STIRI Liga I Scrisoare deschisă a lui Marius Stan : „Probleme serioase cu Adamescu la FC Oțelul”

FOTO by Marian BrailescuFOTO by Marian BrailescuÎn rândurile de mai jos redăm integral conţinutul comunicatului primarului Marius Stan, vizavi de ceea ce se întâmplă în acest moment la clubul de fotbal Oţelul:

Dragi iubitori de fotbal din Galați,

Am ales această cale de a comunica – direct cu voi – pentru că sunt deopotrivă preocupat şi dezamăgit de ceea ce se întâmplă la FC Oțelul Galați.
Sunt primarul gălăţenilor, dar nu uit de unde am plecat şi de unde mă ştiu oamenii. De aceea, nu îmi este indiferentă situaţia de la Club. Ca Primar şi fost manager de organizaţie sportivă, sunt uimit de lipsa vreunui plan coerent de dezvoltare a acestui brand de primă mână al municipiului, un simbol inegalabil. De aceea, am ales să nu mai tac.
Ştim cu toţii că am făcut eforturi mari pentru a aduce un investitor serios la Club. Ne-am orientat, anul trecut, asupra Domnului Adamescu, despre care ştiam că este la cârma unor afaceri serioase, o garanţie de continuitate pentru fotbalul gălățean.
Odată cu acest transfer de proprietate, am părăsit Clubul. Am plecat cu mari împliniri pe plan sportiv, un Titlu de Campioană, o Supercupă, o participare în UEFA Champions League şi zeci, poate sute de mii de gălăţeni fericiţi. Am lăsat visteria Clubului cu mai bine de 7 milioane de Euro şi zero datorii, situaţie rară, dacă nu cumva unică în Liga I.
Între timp au apărut probleme serioase la FC Oțelul. Jucătorii echipei, cei de la care orice suporter gălățean așteaptă un nou trofeu – Cupa României –, sunt neplătiți din luna decembrie a anului trecut și, la fel de grav, antrenorul Petre Grigoraș, poate cel mai apreciat tehnician din istoria Clubului, n-a semnat încă un contract cu FC Oțelul Galați. De ce?
Mă întreb dacă nu cumva achiziţia acestui Club a fost văzută ca o cale de a deţine controlul asupra unor resurse financiare câştigate acolo jos, pe terenul de joc. Mă întreb dacă nu cumva se doreşte sacrificarea unor rezultate sportive doar pentru realizarea unor scheme financiare care nu au nicio legătură cu sportul ori cu sufletul suporterilor.
Doresc să anunţ, în final, că sunt mâhnit să constat înrăutăţirea situaţiei de la FC Oţelul, să-i propun oraşului o analiză serioasă privind continuarea sprijinului către Club şi să mă delimitez categoric de ceea ce cred că poate fi o subjugare a intereselor sportive celor financiare. Aş fi fericit să mă înşel.  
Oţelul are un patron care trebuie să le explice gălăţenilor următoarele: care îi sunt intenţiile, ce a făcut cu resursele preluate de la fostul acţionar şi cum asigură derularea activităţii şi finanţarea pe mai departe.
Până la lămurirea acestor chestiuni, voi fi alături de echipă şi de suporteri doar cu sufletul meu de „oţelar”.
Ca primar, voi începe și duce la bun sfârșit proiectul stadionului modern pe care l-am promis iubitorilor de fotbal din Galați.
 
Ing. Marius STAN
Primarul Municipiului Galaţi

Comentarii   
  •  
  •  

#1 granata » 20-02-2013 19:06

:sad:
−2

granata

  •  
  •  

#2 Florin22 » 20-02-2013 19:09

in concluzie, am dat de DRACU!!! ma rog sa nu ajungem in situatia celor de la Urziceni dar tare imi este frica ca ne vom indrepta cu pasi mici dar siguri catre aceeasi destinatie...
Adamescu un sarlatan si nimic mai mult.
+1

Florin22

  •  
  •  

#3 robert1595 » 20-02-2013 19:09

Asta ne mai lipsea , un nou Bors .

robert1595

  •  
  •  

#4 otelaria » 20-02-2013 19:10

Hahahaha...cand il injuram pe Adamescu, multi m-au spurcat...cand intrebam DE CE PL MEA a ales asta -adamescu- sa dea bani din martie - ??!! - toti m-ati spurcat (bine, nu toti...)
Era clar ca atata timp, cat adamescu - cu "a" mic- nu a investit nicaieri pana la anii lui, era clar ca e ceva putred la mijloc...cand am intrebat UNDE SUNT BANII de la UEFA, am fost injurat...
__________
EEEE, acum spalati-va pe cap cu adamescu....marele "patron"...patronul p***i...scz de expresie domnu` Dregan...
−6

otelaria

  •  
  •  

#5 bassnes » 20-02-2013 19:11

un bisnitar ordinar nu avem de ce sa apreciem persoane de genu .. Iesi afara javra ordinara si vorbeste cu noi mah pacanele!

bassnes

  •  
  •  

#6 romeo » 20-02-2013 19:15

Asta trebuia acum ! D-le Primar , ati participat la negocierile de preluare , ce clauze s-au pus catre noii actionari? chiar pot face orice? sa inteleg ca au fost platiti cu 7 mil euro , doar sa falimenteze un club de traditie? va asumati ceva in acest joc , enervant si distrugator pentru acest brand "OTELUL"?
+1

romeo

  •  
  •  

#7 Krebss1964 » 20-02-2013 19:17

Pentru mine, un lucru este aproape cert si anume faptul ca F.C Otelul Galati nu reprezinta decat un nume in portofoliul afacerilor detinute de Adamescu. Asadar , consider ca Otelul isi va relua activitatea pe plan fotbalistic sub semnul lipsei de preocupare din partea conducerii in fruntea careia se afla "miliardarul fara chip". Altfel, ar fi venit 2-3 jucatori de atac si nu numai si nu s-ar fi batut foarte multa moneda pe ramanerea lui Curelea in curtea clubului nostru.
Dragi suporteri, propun ca indiferent de conjunctura in care se afla clubul nostru, la ora meciului cu Petrolul sa le facem baietilor si lui Grig o primire calduroasa si sa fim al 12-lea jucator in timpul partidei. Forza Otelul!
+5

Krebss1964

  •  
  •  

#8 viorel21 » 20-02-2013 19:25

Stanele, nu te delimita de niste oameni pe care tu i-ai adus aici!!!!!! Daca tot ne-ai bagat in rahat vezi ce poti sa faci sa ne si scoti acus!! De fapt sper ca acest comunicat e primul pas in acest sens... :sad:
+2

viorel21

  •  
  •  

#9 vitzamina » 20-02-2013 19:31

nici unul din acele sute de mii de galateni fericiti nu a participat la negocieri. de fapt nici unul nu a avut habar cu cine se negociaza.
daca va merge prost, vina nu va fi doar a patronului, ci si a lui Stan.
pentru cei carora s-a adresat, galatenii, e prea tarziu.
greseala trebuie reparata de cel caruia ii apartine. Galatenii nu pot face nimic.
+4

vitzamina

  •  
  •  

#10 mj » 20-02-2013 19:42

Baieti hai sa mutam si noi pe tabla de sah,sa ne unim sufletele.E timpul pentru a trece la fapte,sa lasam reutatile de genul:Marius Stan e vinovat etc. haideti sa aratam dragostea noastra pura si sa facem tot posibilul,pentru a inclina balanta in favoarea noastra,pentru binele echipei,a tuturor.Poate e timpul in adevaratul sens al cuvantului sa ne facem auziti,simtit sa lasam"letargia" si lipsa de reactie.
+1

mj

  •  
  •  

#11 granata » 20-02-2013 19:45

Domnule Stan,eu si multi alti suporteri am inghitit promisiunile electorale:aducem investitor serios,Otelul va deveni un club puternic si valoros,va promit,va asigur etc.Acum dupa toate promisiunile veniti si ne aruncati in fata un comunicat vag si evaziv ca si cand dumneavoastra erati "cazut de pe luna"si nu stiati cine e "domnul "Adamescu.Asumativa responsabilitatea promisiunilor facute suporterilor si faceti lumina in acesta problema,altfel singurul vinovat sunteti dumneavoastra DOMNULE PRIMAR.
+5

granata

  •  
  •  

#12 Johnny8 » 20-02-2013 19:48

Aici e mafie mare: auzi la ei....ala ca nu face ca nu drege.....dar stan ce a facut? a inlocuit bordurile care au mai fost inlocuit inainte cu un an inainte sa fie el primar.....imi pare rau ca unii oameni cand ajung intr-o functie cred ca restu populatiei sunt prosti si cred orice...si s-a ajuns ca prin mass-media sa se transmita multe nerealitati....dar restu de bani din CL unde`s domnule Stan?? doar 7 mil ai lasat in club? Numai credeti orice....
+1

