STIRI Liga I FINAL: Oţelul – Universitatea Cluj 0-2 (0-1)

Sezonul trecut la Galati a fost 2-0Sezonul trecut la Galati a fost 2-0După remiza de la Giurgiu, smulsă celor de la Astra, Oțelul Galați primește, în etapa cu numărul XXX, vizita celor de la Universitatea Cluj, formație aflată deasupra zonei retrogradării, cu șanse foarte mari de a se salva, în ciuda situației financiare și problemelor cu licența, probleme care se regăsesc și la nivelul clubului nostru.

În ultimele 5 sezoane, care cuprind istoria recentă a adversarilor noștri în prima ligă, cele două formații s-au întâlnit de 7 ori, bilanțul fiind ușor de partea “oţelarilor”, care au câștigat 3 partide, în timp ce ardelenii s-au impus doar de 2 ori, iar celelalte două partide s-au încheiat la egalitate, golaverajul fiind, de asemenea, de partea formației noastre: 11-7.
Petre Grigoraş va lipsi în continuare de pe banca formației noastre și la meciul de miercuri, fiind foarte probabil ca acesta să nu revină până la sfârșitul sezonului. În lipsa sa, bancă tehnică va fi asigurată de secundul Marian Dinu. Cristian Brăneț și Gabriel Girgiu se antrenează în continuare separat și cel mai probabil nu vor face parte din lotul pentru acest meci, în timp ce Didi a suferit o accidentare de ultim moment la un antrenament şi este incert.

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Grahovac – Cojoc, Sîrghi, Benga, D.Popescu – Iorga, Neagu, Filip – Astafei, Vancea, Stromajer.
U CLUJ: V.Niculescu - Ciupe, Szilagyi, Rațiu, Nicola - Bucşă, Muzac - Buleică, Ad.Popa II, Borza – Tony.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Marian Dinu: "Încă nu suntem salvaţi matematic de la retrogradare. Mai sunt cinci etape de disputat, se poate întâmpla orice. Sigur că și echipele care au rămas în spatele nostru au un program greu, dar ne interesează mai puțin ceea ce fac ele, ne interesează ceea ce facem noi. Ne așteaptă un prim meci dificil cu Universitatea Cluj, o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării. Urmează apoi Gaz Metan, Ceahlăul, Vaslui, după care întâlnim Dinamo, care are și ea în obiectiv cupele europene, așa că se poate întâmpla orice. De aceea e important să câştigăm meciul cu Universitatea Cluj. Echipa o fac împreună cu Petre Grigoraş. Vrem să ne salvăm matematic de la retrogradare, apoi să folosim tinerii şi jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon!¨

Ionel Ganea (antrenor U.Cluj): "Nu avem probleme la Universitatea Cluj. O să luăm licența, dacă nu o avem. Jucătorii sunt plătiți la zi. Primă de obiectiv avem cu toții, atât jucătorii, cât eu și colegii mei din staff. Avem condiții de echipa națională. Practic, ne întreținem singuri, împreună cu suporterii. E prea repede să discutăm despre salvare, nu ştiu de câte puncte am mai avea nevoie. Cert e că încă nu am evitat retrogradarea, mai avem mult de muncit. Eu vreau să câştigăm toate meciurile pe care le mai avem de disputat, asta mi-am impus. Primul e cel cu la Oţelul Galaţi."

Arbitrii partidei vor fi: Marius Avram (Bucureşti) – Cristian Nica (Ploieşti) şi Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) – Ionel Ivan (Brăila).

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Oxigen » 08-05-2013 11:34

Modificati acolo la mijlocasi: Iorga, Filip, Filip la mijloc?... la echipe probabile...
+1

Oxigen

  •  
  •  

#2 Dregan » 08-05-2013 11:35

Citez pe Oxigen:
Modificati acolo la mijlocasi: Iorga, Filip, Filip la mijloc?... la echipe probabile...

