STIRI Liga I “Un egal va fi mulţumitor”

Petre GrigorasPetre GrigorasAntrenorul Petre Grigoraş spune că nu îi este de teamă de adverasrul din etapa următoare, chiar dacă Oţelul va întâlni cea mai în formă echipă din România conform spuselor sale. Tehnicianul este de părere că jucătorii se motivează singuri la astfel de partide importante şi crede că un rezultat de egalitate ar fi mulţumitor în condiţiile date.


“Grig”, care este de altfel singurul tehnician care nu a primit gol de la Steaua în acest sezon, este conştient de faptul că elevii săi ar trebui să se depăşească şi să joace la cel mai înalt nivel pentru a învinge în jocul de pe 1 aprilie.  

Petre Grigoraş: “Nu am de ce să-mi fie teamă de Steaua, că nu sunt la primul meci de asemenea anvergură. Până la urmă este cea mai în formă echipă din România, deci nu este o problemă, nu noi vom avea presiune pe rezultat. Pregătesc meciurile în acelaşi fel, dar jucătorii se motivează singuri în funcţie de adversar şi nu vreau să jignesc vreun adversar. Am fost şi eu fotbalist şi vă spun că nu trebuia să fim antrenaţi prea mult de antrenor atunci cînd jucam cu Steaua sau Dinamo… Este adevărat că sunt singurul antrenor care n-a primit gol din partea Stelei sezonul acesta, dar vă spun că nu-mi place acel 0-0. Şi la fel de adevărat este că în fotbal, ca şi în viaţă, trebuie să ai şi puţină şansă. Speram să facem un joc spectaculos, iar, în aceste condiţii, un rezultat de egalitate va fi mulţumitor pentru noi. Ca să ajungi să scoţi un rezultat pozitiv cu Steaua trebuie să joci la cel mai înalt nivel.“

Comentarii   
  •  
  •  

#1 costy81gl » 25-03-2013 13:35

Un egal ar fi bun, dar daca jucam la egal din minutul 1, pierdem.
+3

costy81gl

  •  
  •  

#2 Aruon » 25-03-2013 13:53

Ah .Doamne ce DULCE ar fi o VICTORIE cu Steaua.CE DULCE!SA SCRIE MARE PE PROSPORT:STEAUA IN GENUNCHI LA GALATI,OTELUL CASTIGA CU 2-0 dupa o partida dominata clar de moldoveni!) Doamneeeee ajuta!

SUnt vise nu?:(

FORZA OTELUL!SUCCES OTELARII MEI!
+2

Aruon

  •  
  •  

#3 robert1595 » 25-03-2013 14:53

sau : Otelul a pacalit-o pe steaua si le-a luat cele 3 puncte :)) avand in vedere ca meciul e pe 1 aprilie
+4

robert1595

  •  
  •  

#4 steel_boy » 25-03-2013 14:57

Poate se vor tipari vreo 2 cantece pe programul de meci, sa auzim un stadion intreg cantand Dunarea Batrana...
+4

steel_boy

  •  
  •  

#5 bassnes » 25-03-2013 15:32

nu e imposibila o victorie contra stelei , hai sa credem in puterile echipei noastre :* FORTA OTELUL!!
+3

bassnes

  •  
  •  

#6 mario » 25-03-2013 17:17

am si eu o intrebare: stie cineva de la ce echipa din Galati provine Morosanu de la nationala U18??????

mario

  •  
  •  

#7 Lost » 25-03-2013 18:04

Daca e acela care il cunosc eu, nascut in 95, atunci e de la Dunarea.

Lost

  •  
  •  

#8 bogdan64 » 25-03-2013 18:08

Doamne - Ajuta!Sper sa vedem Steaua batuta la Galati!
+2

bogdan64

  •  
  •  

#9 Dregan » 25-03-2013 19:58

Citez pe mario:
am si eu o intrebare: stie cineva de la ce echipa din Galati provine Morosanu de la nationala U18??????

Citez pe Lost:
Daca e acela care il cunosc eu, nascut in 95, atunci e de la Dunarea.

Da, acela e. De la Dunarea.

Dregan

  •  
  •  

#10 Uzzy » 25-03-2013 20:11

Nu cred ca ii putem invinge la ora actuala, dar totusi trebuie sa credem in sansele noastre, fie ele chiar si foarte mici... nu putem intra pe teren cu mentalitatea de "victima sigura" , caci astfel chiar nu avem nici o sansa...