Johnny8

  •  
  •  

#13 giu » 20-02-2013 19:54

Am sarit din lac in put !!! Poate asta a fost pretul care a trebuit sa-l platim pt. titlul de campioana ???
asta-i romania !!! niste ordinari .
+3

giu

  •  
  •  

#14 savimilan » 20-02-2013 19:55

acum sper sa nu se "chinuie" Marius Stan 4 ani sa i-a echipa inapoi de la Adamescu .... si stadionul la fel in 4 ani sa fie gata....
+1

savimilan

  •  
  •  

#15 cezar88 » 20-02-2013 19:57

situatia clubului e f ciudata...insa cel mai grav e faptul k grig nu a semnat!
+1

cezar88

  •  
  •  

#16 pepeman » 20-02-2013 20:01

Viorel21, acest comunicat e un prim pas doar în direcţia spălatului pe mâini. Mă tem că scrisoarea deschisă de faţă e menită să reducă la un minim posibil daunele provocate de iminenta rostogolire a vale a Oţelului asupra imaginii politice a lui M. Stan. Omul zice clar că va rămâne "alături de Club doar cu sufletul" şi, mai rău, ne îndeamnă şi pe noi să ne gândim bine dacă nu cumva vrem să lăsăm baltă toată povestea. În definitiv, primarul ne va cadorisi cu un nou stadion pe care putem veni, bine-mersi, să încurajăm şi pe Dunărea, că e tot Galaţi. Primăria Galaţi vă doreşte o zi bună!
+5

pepeman

  •  
  •  

#17 cezar88 » 20-02-2013 20:23

Citez pe robert1595:
Asta ne mai lipsea , un nou Bors .

bors era bun..situatia la otelul era linistita in mandatul lui,au venit jucatori buni...in schimb acum e debandada totala!

cezar88

  •  
  •  

#18 vali_p » 20-02-2013 20:24

si asa orasul asta e mort, acum o sa ne dispara si singura bucurie, echipa de fotbal!! Bv Marius Stan!! Ai ales cu cap noul actionar, iar acum incerci sa te speli pe maini cu acest comunicat.
+2

vali_p

  •  
  •  

#19 Tudor » 20-02-2013 20:26

Citez pe otelaria:
Hahahaha...cand il injuram pe Adamescu, multi m-au spurcat...cand intrebam DE CE PL MEA a ales asta -adamescu- sa dea bani din martie - ??!! - toti m-ati spurcat (bine, nu toti...)
Era clar ca atata timp, cat adamescu - cu "a" mic- nu a investit nicaieri pana la anii lui, era clar ca e ceva putred la mijloc...cand am intrebat UNDE SUNT BANII de la UEFA, am fost injurat...
__________
EEEE, acum spalati-va pe cap cu adamescu....marele "patron"...patronul p***i...scz de expresie domnu` Dregan...

Ce-ai ma, s-a umflat tarata in tine? Abia asteptai asa ceva nu? Noi nu aveam nimic cu omul, iar tu il injurai de zor si erai penibil. Noi l-am acceptat pentru ca nu era alta solutie. Uite ce realizare din partea ta, l-ai injurat inca de atunci. Vrei un premiu?
+2

Tudor

  •  
  •  

#20 mj » 20-02-2013 20:27

Cei de la FC Oţelul au sperat să ducă echipa spre noi trofee după preluarea acţiunilor de către omul de afaceri Dan Grigore Adamescu toamna trecută, însă proiectul pare să aibă o finalizare total opusă. Informaţiile venite dinspre club duc la concluzia că s-a luat o ţeapă de proporţii, Oţelul fiind în acest moment sub pericolul iminent de a avea soarta Unirii Urziceni: desfiinţarea.
Conform unor surse din interiorul clubului, din conturile clubului au dispărut multe dintre milioanele de euro acumulate în urma participării în Liga Campionilor, iar la stadion şi nu numai angajaţii vorbesc suşotind despre zvonurile conform cărora patronatul vrea să scoată bani cât mai mulţi din vânzarea drepturilor federative ale jucătorilor şi bazei de antrenament Ancora, iar apoi să lase clubul de izbelişte.
Grigoraş n-a semnat şi e pe picior de plecare
În această situaţie, antrenorul Petre Grigoraş a refuzat până acum să semneze contractul cu Oţelul, tocmai pentru că nu avea garanţia unui proiect solid. Aseară, după antrenament, a refuzat să facă orice declaraţie, apropiaţi ai acestuia afirmând că este foarte ridicată probabilitatea ca tehnicianul să plece de la Galaţi chiar înaintea primului meci oficial al anului, cel de duminică cu Petrolul Ploieşti.
Că fitilul a fost aprins şi clubul urmează să fie aruncat în aer şi distrus dintr-un moment în altul s-a confirmat aseară, printr-o scrisoare deschisă transmisă site-ului suporterilor Oţelului de către Marius Stan, fostul director general al clubului şi acum primar al Galaţiului. Acesta a precizat că în momentul preluării clubului de către Adamescu, Oţelul avea în conturi peste şapte milioane de euro şi acum s-a ajuns ca fotbaliştii să fie neplătiţi din decembrie iar antrenorul echipei să nu aibă contractul semnat.
+1

mj

  •  
  •  

#21 mj » 20-02-2013 20:29

A intrat Stan la digi!
+2

mj

  •  
  •  

#22 Hagi » 20-02-2013 20:33

Marius Stan: “Asteptam multe personalitati la Galati”! Ce spune primarul Galatiului despre gala de box de vineri

