STIRI Liga I Azi, doar despre fotbal: CFR Cluj – Oţelul, ora 21.30

CFR vs OtelulCFR vs OtelulNe aflăm la sfârșitul unei săptămâni în care haosul a predominat la nivelul clubului nostru, cu conflictul Marius Stan - Dan Adamescu în floare, săptămână presărată cu mai multe evenimente și anunțuri importante, săptămână în care Petre Grigoraş a decis să părăsească echipa, lăsând o portiță deschisă, totul încheindu-se cu vestea că antrenorul va semna un contract până la urmă.

După înfrângerea nemeritată din etapa a 20-a a returului, împotriva celor de la Petrolul Ploieşti, formaţia noastră se deplasează la Cluj, în vederea disputării jocului cu CFR, echipă venită după o remiza albă la Vaslui, obţinută cu mare dificultate, după ce au jucat în 9 oameni timp de o repriză. De asemenea, nu trebuie uitat că se întâlnesc ultimele două campioane ale României, indiferent de locul ocupat acum de acestea în clasament.
Cele două formații s-au întâlnit de 17 ori în Liga I până în prezent, statistica fiind detașată în favoarea ardelenilor, care au câștigat 11 partide, în timp ce „oţelarii” au triumfat doar de 3 ori, celelalte 3 partide încheindu-se la egalitate, golaverajul fiind tot de partea gazdelor, aceștia înscriind de 23 de ori și primind doar 11 goluri. La Cluj, cele două echipe s-au duelat de 8 ori: de 5 ori meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, gălăţenii câștigând 2 meciuri, în timp ce unul dintre ele s-a încheiat nedecis.
În total, Oțelul a disputat 807 partide în prima ligă, dintre care a reușit să câștige 334 și să obțină 162 de remize, iar numărul înfrângerilor a ajuns la 311. De partea cealaltă, CFR Cluj este în fața meciului cu numărul 584, reușind până în prezent 243 de victorii și 155 de remize, în timp ce numărul înfrângerilor este de 185.
Pentru partida de sâmbătă seara, la Oțelul nu va putea evolua Gabriel Giurgiu, acesta primind cel de-al patrulea cartonaș galben în duelul cu Petrolul Ploiești. De asemenea, Daniel Popescu este incert. În schimb, vor putea reveni în lot jucătorii Cristian Sîrghi și Alexandru Zaharia, care nu au putut evolua în etapa precedentă.
De partea cealaltă, la gazde nu vor putea evolua jucătorii Ricardo Cadu și Diogo Valente, ambii fiind eliminați în partida de la Vaslui, primul dintre ei primind, de altfel, și o suspendare de 9 etape. Mai mult, de la CFR este foarte posibil să mai lipsească Mureşan, Kapetanos, Sare, Ronny, Vass şi Rui Pedro, toţi cu probleme medicale.

ECHIPE PROBABILE:
CFR: Felgueiras - Ivo Pinto, Piccolo, Rada, Camora - Godemeche, Sepsi – Maah, Hora, Deac - Weldon.
OȚELUL: Grahovac - Cojoc, Benga (Sîrghi), Costin, Ljubinkovic - Neagu, Filip, Iorga - Astafei, Didi, Stromajer.

DECLARAȚII ÎNAINTE DE MECI:
Din păcate, la Oţelul, nimeni nu a vorbit despre meciul acesta în ultimele zile. De asemenea, nici obişnuitele conferinţe de presă nu mai au loc la stadion, aşa că nu avem declaraţii legate strict de meci din partea gălăţenilor. Sperăm că din etapa viitoare totul va reveni la normal, din toate punctele de vedere.