Eu chiar nu am nimic cu cei de la Steaua, numai ca sunt alergic cronic la 3 "personaje" din "anturajul" Stelei, in aceasta ordine:
1. Jiji- Ciobanu' & Megalomanu', alias RAZBOINICUL LUMINII & SPAIMA ZMEILOR (numele scris cu majuscule de aur de 24 karate :P )- cu functia de "tatuc" si producator de "biobranza" si "cash" de prima calitate, exportat insa prin Insulele Cayman, Elvetia sau Singapore.
2. MMistaTraseista/Biciclista - cu functia de prim consilier al "tatucului" pe probleme de sport (inventarul mingilor si ghetelor din magazia clubului) , igiena personala (inventarul sulurilor de hartie ingienica de la baie), si design vestimentar (agatatul hainelor in cui si curatarea pantofilor tatucului). Acest personaj este unul dintre cei mai modesti si mai umili, nu intamplator, se zvoneste ca in prezet ar locui intr-o cutie de carton, in semn de solidarietate cu cainii vagabonzi de pe drumurile patriei .
3. RegheBLAT - cu functia de "couci si "mistăr" al turmei de oite a tatucului, dar nu in ultimul rand, furnizorul si inventatorul celebrelor "pungute magice", mai exact energizante naturale cu extract de cacareze provenite din productie proprie, dupa principiul lui "Jiji Tatucul" (nicidecum al chimistului Lavoisier :P ) : "in natura nimic nu se arunca, totul se transforma"!
in rest... FORTA OTELUL, si poate le dam planurile peste cap de ziua lor (ziua pacalicilor) :-)

Uzzy

  •  
  •  

#11 lucigl » 25-03-2013 21:13

Am vazut azi o emisiune pe ETV in care a a fost ivitat Ilie Hagioglu. A zis ca fost dat afara impreuna cu alti oameni de la club pt ca Adamescu vrea sa faca economii. Si a mai zis ca nu este niciun gand de performanta si se teme ca nu cumva Otelul sa nu mai existe din vara sau ca au existat amenintari ca vor sa mute echipa intr-un alt oras.
:sad: :sad: :sad: :sad: :sad:

lucigl

  •  
  •  

#12 Florin22 » 25-03-2013 22:11

Narcis ia uite, prosport.ro/.../... este cam liber de contract, daca tot nu il vei mai avea pe Curelea cel putin il poti lua pe Ferfelea, asta daca te mai lasa Adamescu, pt ca din cate se aude ba va mutati in alt oras, probabil unul fantoma sau din ce zice Hagioglu nu o sa mai existati...dar cel putin poti lua un jucator bun, ce zici ?
+1

Florin22

  •  
  •  

#13 Florin22 » 25-03-2013 22:13

Citez pe lucigl:
Am vazut azi o emisiune pe ETV in care a a fost ivitat Ilie Hagioglu. A zis ca fost dat afara impreuna cu alti oameni de la club pt ca Adamescu vrea sa faca economii. Si a mai zis ca nu este niciun gand de performanta si se teme ca nu cumva Otelul sa nu mai existe din vara sau ca au existat amenintari ca vor sa mute echipa intr-un alt oras.
:sad: :sad: :sad: :sad: :sad:

sper totusi sa nu fie adevarat si ca Hagioglu sa vorbeasca doar la suparare pt ca a fost dat afara,dar sincer daca mai aud cateva zvonuri de genul asta voi incepe si eu sa cred ce se aude prin targ,desfiintari,mut ari si tot asa...Doamne apara si pazeste-ne de portofelele altora :sad:

Florin22

  •  
  •  

#14 online » 25-03-2013 22:33

Tot ce a spus dl Hagiogul eu cred ca este adevarat, tot dl Hagoigul a spus ca cei din conducere veniti de la Bucuresti au salarii mai mari decat tot fondul de salarii a celor disponibilizati, mai spunea ca bucataresele plangeau pe acolo pe langa echipa si multe altele

online

  •  
  •  

#15 Dregan » 25-03-2013 22:59

Aproximativ 20 de oameni, dintre care unii foarte vechi in club au fost dati afara (seful Centrului de Copii - Ilie Hagioglu, organizatorul de competitii - Majearu, Ion Ionica, etc.) Problema nu e asta, ci faptul ca se pare ca acele posturi-cheie vor ramane goale. Oamenii lui Adamescu nu se pricep la fotbal, la administrarea unui club si e posibil sa avem probleme mari pe viitor cu licenta si altele. Nu este niciun gand de performanta, au inchis tot la club: caldura, revista, barurile, probabil urmeaza magazinul... Nici nu are cine sa mai faca de mancare la jucatori. Se pare ca acum vor sa mute fotbalistii pentru ca spun ca sunt cheltuieli prea mari cu chiria acestora.
E adevarat ca exista niste zvonuri si mai si... Ca ar fi gata oricand sa mute echipa la Piatra Neamt ori in alt oras sau ca Remus Pascu, omul trimis de Adamescu la club, a fost trimis in prealabil la toate firmele patronului care au fost bagate in faliment. Nu garantez nimic insa din ultimele doua zvonuri deocamdata...
+1

