STIRI Liga I “Mai este mult până departe”

Petre GrigorasPetre GrigorasDupă prima victorie din noul an pentru Oţelul, dar şi pentru Petre Grigoraş (de la revenirea acestuia la Galaţi), antrenorul a explicat că mai are enorm de mult de lucrat până va reuşi să-şi impună stilul ofensiv la formaţia de la malul Dunării şi a cerut răbdare din partea suporterilor roş-alb-albaştrii.


Tehnicianul a afirmat că nu a căutat neapărat victoria în meciul cu Ludogorets, ci omogenizarea echipei, care este mult schimbată, dar se bucură de rezultatul final, unul de moral pentru viitorul apropiat.
La final, “Grig” a declarat că nu găseşte normal ca partea a doua campionatului să înceapă mai devreme decât se programase iniţial, mai ales că Oţelul are o serie de meciuri foarte grele în debutul anului.  

Petre Grigoraş: “Am câștigat, mă bucur, dar mai avem de lucru. Sunt jucători noi la echipă, ei trebuie să se adapteze, lucrăm la acest aspect. Sunt importante victoriile și în meciurile de pregătire pentru că îți dau moral pentru următoarele jocuri și, implicit, pentru campionat. Noi venim după o perioadă în care s-a lucrat mai mult la munte, fără antrenamente pe teren. Jocul nu a excelat, am făcut și multe experimente. Sunt foarte multe schimbări la echipă, au venit mulţi jucători, încearcă să se adapteze, dar mai este mult până departe. Echipa va arăta mult mai bine, dar peste câteva săptămâni. Eu vin cu o altă viziune de joc, veţi vedea schimbările în curând. E nevoie de răbdare, din partea tuturor şi a suporterilor. Au venit jucători noi pe care vreau să-i văd, dacă se pot adapta rigorilor Ligii 1. Încercăm să găsim soluții pentru a-i înlocui pe cei care au plecat. Va trebuie să găsim soluții rapid, soluții care să ne găsească într-o formă bună la începutul campionatului. Am fost primit foarte bine la Galați. E un nou început pentru mine, îmi doresc foarte mult să reușesc, dar nu va fi ușor. Eu personal aș fi vrut să se joace cum se programase returul. Nu e normal să se schimbe așa programul. Vom avea un start dificil de sezon, cu trei meciuri grele, și trebuie să facem totul pentru a ne prezenta cât mai bine la ora partidelor oficiale. Nu m-am gândit că o să plec de la Tg. Jiu, nu mă gândisem că o să accept să semnez cu o altă echipă așa repede. Normal că am vrut mai mulţi jucători de la Pandurii, dar momentan nu se poate. Încerc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut la propria echipă, nu mă interesează ce fac alte echipe.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 ciprian_73 » 08-02-2013 12:03

Se vede din avion ca se fac pasi (energici) in directia buna!Singurele lucruri(pe care din pacate nu le avem) sunt atacantul de careu(Curelea,sau oricare altul) si timpul...Nemernicii de la LPF au "reusit" sa ne dea planurile peste cap!!!

ciprian_73

Login sau crează cont pentru a comenta              |