Ionuţ Rada (jucător CFR Cluj): "Ne aşteaptă un meci foarte greu sâmbătă. Vin şi ei după un eşec şi sunt şi la ei ceva probleme pentru ultimul rezultat şi sunt sigur că vor să demonstreze că nu se află pe un loc meritat în clasament. Ne dorim să câştigăm pentru că avem nevoie de fiecare trei puncte pentru a ajunge cât mai sus pe podium. Avem nevoie de victorie cu Oţelul.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 dumibgd » 02-03-2013 12:36

Acuma ca s-au mai calmat spiritele, pot sa scriu si eu aici, sper din toata inima sa castigam, dar cam am emotii. HAI OTELUL.
+1

dumibgd

  •  
  •  

#2 bassnes » 02-03-2013 15:49

Stromajer ? va rog nu merge acum pe bune nu mai are putere sa ne arate ce poate bagatil pe Marquinos sau Gazale

bassnes

  •  
  •  

#3 Dregan » 02-03-2013 15:55

E doar o echipa probabila. Nu stim daca va intra Stromajer, desi nu m-ar mira.
+1

Dregan

  •  
  •  

#4 romeo » 02-03-2013 15:59

stromajer ca stromajer , dar Filip , Filip ce cauta titular ?in fine , in locul lui Giurgiu , sper sa dea macar pasa de gol (in poarta lor, desigur)
+2

romeo

  •  
  •  

#5 Bada » 02-03-2013 16:34

Cu Benga in locul lui Filip echipa ar arata mai bine. Cred ca oricine in locul lui Filip ar juca mai bine, inclusiv Troaca. Sper sa vedem fotbal, sa ramanem macar cu speranta ca echipa JOACA ceva, chiar daca va fi sa pierdem.
+2

Bada

  •  
  •  

#6 Reckless » 02-03-2013 17:02

Ar fi buna o alta poza la articol ca e cam demoralizanta.

Reckless

  •  
  •  

#7 Alexandru C. » 02-03-2013 17:03

Un egal cu astia e ca o victorie pentru noi..slabe sanse daca iar joaca cu Stromajer si Filip..bine ca a adus jucatori noi si ii tine pe banca de rezerve sau in afara lotului..faza asta nu am sa o inteleg niciodata.
−1

Alexandru C.

  •  
  •  

#8 Dregan » 02-03-2013 17:15

Citez pe Reckless:
Ar fi buna o alta poza la articol ca e cam demoralizanta.

Multumit? :lol:
+2

Dregan

  •  
  •  

#9 viorel21 » 02-03-2013 17:16

Branet!!! Branet!!! Branet!!! :P
−3

viorel21

  •  
  •  

#10 Leviathan » 02-03-2013 17:50

iaca intra sigur.. problema este fillip (pilif) :))
+1

Leviathan

  •  
  •  

#11 schillaci » 02-03-2013 18:34

Din punctul meu de vedere cine joaca e treaba antrenorului, desi am si eu preferintele mele. Sper sa facem un joc bun, un egal n-ar fi rau dupa parerea mea.
+2

schillaci

  •  
  •  

#12 Surpass » 02-03-2013 19:08

Branet - Cojoc, Sîrghi, Costin, Ljubinkovic - Neagu, Gazale, Iorga - Astafei, Zaharia, Didi ....... personal in formula asta as incepe meciul
+3

Surpass

  •  
  •  

#13 Aruon » 02-03-2013 20:39

Si un egal e bun!FORZA OTELUL!!!Sper sa facem un joc bun,asta conteaza JOCUL!
+1

Aruon

  •  
  •  

#14 romeo » 02-03-2013 20:53

stie cineva unde se poate vedea meciul , nu "prind" Digi!
+1

romeo

  •  
  •  

#15 Leviathan » 02-03-2013 21:11

+1

Leviathan

  •  
  •  

#16 marvasmar » 02-03-2013 21:14

+1

marvasmar

  •  
  •  

#17 romeo » 02-03-2013 21:33

multumesc!
+1

romeo

  •  
  •  

#18 Surpass » 02-03-2013 21:42

Ceee goooollll....ceeee goooolllll..... ;-)
+2

Surpass

  •  
  •  

#19 romeo » 02-03-2013 21:42

goooooooool! Paraschiiiiiv!
+2

romeo

  •  
  •  

#20 Uzzy » 02-03-2013 21:45

hai baietiiiiiiiiiiiii, 3 puncte sunt reprezinta aur pentru noi!!!
+2

Uzzy

  •  
  •  

#21 bassnes » 02-03-2013 21:46

de ce nu l-au luat pe Tudorie ? :( .. oricum joaca curajos baietii :X
+2

bassnes

  •  
  •  

#22 Uzzy » 02-03-2013 21:53

eu am impresia ca Sarghi nu mai vede bine cu masca aia pe fata... 2 greseli grave a facut pana acum. Acum practic il invita pe Maah sa dea gol...
+2