Cristian Ciocan isi va apara centura de campion european WBO la categoria grea in gala de box profesionist programata vineri, 22 februarie, in Galati. Va fi primul meci pentru fostul campion mondial de juniori in Romania de cand a trecut la box profesionist, acum patru ani. Marius Stan a declarat in exclusivitate la Sport Total FM, in emisiunea “Fluier Final”, ca multe personalitati ale boxului romanesc si nu numai vor fi prezente la aceasta gala.

“Am mandria ca pe mijlocul ringului va fi sigla municipiului Galati. In primul rand vorbim de un eveniment exceptional. Nu a fost greu de ales pentru ca Ciocan este din celebrul Pechia. Este un semn de apreciere a valorilor pe care le are Galatiul. Sunt sapte meciuri cu centurile pe masa, ceea ce nu s-a intamplat prea des in Romania.

Asteptam multe personalitati. Va veni si Doroftei, si Vastag. Va veni si Mihai Leu, care face in ziua galei 16 ani de cand a castigat titlul mondial. Am facut dintr-un patinoar sala.Am facut o locatie mai mult decat moderna. Arata ca o gala care gazduieste un eveniment de calibru.Ciocan este un baiat exceptional si as fi foarte bucuros sa ii pot inmana centura”, a declarat edilul galatean.

Acesta si-a manifestat si interesul pentru organizarea unei semifinale de K1 la sfarsitul anului.

“Vrem, spre sfarsitul anului, sa organizam o semifinala de K1. Este o gala de 1 milion de euro“, a adaugat Marius Stan.
−3

Hagi

  •  
  •  

#23 cry75 » 20-02-2013 20:52

Parca domul primar ne promitea ca lucrurile vor reveni la normal odata cu venirea "investitorilor reali adusi" de dumnealui.clubul va intra intr-o noua era, asa ni se spunea. acest Adamescu a fost adus de catre Bors? Nu spunea ca Adamescu si cu alti investitori sunt prietenii clubului de mai mult timp si ne ajuta cu finantari? Acum deodata nu mai e prietenul clubului? hai sa fim seriosi, oamenii nu se inteleg la comisioane sau poate banii ramasi in club din liga campionilior or fi prea putini si greu de impartit, altfel nu pot explica cum ajungi sa arati cu degetul omul pe care tu ni l-ai adus la Otelul. Stadionul promis isi micsoreaza din luna in luna capacitatea, "noul Galati" are deja aproape 1 an si raman uimit zi de zi la cate noutati se vad pe strazile orasului.Daca pleaca Grigoras, singura bucurie a galatenilor ramane cinema city, din Braila.
+1

cry75

  •  
  •  

#24 leutzu » 20-02-2013 20:54

am rupt-o in fericire ,am scapat de dracu si am dat de tasu,inteleg ca nu investeste dar plateste jucatorii ca bani in cont ai,din ce a spus marius stan la digi ,situatia e naspa e ca o telenovela fara sfarsit ce pateste clubul nostru

leutzu

  •  
  •  

#25 Erdbeben » 20-02-2013 20:54

Pai cine l-a adus pe Adamescu investitor la Otelul, nu cumva actualul primar Marius Stan ? Cel mai mare vinovat de situatia creata este Marius Stan, stadioane de 40 0000, vrajeli de popa de tara,smecherii ieftine pentru fraierii care pun stampila.
+4

Erdbeben

  •  
  •  

#26 otelaria » 20-02-2013 21:02

Citez pe Erdbeben:
Pai cine l-a adus pe Adamescu investitor la Otelul, nu cumva actualul primar Marius Stan ? Cel mai mare vinovat de situatia creata este Marius Stan, stadioane de 40 0000, vrajeli de popa de tara,smecherii ieftine pentru fraierii care pun stampila.

