STIRI Liga I FURTUNA CARE ADUCE PUNCTELE

FOTO Ionut BadalutaFOTO Ionut BadalutaOțelul Galați - CS Turnu Severin 2-0(1-0)
Oțelul a reușit o victorie prețioasă, într-un meci în care contau la fel de mult și punctele puse în joc și îmbunătățirea moralului pentru turul semifinalelor Cupei României. Însă “naşterea” nu a fost chiar atât de ușoară pe cât o arată scorul.
Oțelul, cu o formulă inedită, din care amintim de Costin la închidere și Astafei - vârf, a început în atac, însă fără a-i pune probleme foarte mari portarului oaspete. Scăpați de sub presiunea oţelară, severinenii ar fi putut marca pe contraatac, însă mingea trimisă de Costea a lovit bara(23’)! Cinci minute mai târziu, Neagu l-a imitat la cealaltă poartă, lobul acestuia, deviat și de un adversar, lovind bara transversală.
Spiritele s-au încins în minutul 32, atunci când Stromajer a căzut în careul advers, după o acțiune pe cont propriu, însă centralul a arătat doar galben pentru simulare. Reluările TV nu au lămurit prea mult de partea cui a fost dreptatea, deși jucătorul nostru pare să fi fost agățat de adversar. Și așa norii negri se adunau în continuare deasupra stadionului Oțelul (atât la propriu cât și la figurat).
Minutul 37 s-a dovedit a fi decisiv, o ploaie torențială cum nu s-a mai văzut de multă vreme la un meci oficial al Oțelului, determinând o mare parte dintre cei 4000 de spectatori să se refugieze în afara stadionului sau chiar să plece acasă. Grindina ce a urmat parcă i-a împins de la spate pe elevii lui Petre Grigoraș, aceștia atacând cu tot mai multă ambiție buturile adverse. Costin a apucat să trimită peste înainte ca centralul să decidă intrarea la cabine, decizie întoarsă după numai un minut.
Restart la meci și restart și pentru Oțelul, însă șutul lui Astafei a fost respins în corner de Panagopoulos(44). Însă golul a picat în cele din urmă, în chiar minutul 45, atunci când Iorga i-a oferit o pasă decisivă, de calitate, lui Stromajer, șutul din 4 metri a fost atins și de portar, dar s-a oprit tot în plasă. 1-0 chiar înainte de pauză, pauză ce avea să aducă și oprirea precipitațiilor.
În partea secundă n-au mai fost precipitații din cer, dar a apărut o ploaie de ocazii și faze spectacol, cu oțelarii în prim plan. În minutul 50, Astafei a trimis din cădere, destul de slab, însă a fost foarte aproape de a păcăli goalkeeperul, care a reușit să respingă cu greu. 2-0 avea să fie în minutul 56, atunci când Iorga a intrat cu mingea la picior în suprafața de pedeapsă, Astafei i-a “furat” balonul și a trimis în plasă, de la 11 metri, în colțul lung, fără nicio reacție din partea portarului severinean.
Văzându-se aproape cu sacii în căruță, oțelarii și-au adus aminte și de partea artistică a fotbalului, cu Iorga în rol de principal “înnodător de picioare adverse”, fiind secondat de bicicletele lui Marquinhos și călcâiele lui Gazale. Misiunea le-a fost ușurată și mai mult de Neacșa, jucătorul celor de la CS Severin văzând al doilea “galben” și implicit “roşul”, în minutul 75.
Pe final, Marquinhos, șut puțin pe lângă (80’), și Astafei, omul meciului trimițând în transversală de la aproape 30 de metri(81’), ar fi putut face scor de forfait.
S-a terminat 2-0, spre bucuria celor 2000 de suporteri rămăși în tribune, care au asistat după multă vreme la un meci spectaculos, așa cum ne obișnuise “Grig”. Rezultatul ne îndepărtează de zona fierbinte și ne aduce și ceva la capitolul moral în vederea confruntării de joi, atunci când Oțelul, trebuie să nu uităm totuși, va întâlni una dintre cele mai în formă echipe ale momentului.

OȚELUL GALAŢI – CS TURNU SEVERIN 2-0
Liga I – Etapa 26
Cartonaşe galbene: Paraschiv 7’, Stromajer 33’, Sîrghi 70’/ Neacşa 59’,75’, Dănănae 87’, Costea 89’
Cartonaş roşu: Neacşa 75’
OŢELUL: Grahovac - Cojoc, Sîrghi, Benga, Murgoci - Iorga, Costin, Neagu (83’ Antunes) - Astafei, Paraschiv (69’ Marquinhos), Stromajer (73’ Gazale). Antrenor: Petre Grigoraș
CS SEVERIN: Panagopoulos - Dănănae, Tătaru, Asanovic, Djalilov – Olah (69’ Stoica), Hasanovic, Vranjkovic, Velcovici (54’ Neacşa) – Tole (60’ Roman), Costea. Antrenor: Ionel Gane.
Arbitri: Lucian Rusandu - Florin Ungureanu, Bogdan Mihai Gheorghe – Amorăriţei Mihai

REZUMATUL MECIULUI AICI !