Uzzy

  •  
  •  

#23 alas » 02-03-2013 22:45

ce glezna fina are Gazale...
+3

alas

  •  
  •  

#24 alas » 02-03-2013 22:46

iar Paraschiv e ca vinul :lol:
+2

alas

  •  
  •  

#25 Ciprica » 02-03-2013 22:48

Neagu e degeaba... Gazale inca neintegrat. Iar iorga iar nu are chef...
+2

Ciprica

  •  
  •  

#26 Surpass » 02-03-2013 22:52

Citez pe Ciprica:
Neagu e degeaba... Gazale inca neintegrat. Iar iorga iar nu are chef...

Corecta observatie.....acu' l-a mai bagat si pe dromaderu' de filip

Surpass

  •  
  •  

#27 Ciprica » 02-03-2013 22:57

Cu acelasi ljubinkovic nesigur... Cu Benga imperial.
+2

Ciprica

  •  
  •  

#28 Ciprica » 02-03-2013 23:20

Gazale slabut, dar se vede ca are clasa
+3

Ciprica

  •  
  •  

#29 bassnes » 02-03-2013 23:22

BINE OtELUL!! :X . Gazale nu prea joaca cu el mingi .. in rest bine mi-a placut mai ales prima repriza :X FORTA OTELUL SE SIMTE!! SCHIMBARE!! :X
+3

bassnes

  •  
  •  

#30 leutzu » 02-03-2013 23:23

victorieeeeeeeeeee :lol: bravo baieti
+2

leutzu

  •  
  •  

#31 dj » 02-03-2013 23:23

3 puncte colosale multumim Batrane :)...Gazale nu prea a contat....inca nu se regaseste
+3

dj

  •  
  •  

#32 Issos » 02-03-2013 23:25

Felicitari tuturor pentru victorie.
+2

Issos

  •  
  •  

#33 Tudor » 02-03-2013 23:26

Victorie uriasa, felicitari baieti ! Totusi nu mi-a placut ca au irosit lovitura de colt de la sfarsitul meciului.
+2

Tudor

  •  
  •  

#34 one.dollar » 02-03-2013 23:29

Super BENGA !!!
O gura de AER uriasa !!! FORZA OTELUL !!!
+2

one.dollar

  •  
  •  

#35 mateuts37 » 02-03-2013 23:31

Bravo OTELUL!!!! asa da atitudine si joc, felicitari! Cu astfel de meciuri o sa reumplem tribuna la Galati. Sper sa fie si „liniste” la club. HAI FCO!
+3

mateuts37

  •  
  •  

#36 romeo » 02-03-2013 23:32

Benga , Benga..il astept si pe Gaza! :-)
+4

romeo

  •  
  •  

#37 Arkan » 02-03-2013 23:32

Impresii la cald:
- celor care l-au tot jignit pe Paraschiv recent ar trebui sa le fie rusine!
- dupa un inceput catastrofal la Otelul, Benga incepe sa joace din ce in ce mai bine
- Gazale inca nu e integrat, dar se vede ca are calitati deosebite (a dat vreo 2-3 pase luminoase si a facut 2-3 driblinguri)
- Iorga cand are chef de fotbal, aproape ca nu-i poti lua mingea. Azi n-a avut chef deloc. Pacat de el, oare nu s-a saturat sa se spuna ca e branza buna in burduf de caine?
- desi Antal era mai tehnic si avea infiltrari mai bune in spatele apararii adverse, Astafei arata ca vrea multe si face efort cat altii in juma de campionat. Are si talent si asta nu poate sa nu se vada. E un castig real, atat pe faza de atac, cat si la dublaj in aparare.
- in fine, dar in niciun caz in ultimul rand, aprecieri speciale pentru inspiratia divina de a-l juca pe Costin la inchide, imediat in fata fundasilor centrali. Ca o fi fost Grig, Balaur sau Viglianti cel care a ales asta, merita toate laudele! (sa nu uitam ca S. Costin a jucat la Bistrita si la inceputurile lui la Otelul ca mijlocas defensiv si abia apoi doar ca fundas)
+4

Arkan

  •  
  •  

#38 romeo » 02-03-2013 23:35

Benga e pe cale sa devina mare mare fotbalist!
+3

romeo

  •  
  •  

#39 Adi » 02-03-2013 23:38

Bravo baieti! Hai ca incet-incet o luam noi pe drumul cel bun! Fortza Otelul!
+2

Adi

  •  
  •  

#40 Tudor » 02-03-2013 23:40

Citez pe romeo:
Benga e pe cale sa devina mare mare fotbalist!

Are sansa sa creasca in joc, dar cat de mare crezi ca o sa devina? Desi eu vreau evident sa ajunga foarte mare, dar sa nu ne grabim.
+3

Tudor

  •  
  •  

#41 schillaci » 02-03-2013 23:41

Injurati-ma...mi-au placut Neagu si Iorga. Poate nu au fost cei mai buni de pe teren, dar sunt jucatori care fac lucrurile in mod diferit de restul.
+3

schillaci

  •  
  •  

#42 romeo » 02-03-2013 23:45

de acord Tudore! dar sa dam Cezarului ce este al Ceazarului! Benga A FOST OMUL meciului?
+2

romeo

  •  
  •  

#43 Dregan » 02-03-2013 23:50

Il uitati pe Grahovac :-) Felicitari echipei! La ce s-a intamplat toata saptamana nici nu visam sa batem la CFR.
+5

Dregan

  •  
  •  

#44 Aruon » 02-03-2013 23:56

Felicitari jucatorilor.GRAHOVAC mi-a placut mult.Eu de cand a venit am vazut ca are clasa de portar adevarat chiar daca uneori mai gafeaza!!!FORZA OTELUL!Grahovac merita nota cea mai mare si Paraschiv de asemenea!Si inca o bucurie e faptul ca vine Grig !!!!!!!Va fi iar cel mai tare din oras ,Petre Grigoras!!!!!Cel mai tare din orasul Galati!FORZA OTELUL!!!
+4

Aruon

  •  
  •  

#45 dumibgd » 02-03-2013 23:59

Parerea mea e ca avem multe minusuri dar si plusuri, ljubincovic slab, in amicale mie unul mi-a placut mai mult popeye, e mult mai bun; filip oau nu e nimic de spus de el, e doar un semn de intrebare, e fotbalist? ; iorga - cred ca ii prinde mai bine daca ar intra in repriza a 2, e tehnic, are si viteza si ar trb pus in spatele varfului; grahovac,benga,sargh i,para,costin,cojoc - au jucat foarte bine;gazale - nu l-am vazut decat cand l-a faultat pe deac; stromjaer poate mai mult, e gen iorga, postura de rezerva cred ca iar prinde mai bine. Hai Otelul
+1

dumibgd

  •  
  •  

#46 romeo » 03-03-2013 00:00

jos palaria Branko
+5

romeo

  •  
  •  

#47 steel_boy » 03-03-2013 00:06

Pasarea Phoenix...Otelul Galati...
+3

steel_boy

  •  
  •  

#48 Devilutzu » 03-03-2013 00:06

Neagu a jucat excelent!
+3

Devilutzu

  •  
  •  

#49 Viorel Craciun » 03-03-2013 00:27

trei puncte imense si atat ! valoarea echipei trebuie apreciata in alte meciuri !ce echipa a prezentat Clujul si unde am castigat noi campionatul? daca sunteti obiectivi ...
−8

Viorel Craciun

  •  
  •  

#50 ciprian_73 » 03-03-2013 00:28

S-a castigat un meci datorita efortului colectiv.Din nou avem 2 indolenti in echipa, nu le mai dau numele fiindca le fac publicitate, cu faulturi fara rost in preajma careului, multe pase la adversari,tineri de minge fara rost, etc! In orice caz, incepem sa aratam a ECHIPA de fotbal...Sa vina Grigoras, a carui merite sunt INCONTESTABILE!
+2

ciprian_73

Login sau crează cont pentru a comenta              |