Dregan

  •  
  •  

#16 Tudor » 25-03-2013 23:00

@Uzzy nu ai adus in discutie fanii care ne jignesc in mod constant, marea majoritate dintre ei.
−1

Tudor

  •  
  •  

#17 Aruon » 25-03-2013 23:47

Dregan tu chiar vorbesti serios?A fost dat afara Ilie Hagioglu si vor sa se mute cu jucatorii in alt oras?Dati-mi o palma si spuneti-mi ca visez:O:O
Nu se poate asa ceva:O

Unde se duce Otelul Galati?Si eu si multi altii care speram ca de la anul sa ne batem la primele 3 locuri?:O
:cry: :cry: :cry:

Aruon

  •  
  •  

#18 Eduard Ghintuiala » 26-03-2013 03:50

nene mariusica nu mai are nimic de comentat acum? Ca acu' vreo 2-3 saptamini nu ii mai inchidea nimeni gura in calitate de suporter? Acum ce face, si-a pierdut calitatea de suporter si o cauta? el ni l- adus ca salvatore de la patria. Macar asa de amorul artei ar putea sa zica ceva... :(
Vai de sufletul nostru (macar noi avem asa ceva)
+1

Eduard Ghintuiala

  •  
  •  

#19 online » 26-03-2013 09:22

Ne ducem dracu cu marele investitor care nu a bagat nici un euro de la el si se da stapan pe banii altora. Hagoiglu spunea de bazele sportive care probabil vor muri ca nu mai are cine sa e ocupe de ele. Daca nu luam licenta asta inseamna desfiintare, probabil visul celor de la tng. Probabil va urma sa inchida saitul, magazinul, baza Ancoara siderurgistul, pentru care doreau chirie de la echipele care o folosesc, desi ei tng nu au bagat un leu acolo si...echipa. Hagioglu sounea ca exista pericolul ca din sezonul viitor echipa sa nu mai existe..
+1

online

  •  
  •  

#20 Johnny8 » 26-03-2013 10:32

da toate aceste zvonuri sunt reale , o confirma oamenii care au lucrat cu Domnu Stan printre care si o ruda de-a mea care lucreaza in continuare cu dansul, se pare ca acest Adamescu vrea sa falimenteze Otelul. O alta propunere a Domnului Primar am inteles ca o sa apara ca Echipa Fanion sa devin Dunarea Galati, care va juca pe noua arena si ca in 2 ani sa joace in liga 1. Deci, dragi suporteri sa ne asteptam la ce va fi mai rau:(

Johnny8

  •  
  •  

#21 Uzzy » 26-03-2013 10:40

Citez pe Tudor:
@Uzzy nu ai adus in discutie fanii care ne jignesc in mod constant, marea majoritate dintre ei.


De fani nu am zis nimic pentru ca, fanii sunt relativi... Si noi ii jignim pe ei, si ei pe noi, si tot asa ... ba mai mult, tind sa cred ca cei din provincie ii jignesc mai mult. Eu, unul, nu prea imi imaginez ca pe National Arena sau Ghencea, fanii Stelemelei scandeaza impotriva Otelului fara motiv :lol:
Totusi, Otelul nu e Dinamo sau Rapid si cand spun asta, nu ma refer la valoarea echipelor, ci la rivalitatea dintre ele.

