STIRI Liga I LA MULŢI ANI, Marian Cârjă !

Marian CarjaMarian CarjaAstăzi, 3 mai 2013, Marian Cârjă împlineşte vârsta de 26 de ani, ocazie cu care Dunărea Bătrână, în numele tuturor suporterilor “oţelari” ţine să-i ureze un călduros “La mulţi ani” şi cât mai multe reuşite pe plan profesional în tricoul roşu-alb-albastru.


Fundaşul dreapta este un produs 100% al Centrului de Copii şi Juniori gălăţean. După nenumărate meciuri la “satelit”, acesta a făcut pasul către echipa mare în 2008, dar apoi a fost trimis ca împrumut la Petrolul chiar în sezonul în care Oţelul avea să câştige campionatul. Cârjă nu a stat degeaba la Ploieşti, reuşind promovarea alături de “găzari”, după 21 de meciuri în care a reuşit şi un gol. Numai că odată ajunşi în prima divizie, “lupii galbeni” au hotărât să renunţe la serviciile sale, iar Oţelul l-a trimis la Tulcea. Liga a II-a a părut să-i priască în continuare, iar în sezonul acela Delta s-a bătut la promovare până în ultima etapă, gălăţeanul fiind unul dintre cei mai apreciaţi jucători de către suporterii dobrogeni, cu 18 partide şi un gol marcat.   
Evoluţiile de la Tulcea l-au readus în atenţia Oţelului, el revenind acasă vara trecută, dar după un tur în care a prins ceva etape ca titular, a ajuns din nou la “satelit”, unde a evoluat mai des în ultima perioadă. Per total a strâns 29 de meciuri (Liga I + Cupa României) în tricoul echipei antrenate de Petre Grigoraş, nereuşind niciun gol în cele 1979 minute jucate.
Sezonul acesta, Cârjă a evoluat în 7 partide, strângând 570 de minute în campionat şi Cupă.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 one.dollar » 03-05-2013 10:19

La Multi Ani!

prosport.ro/.../...
+2

one.dollar

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 03-05-2013 13:31

La multi ani prietene..
+1

Alexandru C.

  •  
  •  

#3 Tudor » 03-05-2013 16:23

La Multi Ani !!!
+1

Tudor

  •  
  •  

#4 bogdan64 » 03-05-2013 17:26

La Multi Ani cu sanatate!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#5 gl-85-pst » 03-05-2013 18:16

la multi ani varu!!!
+1

gl-85-pst

  •  
  •  

#6 Hagi » 03-05-2013 21:37

La multi ani Mariane!
+1

Hagi

Login sau crează cont pentru a comenta              |