Exat frate!!!!! iar cand am zis ca ...ce face stanel e PENTRU CAMPANIE ELECTORALA, nu m-ati crezut ... asteptati inca 4 ani pana va fi gata (daca va fi gata) stadionul...
Deh, a avut ce invata de la Nichita, Stanel....
Pentru ca, nu-i asa? Lucrurile importante au nevoie de timp...
−4

otelaria

  •  
  •  

#27 leutzu » 20-02-2013 21:13

am impresia ca abia astepti momente gen asta sa faci spectacol anti marius stan ati creste inima cand prinzi un articol ca asta mai lasane ca sunt destui contra acestui club nu avem nevoie de cancanul tau si atat

leutzu

  •  
  •  

#28 vrabie_adrian87 » 20-02-2013 21:18

Da clar,vina cea mai mare este a lu Stan,nu poti da brandul orasului,singura bucuria care o aveam si noi in orasul asta,mergeam si noi la un meci,echipa asta ne a facut mandri si a purtat numele galatiului in europa in ultimul deceniu cum nimic altceva nu a facut o si tu stan care dte dai mare iubitor a acestui club,lasi 7 milioane de euro,datorii zero si destinul unui club pe mana unui sarlatan care pe unde a fost a cam familentat tot,pacat ca nu exista pe lumea asta pic de onoare,sunt mahnit de stan,poate sa faca 5 stadioane,25 de baze sportive,daca otelul nu exista,atunci pentru mine nu exista fotbalul,sunt dezamagit!
Daca dumnevoastra domnule stan ati lasat destinul clubului care v a dat totul in viata pe mainile unui sarlatan fara nici o clauza si daca ati avut de castigat ceva din asta atunci inseamna ca nu aveti ce cauta la carma orasului,daca nu aveti nimic de castigat si otelul va disparea,atunci e cea mai mare greseala a vietii dumneavoastra si pentru asta orice otelar adevarat nu o sa poata ierta asta!
FORTZA OTELUL-http://www.youtube.com/watch?v=s3imDkvTxWc
+4

vrabie_adrian87

  •  
  •  

#29 ciprian_73 » 20-02-2013 21:25

E urat ce se intampla,am ramas mut!Daca pleaca si Grig,nu cred ca vom mai avea curand echipa in prima Liga!:(((((

ciprian_73

  •  
  •  

#30 MARIO 23 » 20-02-2013 21:46

Pfff...asta a venit ca un pumn in cap atunci cand ai o migrena puternica! N-ar trebui sa ne mire insa,stiam cu totii cine e Adamescu asta si am vazut si care-i sunt intentiile. Ce parere ai Dregan??? :sigh:
+2

MARIO 23

  •  
  •  

#31 Ciprica » 20-02-2013 21:55

Nu e bine ca se ajunge pana aici. Dar sunt bărbați și cred ca mai corect ar fi sa se rezolve lucrurile bărbătește, intre 4 ochi. Nu în presa. Asa cu puțin echilibru nu ar strica, sa asteptam reacția lui adamescu. Nu va putea sa tacă la nesfârșit. Pana la urma, principala grija este meciul de duminica
+1

Ciprica

  •  
  •  

#32 cosmii » 20-02-2013 21:59

AM AJUNS SA TRAGEM CONCLUZIA CA BORS ERA MAI BUN ?! VAI DE LP NOASTRA !DEAGEABA NE-AM BUCURAT DE "PRIVATIZARE" ! AM SCAPAT DE DRACU SI AM DAT DE TACSU ! :sad:
+1

cosmii

  •  
  •  

#33 MARIO 23 » 20-02-2013 22:01

Citez pe Ciprica:
Nu e bine ca se ajunge pana aici. Dar sunt bărbați și cred ca mai corect ar fi sa se rezolve lucrurile bărbătește, intre 4 ochi. Nu în presa. Asa cu puțin echilibristica nu ar strica, sa asteptam reacția lui adamescu. Nu va putea sa tacă la nesfârșit. Pana la urma, principala grija este meciul de duminica

Ba da. Va alege sa taca la nesfarsit.Ai sa vezi.....eu m-am lamurit de mult cu el.
Cel mult il va pune sa Ciofoiaia ala sa ne zica ca totul e ok....
+1

MARIO 23

  •  
  •  

#34 MARIO 23 » 20-02-2013 22:02

Citez pe otelaria:
Citez pe Erdbeben:
Pai cine l-a adus pe Adamescu investitor la Otelul, nu cumva actualul primar Marius Stan ? Cel mai mare vinovat de situatia creata este Marius Stan, stadioane de 40 0000, vrajeli de popa de tara,smecherii ieftine pentru fraierii care pun stampila.

Exat frate!!!!! iar cand am zis ca ...ce face stanel e PENTRU CAMPANIE ELECTORALA, nu m-ati crezut ... asteptati inca 4 ani pana va fi gata (daca va fi gata) stadionul...
Deh, a avut ce invata de la Nichita, Stanel....
Pentru ca, nu-i asa? Lucrurile importante au nevoie de timp...

