STIRI Liga I „Decizia TAS la finalul campionatului”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuLa conferința de presă care a avut loc ieri la stadion, directorul general Narcis Răducan a afirmat că deși respectă Viitorul lui Gheorghe Hagi, speră ca echipa noastră să învingă pentru a ieși din zona retrogradării chiar dacă partida nu va fi una facilă. În ciuda absențelor, președintele este de părere că Oțelul are un lot echilibrat, fiecare jucător fiind capabil să suplinească lipsa titularilor.
Referitor la un posibil transfer al fotbalistului Cătălin Iorga, directorul general a explicat că a informat cluburile interesate despre pretențiile financiare ale echipei gălățene. Narcis Răducan a mai precizat că există mai multe formații care și-l doresc pe mijlocașul roș-alb-albastru, unele chiar din Europa.
Chestionat cu privire la cele două puncte de penalizare primite încă de la începutul sezonului, directorul general a afirmat că FC Oțelul păstrează legătura permanent cu TAS, dar o decizie finală ar putea veni abia la sfârșitul campionatului, deși inițial conducerea spera ca acest lucru să se întâmple în această primăvară.

Narcis Răducan: ”E un punct important al returului, poate reprezenta propulsarea noastră către locurile mai liniştite ale clasamentului, dar nu e un meci uşor, Viitorul luptă să iasă din zona retrogradării. Avem tot respectul faţă de ceea ce a creat Hagi acolo, au şi evoluat pe stadionul nostru în primele etape din acest sezon. Ne confruntăm cu ceva probleme, dar avem un lot echilibrat, toţi jucătorii sunt antrenaţi la acelaşi nivel. N-avem emoţii când un jucător nou intra în primul unsprezece şi asta s-a dovedit până acum. Mă bucur şi de faptul că nu ne vor lăsa suporterii singuri la Constanţa, ne vor însoţi ca de fiecare dată şi de asemenea vreau să precizez că suntem pe locul patru în topul mediei de spectatori la jocurile de acasă, iar cele trei din faţa noastră beneficiază de un stadion nou. Le mulţumim fanilor noştri, asta înseamnă că reprezentăm un club important. Am avut discuţii atât ieri cât şi astăzi cu Meme, suntem în contact, dar nu facem licitaţie publică pentru Iorga. E un lucru bun că Steaua a trecut şi la fapte, dar nu e neaparat ca Iorga să ajungă acolo. Avem jucători monitorizaţi de mai multe cluburi din Europa. Iorga mai are contrat cu noi, nu poate pleca gratis, şi chiar doreşte să continue cu noi dacă nu se va concretiza un transfer. Le-am comunicat clauza celor care s-au interesat de Iorga, dar nu suntem încă în perioada de transferuri. Avem speranţe că se va rezolva problema celor două puncte la TAS. Suntem în permanentă comunicare cu cei de acolo, le-am oferit toate documentele necesare şi aşteptăm un răspuns. Iniţial am primit o hârtie că se va judeca în primăvară, dar cel mai probabil vom afla decizia la finalul campionatului.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Hagi » 06-04-2013 12:55

Rapid Suceava - Dunărea Galați 0-1 (gol Chipirliu min. 60) si a mai avut alte 2 ocazii de gol in cele 81 minute jucate fiind schimbat de Osman Gueye.

Hagi

  •  
  •  

#2 Aruon » 06-04-2013 13:53

Citez pe Hagi:
Rapid Suceava - Dunărea Galați 0-1 (gol Chipirliu min. 60) si a mai avut alte 2 ocazii de gol in cele 81 minute jucate fiind schimbat de Osman Gueye.


Chipirliu e bun,nu stiu de ce nu e in lotul Otelului,stiu ca a fost dar acum nu mai e...Mie mi se pare un tanar de perspectiva cu un mare potential:) Era un castig pentru Otelul..In fine..

Cat despre punctele de la TAS speram sa le primim,asa cum le-a primit si Timisoara in trecut..FORZA OTELUL!

Aruon

  •  
  •  

#3 Issos » 06-04-2013 14:05

Chipirliu a fost imprumutat la Dunarea pentru a prinde experienta si a acumula jocuri. este destul de tanar si are nevoie de cat mai multe meciuri in picioare. in caz ca va continua pasa buna in care se afla, cu siguranta se va intoarce la otelul. sa speram ca nu va fi un nou caz cucu, care dupa meciuri foarte bune in liga a II-a, nu a confirmat in liga I.
+1

Issos

  •  
  •  

#4 Dregan » 06-04-2013 14:36

Citez pe Issos:
in caz ca va continua pasa buna in care se afla, cu siguranta se va intoarce la otelul. sa speram ca nu va fi un nou caz cucu, care dupa meciuri foarte bune in liga a II-a, nu a confirmat in liga I.


Foarte corecta observatia. Diferenta intre Liga I si Liga II este imensa la ora actuala. Chipirliu este atent monitorizat de catre conducere. Daca va merita, va reveni la Otelul cu siguranta. Plus ca e mai bine sa joace la Dunarea decat la satelitul Otelul II.
+2

Dregan

  •  
  •  

#5 Lost » 06-04-2013 16:50

off-topic: gsp.ro/.../...
Se pare ca Taranoaia se scufunda si vad ca Antal ii ajuta. :))))))

Lost

  •  
  •  

#6 Tudor » 06-04-2013 22:26

Citez pe Lost:
off-topic: gsp.ro/.../...
Se pare ca Taranoaia se scufunda si vad ca Antal ii ajuta. :))))))

Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Pana la urma e important ce facem noi pe viitor, fiindca ei oricum cu tot cu scufundari au puncte mai multe si nu au treaba cu lupta pentru evitarea retrogradarii.

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |