marius Pena: "Cele trei goluri din Giuleşti sunt deosebite pentru mine, însă cel mai important gol din carieră rămâne cel înscris în poarta Timişoarei, în anul când am luat campionatul. Sper să mai marchez goluri importante. Oricum, este frustrant pentru noi ca, într-un timp atât de scurt, să ajungem de la titlul de campion la lupta pentru evitarea retrogradării. La noi nu sunt probleme financiare, însă am întâmpinat şi noi astfel de probleme, precum la Rapid sau la Dinamo, dar când intri pe teren nu te mai gândeşti la nimic decât la fotbal. Şi în momentele grele se văd caracterele tari. Momentan, eu sunt concentrat la ceea ce am de făcut la Oţelul, asta contează. Ce va fi din 2013 vom vedea. Sunt onorat că o echipă precum Pandurii mă doreşte. De la Oţelul n-am vorbit cu nimeni despre prelungirea contractului, dar, probabil, o vom face în următoarele săptămâni. Viorel Tănase trebuie să aibă linişte să continue munca bună începută la Oţelul, poate să fie bine pentru echipă alături de el.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 lex » 11-12-2012 17:15

Te-ai grabit Dragane la articolul asta,nu? :P :D

lex

  •  
  •  

#2 gl-85-pst » 11-12-2012 20:34

cu o floare nu se face primavara....de 1 an jumate pena joaca fffff slab la fel ca majoritatea fotbalistilor....s-au stins mult prea repede...trebuie adusi fotbalisti cu potential si care au chef de performanata...foarte bine ca s-au amanat ultimele partide...poate vom avea alti componenti in lot....Hai Otelu!

gl-85-pst

  •  
  •  

#3 Viorel Craciun » 11-12-2012 20:41

esti "tare" LEX !ce ar fi daca si administratorii ar tine seama de fiecare greseala ortografica sau gramaticala din comentariile noastre !eu as zice ca mos Nicolaie mi-a indeplinit dorinta ca sa nu se mai joace aceste doua meciuri cu Petrolul !la primavara le vom arata atmosfera la Galati !dar pana atunci sa auzim de transferuri numai de bine ,echipa sa se intareasca pentru 2013-2014 pentru ca anul acesta se vede ca sunt facute cartile !?! :sigh:
+1

Viorel Craciun

  •  
  •  

#4 gl-85-pst » 11-12-2012 21:18

minusuri la comentarii sigur dau fotbalistii:)))
−2

gl-85-pst

  •  
  •  

#5 lex » 11-12-2012 21:56

Citez pe Viorel Craciun:
esti "tare" LEX !ce ar fi daca si administratorii ar tine seama de fiecare greseala ortografica sau gramaticala din comentariile noastre !eu as zice ca mos Nicolaie mi-a indeplinit dorinta ca sa nu se mai joace aceste doua meciuri cu Petrolul !la primavara le vom arata atmosfera la Galati !dar pana atunci sa auzim de transferuri numai de bine ,echipa sa se intareasca pentru 2013-2014 pentru ca anul acesta se vede ca sunt facute cartile !?! :sigh:

Era in spirit de gluma....dar se putea sa nu fie cineva pe aici sa comenteze?
Hai...Fortza Otelul! ;)

lex

  •  
  •  

#6 bassnes » 11-12-2012 22:29

zvonuri despre noi transferuri ?
+3

bassnes

  •  
  •  

#7 Hagi » 11-12-2012 22:55

Cernat a marcat golul de onoare al echipei sale în Cupa Turciei: Eskişehirspor-Karabukspor 5-1

Jucătorul Florin Cernat a marcat un gol în meciul pierdut de formaţia Karabukspor, scor 1-5, în deplasare, cu Eskişehirspor, în turul cinci al Cupei Turciei.
Cernat, care a fost integralist, a marcat în minutul 78.

Poate ar fi cazul sa-l aducem acasa, ne este de folos avand in vedere experienta lui cat si acel jucator de executant al loviturilor libere.
−2

Hagi

  •  
  •  

#8 Alexandru C. » 11-12-2012 23:56

Viorel Tanase a declarat in seara asta la ETV ca vor pleca de la echipa 7 - 8 jucatori in iarna si vor fi adusi tot atatia cat pleaca..deocamdata nu se stie niciun nume de jucator care va pleaca sau va veni la echipa..sper sa se faca niste achizitii cu cap pentru a salva acest sezon..

PS : Sa faceti si un update la clasament cand aveti timp..
+1

Alexandru C.

  •  
  •  

#9 Dregan » 12-12-2012 09:35

Citez pe Hagi:
Cernat a marcat golul de onoare al echipei sale în Cupa Turciei: Eskişehirspor-Karabukspor 5-1

Jucătorul Florin Cernat a marcat un gol în meciul pierdut de formaţia Karabukspor, scor 1-5, în deplasare, cu Eskişehirspor, în turul cinci al Cupei Turciei.
Cernat, care a fost integralist, a marcat în minutul 78.

Poate ar fi cazul sa-l aducem acasa, ne este de folos avand in vedere experienta lui cat si acel jucator de executant al loviturilor libere.

Este si in ultimele 6 luni de contract, a zis mereu ca s-ar intoarce in Romania doar la Otelul, este si foarte valoros. Daca nici acum nu-l aducem...
+1

Dregan

  •  
  •  

#10 Dregan » 12-12-2012 10:52

Citez pe lex:
Te-ai grabit Dragane la articolul asta,nu? :P :D

Eh, e greu cu timpul. Mai facem si la viteza :-) Mersi de atentionare
+1

Dregan

  •  
  •  

#11 gopolino20 » 12-12-2012 11:00

este un jucator de careu, de combinatie, dar a avut o pasa proasta, conteza la un atacant sa te ajute si colegii cu mingi bune. eu cred in el, are calitati de atacant, loveste mingea bine cu capul. SPER SA RAMANA IN CONTINUARE, LA OTELUL, AVEM NEVOIE DE EL. dar cert este ca mai avem nevoie de inca 1-2 atacanti, pe langa Pena. o sa vedem ce miscari sunt la echipa in aceasta pauza. imi doresc sa aducem jucatori buni, peste media echipei daca se poate.
+3

gopolino20

  •  
  •  

#12 GeoGl » 12-12-2012 15:18

Am citit tot felul de comentarii legate de Pena,dar multi dintre ei habar nu ai de ce nu inscrie Pena asa des si poate se vor uita si pe la tv ori pe internet si vor cauta detalii despre sistemul 4-2-3-1 ori asa zisul 4-3-3 care era mai degraba 4-3-2-1 si atunci sa comenteze ca nu e bun.El e pus ca pivot,e adevarat ca nu a jucat extraordinat dar rolul lui nu e chiar acel de marcator,poate de pasator,sa traga fundasii dupa el,etc.

GeoGl

  •  
  •  

#13 costy81gl » 13-12-2012 12:30

Eu am vorbit in primavara cu tatal lui Florin Cernat la o bere, ca sta la cateva blocuri distanta de mine, si a zis ca Florin are de gand sa se intoarca la Otelul in maxim 2-3 ani. Poate vine mai repede.
+1

costy81gl

Login sau crează cont pentru a comenta              |