Nu incepe iar....ca abia ai terminat. Te rog.... :-x

MARIO 23

  •  
  •  

#35 cosmii » 20-02-2013 22:06

Citez pe MARIO 23:
Citez pe Ciprica:
Nu e bine ca se ajunge pana aici. Dar sunt bărbați și cred ca mai corect ar fi sa se rezolve lucrurile bărbătește, intre 4 ochi. Nu în presa. Asa cu puțin echilibristica nu ar strica, sa asteptam reacția lui adamescu. Nu va putea sa tacă la nesfârșit. Pana la urma, principala grija este meciul de duminica

Ba da. Va alege sa taca la nesfarsit.Ai sa vezi.....eu m-am lamurit de mult cu el.
Cel mult il va pune sa Ciofoiaia ala sa ne zica ca totul e ok....

NU AI SA IL VEZI PE ADAMESCU CA DA DECLARATII DESPRE OTELUL ! IAR ALA AM SENZATIA CA E UN FEL DE MM !

cosmii

  •  
  •  

#36 ciprian_73 » 20-02-2013 22:08

Ceea ce trebuia sa fie o sarbatoare(debutul cu Petrolul si revenirea lui Grig),risca sa se transforme intr-o dezamagire crunta!!Si cand te gandesti ca "afaceristul" adamescu a "cumparat" clubul cu 1 Euro(asa declara M. Stan!)...

ciprian_73

  •  
  •  

#37 Raducu.fcog » 20-02-2013 22:11

probabil vanzarile lui pena,milan si rapa au fost pentru a amortiza cheltuielile facute cu zaharia,astafei si cine au mai fost adusi,pentru ca dupa cum se vede adamescu nu a dat un ban pentru transferuri..
+1

Raducu.fcog

  •  
  •  

#38 hahalera » 20-02-2013 22:12

Pt toti cei care va inflamati p-aci... va inteleg ingrijorarea si revolta ca acest comunicat apare tocmai inainte de inceperea returului, tocmai atunci cand lucrurile pareau sa mearga bine la Otelul... Si pe mine ma ingrijoreaza aceasta luare de pozitie din partea lui M. Stan. Motivele mele sunt doua: 1. atunci cand vine vorba de Otelul, singura persoana in care am incredere este M. Stan (reamintesc faptul ca probabil fara M Stan nu stiu ce s-ar fi ales de acest club... mai de graba praful, decat campioana); e adevarat, si stirile de pe DB nu pot zice ca m-au dezamagit, insa banuiesc ca in redactia DB informatiile sunt limitate. 2. Din cate il stiu pe M Stan (am avut ocazia sa-l cunosc si personal la un moment dat) mi se pare un om extrem de cumpatat si echilibrat, pe care nu-l vad aruncand "fumigene"; faptul ca a luat atitudine acum, este iar motiv de ingrijorare. Noua, suporterilor, ne ramane doar sa incercam sa interpretam corect acest mesaj si ca va avea efectul dorit asupra celor vizati. Hai Otelul!
−1

hahalera

  •  
  •  

#39 hahalera » 20-02-2013 22:14

Citez pe hahalera:

am mancat un "sa speram" pe final :)

hahalera

  •  
  •  

#40 Raducu.fcog » 20-02-2013 22:29

il consider pe marius un om f destept si probabil a dat acest comunicat pentru a pune presiune si a avea efectul dorit(semnarea contractului de grig si achitarea salariilor jucatorilor) insa problema e mult mai delicata si probabil ne depaseste...insa situatia e grava,un patron ce nu il cunoastem,conducere ce nu are legatura cu sportul,director general fara drept de semnatura,jucatori nemultumiti!
−1

Raducu.fcog

  •  
  •  

#41 Dregan » 20-02-2013 22:31

Citez pe MARIO 23:
Pfff...asta a venit ca un pumn in cap atunci cand ai o migrena puternica! N-ar trebui sa ne mire insa,stiam cu totii cine e Adamescu asta si am vazut si care-i sunt intentiile. Ce parere ai Dregan??? :sigh:

Nu am nicio parere. M-am saturat sa fim doborati in fiecare luna de stiri de genul asta. Probabil ca situatia este intr-adevar disperata, de vreme ce Marius Stan a dorit sa se adreseze direct suporterilor prin intermediul site-ului suporterilor, lucru foarte rar. Ne asteptam la ce e mai rau...
@hahalera - Informatiile sunt intr-adevar limitate, asta e linia pe care merge clubul de ani buni, dar mereu cand aflam ceva, dam mai departe sa afle toata lumea.
+4

Dregan

  •  
  •  

#42 hahalera » 20-02-2013 22:41

Citez pe Dregan:

Foarte bine, chiar faceti o treaba buna! Pt mine care sunt destul de departe de GL, sunt chiar binevenite stirile DB. N-o zisesem cu vreo urma de repros, ci doar sa-mi clarific pct de vedere :)
+1

hahalera

  •  
  •  

#43 Dregan » 20-02-2013 22:47

Citez pe hahalera:
Foarte bine, chiar faceti o treaba buna! Pt mine care sunt destul de departe de GL, sunt chiar binevenite stirile DB. N-o zisesem cu vreo urma de repros, ci doar sa-mi clarific pct de vedere :)

