STIRI Liga I Atenţie Curelea! Se scapă greu de Sportul

Costin CureleaCostin CureleaCostin Curelea se antrenează cu Oţelul, în cantonamentul din Spania, dar nu are drept de joc la echipa noastră. Clubul de la Dunăre îl vrea gratis pe jucătorul Sportului Studenţesc, echipă aflată în colaps financiar şi singura formaţie din primele doua ligi care nu s-a reunit încă pentru retur, deşi se află pe prima poziţie în divizia secundă.

Ultimele declaraţii venite din partea patronului bucureştean Vasile Şiman arată şi cât de greu este să scapi de la Sportul, chiar dacă fotbaliştii nu au mai văzut niciun ban de multă vreme. Curelea încearcă să devină liber de contract în urma litigiului cu echipa bucureşteană, el fiind neplătit de aproape un an. El a depus memoriu la Federaţia Română de Fotbal încă din luna noiembrie a anului 2012, dar cazul său s-a prelungit nepermis de mult, cum au păţit de altfel majoritatea jucătorilor de la Sportul de-a lungul anilor. “Studenţii” au declarat în mai multe rânduri că patronul recurge la toate tertipurile posibile pentru a prelungi litigiile cu fotbaliştii la infinit. Din acest motiv, se pare că singura soluţie pentru Curelea ar fi să se adreseze FIFA.

"Nu mi-am luat banii de 17 luni, dar nu pot dovedi asta. Când ne mai dădea Şiman sume mici, câteva milioane de lei, semnam nişte dispoziţii de plată nedatate, iar el punea ce dată voia, ulterior. Dacă refuzam să semnăm nu mai primeam nici acei câţiva lei. Primul proces a durat şase luni şi l-am pierdut. Singurele litigii care durează peste cinci luni sunt ale Sportului. Am impresia că Şiman ştie pe cineva la comisii, că are influenţă. Altfel nu-mi explic aceste lucruri. Suntem singura echipă din primele două ligi care nu a început pregătirea. Mă antrenez de unul singur la stadion, sau împreună cu juniorii. Ne-am adunat abia cu şase zile înainte să înceapă campionatul.”, a declarat un jucător al Sportului conform liga2.ro

"Jucătorii vor răspunde pentru acuzaţiile aduse. Avem un contract de ordine interioară care trebuie respectat. Ce nu le convine? Au cele mai bune condiţii din Liga a II-a. Nu vă interesează pe voi când ne reunim şi ce se petrece la Sportul. Antrenorul decide programul. Datoria lui şi a jucătorilor e să promoveze. Avem datorii, dar cine nu e mulţumit să-şi depună memoriu şi, dacă va câştiga, poate pleca. Aşa au procedat mai mulţi jucători.", a declarat patronul Sportului, Vasile Şiman, conform liga2.ro

Comentarii   
  •  
  •  

#1 ciprian_73 » 08-02-2013 11:57

Pai daca nu se aude nimic,inseamna ca s-a amanat(ceea ce e destul de grav as aprecia eu) ...Marlanie curata din partea comisiilor federale!!!De aceea au probleme toti jucatorii de la Sportul,fiindca sunt plimbati pe la comisii luni in sir!!!Noua in vara ne-au "cadorisit" cu 2 puncte penalizare pentru chestiuni pe care le are fiecare club din Romanica!!!!
+2

ciprian_73

  •  
  •  

#2 Tudor » 08-02-2013 12:38

Siman linge fese pe la Liga si Federatie si implicit membrilor clanului Becali. De aceea isi permite sa se comporte ca un dictator.
+2

Tudor

  •  
  •  

#3 gopolino20 » 08-02-2013 13:37

asta e cert...Curelea era odata un jucator foarte bun, un atacant percutant, acum nu stiu ce potential are, dar sunt sigur ca este departe de o forma sportiva proprice Ligii I......ar fi greu sa joace in primele etape, asta daca ar semna cu noi.....poate din vara sa se antreneze mult mai bine si sigur prinde un prim 11........trebuie sa cautam urgent alt atacant.....care sa joace din primele etape...nu putem sa asteptam sa se rezolve situatia lui Curelea....
+3

gopolino20

  •  
  •  

#4 Iliutzaotelul » 08-02-2013 14:49

prosport.ro/.../... oare nu era bun pentru noi avand in vedere ca a mai lucrat cu Grigoras si este si liber de contract.???
−4

Iliutzaotelul

  •  
  •  

#5 Dregan » 08-02-2013 15:06

Citez pe Iliutzaotelul:
prosport.ro/.../... oare nu era bun pentru noi avand in vedere ca a mai lucrat cu Grigoras si este si liber de contract.???

Ia ghici in fata carui stadion e facuta poza asta ? newz.ro/.../...

In plus, e terminat ca jucator, iar noi stam foarte bine pe ambele benzi cu Astafei, Iorga, Marquinhos, Zaharia si Stromajer
+3

Dregan

  •  
  •  

#6 Johnny8 » 08-02-2013 15:39

bha ma lasi cu szekeli .....basinosu ala
+3

Johnny8

  •  
  •  

#7 Rommy » 08-02-2013 16:36

Citez pe Dregan:
Citez pe Iliutzaotelul:
prosport.ro/.../... oare nu era bun pentru noi avand in vedere ca a mai lucrat cu Grigoras si este si liber de contract.???

Ia ghici in fata carui stadion e facuta poza asta ? newz.ro/.../...

In plus, e terminat ca jucator, iar noi stam foarte bine pe ambele benzi cu Astafei, Iorga, Marquinhos, Zaharia si Stromajer

Stromajer? tu vorbesti serios? sper sa isi revina acum ca a venit Grigoras... ca pana acum, parerea mea e ca a fost jalnic...
+2

Rommy

  •  
  •  

#8 ciprian_73 » 08-02-2013 16:44

Stiu si eu,poate ca Szekely nu fiind acoperi spun eu pe benzi dar Victoras Iacob s-ar putea sa ne ajute mai mult decat Curelea(daca nu vine,ca vad ca acea comisie pare ca nu se mai reuneste,cand se reuneste da amanare,etc).Poate ca e in urma cu pregatirea,dar nu e rau pentru un atacant de careu si are destula experiejta,fiind de o varsta apropiata lui Curelea!!!!Eu zic ca nu ne-ar refuza!
−3

ciprian_73

  •  
  •  

#9 ciprian_73 » 08-02-2013 16:50

prosport.ro/.../...
Ma rog,a fost si jucatorul nostru mai inainte,dar cacanarii de la pos(t)sport mereu ne "omit" cu intentie!
−2

ciprian_73

  •  
  •  

#10 Dregan » 08-02-2013 17:16

Citez pe Rommy:
Stromajer? tu vorbesti serios? sper sa isi revina acum ca a venit Grigoras... ca pana acum, parerea mea e ca a fost jalnic...

Sunt de aceeasi parere cu tine (personal l-as fi pastrat pe Bajenaru, decat pe Stromajer), dar eu ma refeream ca stam bine atat valoric, cat si numeric. Si l-am pus si pe Stromajer in coada listei, daca ai observat.
+4

Dregan

  •  
  •  

#11 corneliu » 08-02-2013 19:48

Totusi sa nu uitam ca in anul castigarii titlului,am inceput fara atacant central cu doi mijlocasi ofensivi-Para si Vigli-care chiar au facut o treaba buna.Dupa opt etape am devenit lideri fara varf in teren.Dar tot adevarat este ca pe urma introducerea lui Pena ne-a scos in multe meciuri.Asta in era Dorinel,dar care nu se potriveste cu filosofia lui Grig in conceptia caruia echipa trebuie sa marcheze mai multe goluri decat adversarii.Si la urma urmei,Barcelona foloseste rareori un varf de atac ;-)
+1

corneliu

  •  
  •  

#12 bigsorin » 08-02-2013 19:55

Citez pe Dregan:
Citez pe Rommy:
Stromajer? tu vorbesti serios? sper sa isi revina acum ca a venit Grigoras... ca pana acum, parerea mea e ca a fost jalnic...

Sunt de aceeasi parere cu tine (personal l-as fi pastrat pe Bajenaru, decat pe Stromajer), dar eu ma refeream ca stam bine atat valoric, cat si numeric. Si l-am pus si pe Stromajer in coada listei, daca ai observat.

eu personal l-as fi pastrat pe Bajenaru in locul lui para dupa mine para nu ne mai poate ajuta nu pt ca nu stie cu mingea ci pt ca nu mai are viteza pt liga1 vaesta si la el isi spune cuvantul
−1

bigsorin

  •  
  •  

#13 Denis » 08-02-2013 20:06

Citez pe bigsorin:

Inseamna ca nu l-ai vazut pe Para in ultimul meci de verificare.
+1

Denis

  •  
  •  

#14 nothing.ellse » 08-02-2013 21:37

Cand ii expira contractul lui Curelea cu Sportul?:)
+1

nothing.ellse

  •  
  •  

#15 otelarul » 09-02-2013 07:11

mai trebuie cautat un atacant de careu,chiar dca va veni si Curelea.....Victoras a semnat deja cu U cluj-lost!!
+1

otelarul

  •  
  •  

#16 bigsorin » 09-02-2013 09:10

Citez pe Denis:
Citez pe bigsorin:
Citez pe Dregan:
Citez pe Rommy:
Stromajer? tu vorbesti serios? sper sa isi revina acum ca a venit Grigoras... ca pana acum, parerea mea e ca a fost jalnic...

Sunt de aceeasi parere cu tine (personal l-as fi pastrat pe Bajenaru, decat pe Stromajer), dar eu ma refeream ca stam bine atat valoric, cat si numeric. Si l-am pus si pe Stromajer in coada listei, daca ai observat.

eu personal l-as fi pastrat pe Bajenaru in locul lui para dupa mine para nu ne mai poate ajuta nu pt ca nu stie cu mingea ci pt ca nu mai are viteza pt liga1 vaesta si la el isi spune cuvantul

Inseamna ca nu l-ai vazut pe Para in ultimul meci de verificare.

tocmai ca am vazut meciurile munceste, stie cu mingea dar pe loc viteza nu mai e si aici e ineficienta bate pasul pe loc si tine si echipa, un alt exemplu sipovic inalt ,puternic dar in regim de viteza cu mingea joc foarte usor de depasit
−2

bigsorin

  •  
  •  

#17 Arbok » 09-02-2013 12:37

Citat:
Din acest motiv, se pare că singura soluţie pentru Curelea ar fi să se adreseze FIFA.

Asta ar trebui sa faca jucatorii.

Citat:
Avem datorii, dar cine nu e mulţumit să-şi depună memoriu şi, dacă va câştiga, poate pleca. Aşa au procedat mai mulţi jucători.", a declarat patronul Sportului, Vasile Şiman, conform liga2.ro

Auzi la nesimtitul asta: "si DACA VA CASTIGA..." Cum adica imputitule? Cum adica DACA VA CASTIGA, daca tu nu-l platesti conform contractului cum comisiile sa nu-i dea castig de cauza jucatorului?
+1

Arbok

Login sau crează cont pentru a comenta              |