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 13-04-2013 21:13

In sfarsit a mai iesit soarele si pe strada noastra..bravo Badaluta, ai rezistat ca un erou pe furtuna aia cu grindina.. :D
+3

Alexandru C.

  •  
  •  

#2 Hagi » 13-04-2013 21:13

Declaratii ale antrenorilor dupa meciul Otelul Galati - Cs Turnu Severin

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat după meciul cu CS Turnu Severin, scor 2-0, că elevii săi au început jocul mai slab, dar ploaia i-a trezit la realitate şi până la urmă au meritat pe deplin victoria, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am început meciul mai slab, le cam tremurau hăinuţele jucătorilor, dar a venit ploaia care ne-a trezit la realitate. Ştiam că va fi un meci greu, pentru că Severinul se agăţa de ultima şansă de a se salva de la retrogradare, însă per total am făcut un joc bun şi cred că victoria este pe deplin meritată. Cred că am fost inspirat şi am introdus în teren doi jucători (n.r. - autorii golurilor) care în principiu nu ar fi meritat să fie pe teren, dar care până la urmă s-au dovedit a fi de mare ajutor", a spus Grigoraş.

De cealaltă parte, antrenorul echipei CS Severin, Ionel Gane, a afirmat că formaţia sa va lupta atâta timp cât mai are şanse matematice de menţinere în Liga I.

"Ne-am pus mari speranţe în acest joc, am început foarte bine partida, dar din păcate am ratat două-trei ocazii foarte bune. Din nefericire am primit gol la finalul primei reprize şi chiar dacă am încercat în partea a doua să revenim au venit golul doi şi eliminarea pe care nici acum nu o înţeleg. Ştiu că este foarte greu, dar vom lupta atâta timp cât matematic avem şanse să ne salvăm", a precizat Gane.

Hagi

  •  
  •  

#3 Aruon » 13-04-2013 21:43

Mi-a placut meciul,m-a udat si ploaia dar totul a iesit bine.Ma gandesc mult la meciul de joi din Cupa cu Petrolul..e greu sa-i batem,foarte greu,au facut 4-0 cu bistrita si joaca bine in general,sunt pe 2 acum..e greu tare dar nu imposibil..eu ma multumesc si cu o finala de cupa.
Daca jucam asa ofensiv si cu petrolul avem ceva sanse..sa nu revenim la jocul ala plictisitor si fara rezultate..oricum eu am incredere in Grigoras e un antrenor super bun.Ar fi tare de tot,superb sa castigam Cupa..dar pana atunci mai e..Am prinde si Europa,ar fi fenomenal!
:( Dar oare raman doar sperante?

Cu totii la meci joi!FORZA OTELUL!!!!!!!Sa batem lupii!

Aruon

  •  
  •  

#4 Lost » 13-04-2013 22:16

Foarte frumos meciul, bravo baietii:)

Off: Ma tot uit la meciul dinamo-u cluj si am remarcat un jucator bun pentru noi, acela este Tony. Un varf bun. :D

Lost

  •  
  •  

#5 ciprian_73 » 13-04-2013 22:34

Eu unul nu pot intelege in ruptul capului unde sunt "suporteri" Otelului, si nu ma refer aici la "suporterii de rezultat"! Mare pacat, astazi au avut de pierdut , Otelul evolund pe alocuri SCLIPITOR! Tineti-o tot asa, baieti!
PS Astazi pana si Iorga a jucat admirabil, si asa cum l-am criticat pentru alte evolutii modeste, astazi el , Stromajer si Astafei (ba chiar si Neagu pe alocuri), s-au autodepasit!
PS2 Sper ca in Cupa cu Petrolul sa nu mai vad tribunele dezolante, care nu ne-au caracterizat NICIODATA!

ciprian_73

  •  
  •  

#6 Eduard Ghintuiala » 14-04-2013 02:56

Salutare Bada! Prezent ca de obicei indiferent de orice!!! A rezistat si Andrei linga tine? :) Dupa cum il stiu eu, da!!! Norocosilor!!! Bravo baieti! Forza Otelul! Lasati orice prejudecata deoparte, jucati fotbal si nu vom mai avea nici un fel de probleme! Vreau sa vad lupisorii scheunind si lingindu-si ranile!
+2

Eduard Ghintuiala

  •  
  •  

#7 Devilutzu » 13-04-2016 15:27

Imi aduc aminte meciul. Nu am plecat. Ne-a udata pana intre fese :))

Devilutzu

Login sau crează cont pentru a comenta              |