Uzzy

  •  
  •  

#22 Dregan » 26-03-2013 10:57

Citez pe Johnny8:
O alta propunere a Domnului Primar am inteles ca o sa apara ca Echipa Fanion sa devin Dunarea Galati, care va juca pe noua arena si ca in 2 ani sa joace in liga 1. Deci, dragi suporteri sa ne asteptam la ce va fi mai rau:(


Orice ar fi aceasta nu e o solutie. Eu nu voi putea incuraja o alta echipa decat Otelul si nici nu vreau sa aud de tot felul de hibrizi. OTELUL E OTELUL ! Si atat... Marius Stan mai bine s-ar gandi la o solutie de a recupera echipa, pe care el a predat-o...
+2

Dregan

  •  
  •  

#23 mootoo » 26-03-2013 11:05

din sursa sigura: la vara adamescu va preda clubul catre primarie cu 0 euro in conturi. asta a fost ultima intelegere intre Stan si adamescu. ramane ca primarul sa caute la vara un alt investitor (probabil ca l-a si gasit).

mootoo

  •  
  •  

#24 Bada » 26-03-2013 11:08

Daca se va intampla ceva rau cu Otelul stan si adamescu vor avea numai de suferit. E foarte greu sa-ti creezi o imagine buna si foarte usor sa ti-o distrugi. Aia de la tng sa nu uite ca noi nu suntem 2-3 tepuiti de astra asigurari ci o comunitate foarte mare si cu foarte multe mijloace media la dispozitie, mijloace care nu le vor aduce deloc servicii. Ce iau cu o mana vor da cu amandoua, asta e clar

Bada

  •  
  •  

#25 cry75 » 26-03-2013 11:23

oare cum s-a putut face predarea unei societati cu capital lichid de cateva milioane de euro fara sa se puna clauze in folosirea acestor bani? prin "investitor real" eu inteleg ca cineva care exista, investeste . A existat un act de vanzare cumparare a clubului? s-a platit vreun ban la tranzactie sau s-a cedat pur si simplu ?de ce nu l-a cedat catre un om de rand?
+1

cry75

  •  
  •  

#26 Uzzy » 26-03-2013 12:22

.

Uzzy

  •  
  •  

#27 Uzzy » 26-03-2013 12:22

Citez pe mootoo:
din sursa sigura: la vara adamescu va preda clubul catre primarie cu 0 euro in conturi. asta a fost ultima intelegere intre Stan si adamescu. ramane ca primarul sa caute la vara un alt investitor (probabil ca l-a si gasit).


Parca ne-a blestemat cineva de cand am luat titlul in 2011...
Nu stiu de unde ai tu aceasta "sursa sigura", dar daca e asa cum zici, eu chiar nici nu ma mai gandesc la acei bani... Important e sa nu se desfiinteze aceasta echipa, sa ia Adamescu banii aia, sau cine ii vrea, dar sa isi ia si lumanari din ei! Numai sa lase echipa cu terenuri, cu baza , cu tot ce are, la cineva care intr-adevar ii vrea binele!!
Ar fi foarte bine sa intre si Dunarea Galati in prima liga, nu am nimic impotriva, dar nu cu pretul desfiintarii Otelului! Fanii nu se pot schimba de la o zi la alta... Numai in Romanica se intampla aceste "scenarii" idioate cu mutatul echipelor in alte orase...cu fuzionarea lor... ma intreb cum ar fi daca ar fuziona Steaua si Dinamo :)))
Acesti "patroni de carton si de rahat" au impresia ca sunt patroni la ei pe tarlale si muta sacii cu cartofi dintr-un loc in altul...sa-i ia naiba pe toti! :-x
+1

Uzzy

  •  
  •  

#28 kingston » 26-03-2013 12:32

Citez pe Johnny8:
da toate aceste zvonuri sunt reale , o confirma oamenii care au lucrat cu Domnu Stan printre care si o ruda de-a mea care lucreaza in continuare cu dansul, se pare ca acest Adamescu vrea sa falimenteze Otelul. O alta propunere a Domnului Primar am inteles ca o sa apara ca Echipa Fanion sa devin Dunarea Galati, care va juca pe noua arena si ca in 2 ani sa joace in liga 1. Deci, dragi suporteri sa ne asteptam la ce va fi mai rau:(

Mai lasa-ma cu dOMNU pRIMAR... deocamdata dOMNU are statutul de suspect in cazul banilor din Champions League. adica l-a adus la echipa pe adamescu asta-tepar in stil mare- si acum se face ca ploua si striga hotii.

Citez pe mootoo:
din sursa sigura: la vara adamescu va preda clubul catre primarie cu 0 euro in conturi. asta a fost ultima intelegere intre Stan si adamescu. ramane ca primarul sa caute la vara un alt investitor (probabil ca l-a si gasit).

Ce inseamna sursa sigura?

kingston

  •  
  •  

#29 mootoo » 26-03-2013 15:20

SIGURA! mai multe nu pot spune. daca voi mai afla cate ceva o sa va tin la curent.

mootoo

Login sau crează cont pentru a comenta              |