STIRI Liga I Posesia prelungită nu aduce punctele

Victoras AstafeiVictoras AstafeiOţelul a fost învinsă la Braşov, după o răsturnare de situaţie şi o primă repriză considerată de mulţi una dintre cele mai spectaculoase din acest sezon de Liga 1. Din păcate, dacă am punctat la capitolul estetic, am rămas din nou fără puncte şi prin greşelile mari din apărare am dat şansa celor de la FC Braşov să prindă echipa etapei cu 3 jucători, conform statisticilor InStat Football!


Velayos a zburdat pe partea dreaptă cu 80% pase precise şi o pasă de gol, mai ales că adversarii săi direcţi, Jaka Stromajer şi Lucian Murgoci, nu l-au încurcat prea mult. Georgian Păun şi Mugurel Buga, fiecare cu câte un gol marcat, au completat trio-ul braşovean, fiind ajutaţi însă şi de indeciziile din apărarea noastră.
Din păcate, Oţelul a avut un singur jucător în echipa etapei, însă în echipa petardelor etapei, acesta fiind Victoraş Astafei, care deşi a alergat foarte mult, nu a fost pus în valoare absolut deloc de către coechipieri, dar trebuie menţionat că postul pe care a jucat, cel de atacant central, nu este chiar locul unde poate da randament maxim.
La fel ca la înfrângerea surprinzătoare de la Bistriţa, Oţelul a avut posesia şi în meciul cu braşovenii, mai ales în repriza a doua, ţinând mingea timp de 30 de minute din timpul efectiv de joc, dar acest lucru nu ne-a ajutat, ba din contră, ne-a făcut să arătăm ca o formaţie lipsită de soluţii, atunci când adversarii se pun pe două linii în apărare. Chiar dacă au recunoscut că “oţelarii” îi îngrămădiseră în propria jumătate, braşovenii nu au avut mari probleme în a-şi asigura cele 3 puncte cu această strategie defensivă.
Tot în partea negativă, echipa noastră a dat şi al doilea cel mai dur jucător al etapei, Samoel Cojoc făcând 5 faulturi, fundaşul dreapta fiind foarte slab pe întreaga durată a partidei, mai ales în faza de apărare.

Georgian Păun (atacant FC Braşov): “Să ştiţi că în ultima jumătate de oră cu Oţelul am fost mai mult fundaş dreapta. Ne băgaseră în careu şi trebuia să ne apărăm cu toţii.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Surpass » 25-04-2013 22:13

Vor veni si rezultatele, fiti siguri de asta....cu mai multa atentie in aparare si cu cateva piese noi in echipa, aici ma refer in special la mijlocul terenului dar si in aparare pe benzi, echipa va avea cu certitudine un echilibru in toate compartimentele. Curios este ca Giurgiu nu mai joaca nimic, nu face altceva decat sa topaie in jurul mingii, Cojoc nu-si poate depasi limitele, iar Murgoci in afara faptului ca-si doreste mult si alearga ca un bezmetic, e rudimentar rau.

Surpass

  •  
  •  

#2 Eduard Ghintuiala » 26-04-2013 02:09

Citez pe Surpass:
Vor veni si rezultatele, fiti siguri de asta....cu mai multa atentie in aparare si cu cateva piese noi in echipa, aici ma refer in special la mijlocul terenului dar si in aparare pe benzi, echipa va avea cu certitudine un echilibru in toate compartimentele. Curios este ca Giurgiu nu mai joaca nimic, nu face altceva decat sa topaie in jurul mingii, Cojoc nu-si poate depasi limitele, iar Murgoci in afara faptului ca-si doreste mult si alearga ca un bezmetic, e rudimentar rau.

Poate ca vor veni... Momentul insa in care vor veni e foarte important. sa nu care cumva sa aiba legatura cu matematica si cu sansa ( a se citi "sanse matematice"). La Giurgiu nu mai este nimic curios de mult. Mai exact dupa sezonul 2010-2011 = OTELUL CAMPIOANA ROMANIEI. Cojoc a avut un acces de fotbal la inceputul returului, apoi si-a revenit la starea lui obisnuita. De Murgoci inca nu stiu ce sa zic, decit ca nu iese in evidenta fata de media echipei.
+1

Eduard Ghintuiala

Login sau crează cont pentru a comenta              |