Intelesesem ce ai spus :) Voiam doar sa explic de ce informatiile sunt limitate cateodata.
+1

Dregan

  •  
  •  

#44 ciprian_73 » 20-02-2013 22:57

@Dregan,
Poti cuantifica sansele de a intra si noi in normal(ma refer la contractul antrenorilor,fiindca banuiesc ca nici secunzii nu au,contractele achitate jucatorilor,etc)?

ciprian_73

  •  
  •  

#45 Dregan » 20-02-2013 23:00

Citez pe ciprian_73:
@Dregan,
Poti cuantifica sansele de a intra si noi in normal(ma refer la contractul antrenorilor,fiindca banuiesc ca nici secunzii nu au,contractele achitate jucatorilor,etc)?

Nu-mi place sa dau sperante in procente. Dar ca simplu suporter sper sa nu vina apocalipsa anuntata (includ aici si plecarea lui Grig). Chiar nu am mai multe informatii decat cele care sunt la vedere...
+1

Dregan

  •  
  •  

#46 hahalera » 20-02-2013 23:10

Citez pe Dregan:
Citez pe hahalera:
Foarte bine, chiar faceti o treaba buna! Pt mine care sunt destul de departe de GL, sunt chiar binevenite stirile DB. N-o zisesem cu vreo urma de repros, ci doar sa-mi clarific pct de vedere :)

Intelesesem ce ai spus :) Voiam doar sa explic de ce informatiile sunt limitate cateodata.

Ok! :) In fine, sa nu dramatizam, poate se va rezolva si treaba asta... vorba lui Grig, am trecut prin perioade si mai grele...
+1

hahalera

  •  
  •  

#47 d1abl089 » 20-02-2013 23:43

mda...oare cand se vor unii toti galatenii, toti suporterii ai Otelul Galati si sa scapam de toate lichenile si de toti asa zisii actionari, investitori, etc... cred ca e momentul unui miting cu adevarat, un protest de amploare...dar ca de fiecare data probabil ca in cazul in care se va intampla acest lucru vor fi iar maxim 500-1000 de suporteri maxim. deja suntem bataia de joc a bucurestenilor. ceva e putred in toata chestia asta cu adamescu si cred ca ar trebui sa aflam adevarul daca nu cu vorba buna prin fapte si cel mai bun lucru ar fi un protest sa se stranga 5000-10000 de oameni si de ce nu sa mergem peste adamescu.
+1

d1abl089

  •  
  •  

#48 Tudor » 20-02-2013 23:54

Citez pe Erdbeben:
Pai cine l-a adus pe Adamescu investitor la Otelul, nu cumva actualul primar Marius Stan ? Cel mai mare vinovat de situatia creata este Marius Stan, stadioane de 40 0000, vrajeli de popa de tara,smecherii ieftine pentru fraierii care pun stampila.

Din cate imi aduc aminte declaratia cu privire la constructia unui nou stadion a fost facuta dupa alegeri.
−3

Tudor

  •  
  •  

#49 ciprian_73 » 21-02-2013 00:34

Totusi eu nu pricep ceva,poate ma ajutati voi:di UCL am "strans" 18,3 mil;drepturi tv 2,4 mil pentru anul castigarii titlului si cca 2 mil pt. anul trecut;din diverse sponsorizari (combinat-in anul castigarii titlului),minim 2 mil,etc.Presupunem ca primele pentru titlu au fost in jurul a 3 mil(100.000/jucator,antrenor,etc );sezonul trecut am cheltuit sa zicrm 6 mil (deplasari UCL,salarii,baremuri de arbitraj,contracte,d atorii,etc)...Totusi nu credeti ca e "cam putin" 7 mil despre care se spune ca i-a "gasit" Adamescu in cont??Nu tin minte sa fi facut transferuri rasunatoare(chiar asta vara am primit pentru Antal si Salageanu peste 500.000 ) care sa justifice DIFERENTA!!!!Destul de ciudat...

