Petre GrigorasPetre GrigorasAntrenorul Petre Grigoraş a tras o sperietură zdravănă, după ce a fost nevoit să se opereze pentru a i se implanta un stimulator cardiac. Tehnicianul pare destul de confuz la acest moment, în primul rând din cauza sănătăţii care l-a pus pe gânduri, dar şi din cauza stării de incertitudine de la nivelul conducerii clubului Oţelul.


Dacă directorul general Narcis Răducan a declarat că Grig va reveni în maxim 2 săptămâni la echipă, antrenorul formaţiei noastre vorbeşte despre acest sezon ca despre unul încheiat. Pe de altă parte, tehnicianul pare pus pe gânduri şi de situaţia de la club, după ce Oţelul nu a luat licenţa de club profesionist în primă instanţă, iar jucătorii se plâng că nu şi-au primit drepturile financiare. Mai mult, Grig a aruncat bomba, explicând că are contract doar până la vară, deşi în luna martie se anunţase oficial că a semnat pe un an şi jumătate!

Narcis Răducan: “Am vorbit cu Grig și îmi spunea că medicii i-au recomandat ca o săptămână sau două să nu se apropie de vestiar, după această intervenție chirugicală. Dar cred că acest lucru nu-i va afecta cariera de antrenor. Își va reveni, nu este singura persoană care a trecut prin acest implant. Pentru echipă nu sunt probleme grave, dar patru meciuri maximum nu va fi lângă echipă. Vorbește zilnic cu staff-ul tehnic și echipa nu pierde foarte mult din acest punct de vedere.”

Petre Grigoraş: “Mă simt din ce în ce mai bine. A fost o intervenție chirurgicală care a decurs bine. A fost mai mult o traumă psihică.. Mă recuperez acasă, mă detașez câteva săptămâni. Sezonul acesta e terminat pentru mine. Mă voi dedica refacerii mele. Situaţia mea este momentan bună. Am 2-3 săptămâni în care trebuie să fac pauză. Am concediu medical trei săptămâni în care încerc să îmi revin, iar apoi îmi pot relua viaţa. Pentru cei care îmi cântau prohodul, înca n-am murit sunt lucruri care pot să apară în viaţa oricărui om. Cu Chiajna nu a fost un meci strălucit, a fost un meci destul de slab. Jucătorii au fost afectați de tot ceea ce se întâmplă în jurul echipei, de încărcătura jocului. Dacă meciul ar fi avut alt deznodământ decât victoria, am fi avut mari probleme în ceea ce priveşte menţinerea în prima ligă. M-am bucurat că am câştigat până la urmă această partidă. E cu totul altceva faţă de prima perioadă în care am antrenat la Galaţi. Atunci veneam după un tur slab al echipei şi am reuşit să ajungem pe locul 9, iar în al doilea an am terminat pe locul 5, e adevărat, cu o remaniere masivă a lotului. Când am ajuns acum erau pe locul 13. Am pierdut prima perioadă de pregătire, au venit fotbalişti pe care i-am găsit deja aici şi este destul de greu să închegi echipa foarte repede, ţinând cont şi de problemele din jur. Trebuie să menţionez că nu am mai vorbit de mult cu domnul Adamescu. Mi s-a spus atunci să reuşim să trecem acest an cu bine, ceea ce am şi făcut, spun eu în proporţie mare, iar pentru la vară să îmi fac o strategie cu ce jucători aş dori la echipă pentru a face performanţă şi pentru a ne lupta la locurile fruntaşe. Deocamdată lucrurile nu merg pe făgaşul normal pentru o formaţie ce se pregăteşte să atace înalta performanţă. Îmi pare rău că nu am reuşit şi în Cupă. Oricum, deocamdată eu aș fi mai mult decât mulţumit dacă s-ar rezolva problemele privind licenţa si dacă jucătorii ar fi aduşi la zi cu plata salariilor. E clar că nimănui nu îi place starea de incertitudine, eu deocamdată am contract până în vară, iar atunci conducerea va decide dacă îmi va prelungi sau nu contractul. În acest moment aş refuza orice echipă care mi-ar propune ceva pentru că vreau să îmi revin şi apoi vom vedea ce va fi.”