ciprian_73

  •  
  •  

#50 steel_boy » 21-02-2013 00:56

Dureros ce se intampla, dar adevarul e undeva la mijloc. Incep sa cred ca domnul primar nu si-a primit procentul promis si arunca cu vorbe prin presa, a promis multe si nu se misca nimic nici la proiectele din domeniul sportiv, nici la cele privind dezvoltarea orasului ...a lasat impresia unui om care poate face multe pentru orasul nostru dar nu se vede nimic demarat, nici macar la stadiul de proiect.
+3

steel_boy

  •  
  •  

#51 inghetzata » 21-02-2013 08:44

Urat tare de tot :sad: ...Sper sa se lamureasca lucrurile cat mai curand, sa nu fie asa de idiot cum se speculeaza acest Adamescu...Am zis ca '' am pocnit-o bine'' cu el dar se pare ca mai mult ''am pocnit-o rau''. In continuare sper sa fie doar un zvon si ca acest domn Adamescu sa investeasca cum s-a zvonit la Otelul. Fortza OTELUL...
+1

inghetzata

  •  
  •  

#52 romeo » 21-02-2013 09:19

eu , nu cred ..e ceva de genul " un prost arunca cu piatra in balta si ceilalti sar sa o scoata"
de ce Adamescu TACE? :o
+1

romeo

  •  
  •  

#53 schillaci » 21-02-2013 10:01

Probabil, nici Marius Stan nu e curat ca lacrima în toate mişcările pe care l-a făcut la Oţelul, dar nu cred sa-l putem acuză ca nu-i pasă de acest club, pentru care a făcut, totuşi, enorm de mult. Dar trebuia să se aştepte la acest adamescu, un miliardar dubios, căruia l-a oferit pe tavă simbolul oraşului, să fie doar un oportunist, amator de încă un tun.
Îi mulţumim ca ne-ă informat care este situaţia la Oţelul ( în mod vag, ca de obicei ), dar trebuie sa-i spunem ca tot el e dator să limpezească situaţia.

schillaci

  •  
  •  

#54 Leviathan » 21-02-2013 11:05

Se mira careva? oricum era limpede de mult... doar chior sa fii

Leviathan

  •  
  •  

#55 caparica » 21-02-2013 11:17

Pt.ce stadion?Daca suntem pe cale sa nu mai avem echipa...Intr-un fel sau altul D-le Stan dumneata ne-ai bagat in r...... asta,dumneata trebuie sa ne scoti.Acest ADAMESCU este un borfas si nimic mai mult.In numele tuturor galatenilor sunteti rugat sa faceti ceva sa nu,ramanem fara echipa de fotbal in liga 1,ba mai mult sa nu sa se distruga clubul.VA RUGAM!

caparica

  •  
  •  

#56 caparica » 21-02-2013 11:18

FORTA OTELUL!

caparica

  •  
  •  

#57 caparica » 21-02-2013 11:35

Adamescule,iesi la joc...nu mai sta ascun si in tacere.Lumea vrea sa te cunoasca,sa vorbesca cu tine,suporterii galateni care si-au pus atata speranta in tine si acum ce faci?Boierule pune carile pe fata si nu-ti mai trimite oamenii in locul ta sa vorbeasa.NU ne mai amagi.De e ai umparat clubul,sa-ti bati jo de un oras intreg?Nu este un lub oarecare,fii barbat sin spne-ne tuturor e ai de gand.Macar fii cu plata la zi,a juatorilor ca ai de unde.Halal patron si om de afaceri esti.HAI OTELUL!!!

caparica

  •  
  •  

#58 Leviathan » 21-02-2013 11:59

bagabontu asta (in trecut cand am zis asa repede au sarit postaci bla bla) a luat clubul pt banii din CL, Stan zice pe fata "ce a făcut cu resursele preluate de la fostul acţionar " si.. sa scoata bani din ce a gasit aici. Asta ne pune lacatu, soarta lu sechelariu sa o aibe

Leviathan

  •  
  •  

#59 gopolino20 » 21-02-2013 12:29

STAN E DE VINA PT TOT CE SE INTAMPLA ACUM LA OTELUL......SA NE SCOATA DIN RAHAT CA ALTFEL E GROASA.....IESIM IN STRADA....EL A FOST SIGUR DE ADAMESCU.....CA ESTE CEL MAI BUN ...EL L-A ADUS, ACUM EL SA SE SPELE PE CAP CU EL....
+1

gopolino20

  •  
  •  

#60 fostulnosthradamus » 21-02-2013 14:09

"Scrisoare pentru presedinte:
De ce ne minti ?
De ce n-ai minte ?
De ce pretinzi,ca ne reprezinti ?!"

Sa dispara si porcul asta pana de paste, il sacrificam, pentru pamant ca il trage in jos la cat de mic e x_X pe unde merge face gropi :))
−1

fostulnosthradamus

  •  
  •  

#61 Tudor » 21-02-2013 16:57

adevarul.ro/.../index.html data cand a fost creat articolul este 5.11.2012 si din cate imi aduc aminte alegerile au fost inainte de aceasta data.

Tudor

  •  
  •  

#62 alexdorutzu » 25-02-2013 18:05

Da, va spun eu, in campania electorala era vrajeala si cu stadionul. Parerea mea e ca urmeaza sa imparta bani si nu prea stiu cum sa faca pt.ca au mai patito si altii.

alexdorutzu

Login sau crează cont pentru a comenta              |