Rezolvat. Mersi!
+2

Dregan

  •  
  •  

#3 gopolino20 » 08-05-2013 12:30

SA INTERVINA D.N.A.-UL, NUMAI ASA PUTEM AFLA ADEVARUL DESPRE ACEASTA ECHIPA.....CINE A VANDUT , UNDE SUNT BANII DIN UCL,CUM S-AU CHELTUIT BANII, CUM A PUS MANA PE ECHIPA ADAMESCU, CUM A VANDUT BORS SI AI LUI COTEI....SI RESTUL.....SA VINA DNA-UL....
+2

gopolino20

  •  
  •  

#4 Aruon » 08-05-2013 12:44

Citez pe gopolino20:
SA INTERVINA D.N.A.-UL, NUMAI ASA PUTEM AFLA ADEVARUL DESPRE ACEASTA ECHIPA.....CINE A VANDUT , UNDE SUNT BANII DIN UCL,CUM S-AU CHELTUIT BANII, CUM A PUS MANA PE ECHIPA ADAMESCU, CUM A VANDUT BORS SI AI LUI COTEI....SI RESTUL.....SA VINA DNA-UL....

EXACT!Chiar as vrea sa intervina DNA-ul.

Aruon

  •  
  •  

#5 gopolino20 » 08-05-2013 13:02

cei vinovati sa plateasca...ca este Stan, ca este Bors, ca este Adamescu, ca sunt cei din combinaT, nu ma intereseaza......... SA VINA DNA-UL.....SA-I CERCETEZE PE HOTI.....

gopolino20

  •  
  •  

#6 costy81gl » 08-05-2013 13:08

Citez pe AlynAvaloh:
EXACT!Chiar as vrea sa intervina DNA-ul.

Ce treaba are DNA-ul in privinta unei tranzactii dintre 2 particulari? Nu vrei sa chemi DNA-ul sa ma intrebe si pe mine de ce am cumparat chestii de protocol, in loc sa iau calculatoare mai bune pentru angajati?

Marele vinovat e Adrian Nastase, care a instrainat din patrimoniu statului si implicit de sub controlul statului, clubul de fotbal, oferindu-l ca bonus unui indian, care oricum luase combinatul la pret derizoriu. Acum e prea tarziu. Stiu si copii ca un patron isi cheltuieste banii cum vrea el, si daca are chef poate inchide chiar si o forma pe profit, fara sa dea exlicatii la nimeni.
+2

costy81gl

  •  
  •  

#7 Leviathan » 08-05-2013 13:22

Lol cu DNA, altii mai corupti si incompetent n-ati gasit? Li se rupe alora, o adunatura de hoti si incompetenti. Astia actioneaza doar cnd vrea basescu.. mai exact, sa fabrice un dosar ceva. Astia trebuiesc desfintati !! Se puteau si autosesiza insa asa daca nu le iese nimic nu se baga. Buna gluma, suna a manea "sa vina dna"
−1

Leviathan

  •  
  •  

#8 dumibgd » 08-05-2013 13:35

Inca sper ca Adamescu sa nu distruga simbolul Galatiului, daca il va distruge, ii urez ca faliment sa scrie pe toate firmele lui, ma duc si il blestem :D . 2-0 batem azi. HAI OTELUL

dumibgd

  •  
  •  

#9 theflyer » 08-05-2013 13:36

@costy: DNA poate interveni atunci cand de exemplu o companie (chiar privata) este falimentata cu buna stiinta. Intr-adevar, un patron poate inchide o firma pe profit dar atunci va trebui sa declare profitul si sa plateasca impozite. Vezi tu, o firma (in teorie) e putin diferita de o persoana asa cum esti tu sau eu. Ea trebuie administrata conform unor reguli clare iar DNA poate interveni atunci cand de exemplu Adamescu (sau reprezentantii lui) deturneaza fondurile unei entitati economice. La fel, DNA poate sa cerceteze felul si cum s-a incheiat contractul de cedare a clubului catre Adamescu, si cum au fost respectate clauzele din contract. La fel si care au fost clauzele. Daca de exemplu se constata ca Adamescu a fost favorizat in obtinerea clubului fara sa prezinte un plan de dezvoltare dar avand acces discretionar la bani, DNA poate interveni si acuza ori pe vanzator, ori pe cumparator ori pe ambii de delapidare sau furt din avut privat. Din nou, o firma (companie) nu e pusculita unui om, ea este o entitate economica chiar daca ea este infiintata/condusa de acel om.
+3

theflyer

  •  
  •  

#10 Tudor » 08-05-2013 13:59

Citez pe Leviathan:
Lol cu DNA, altii mai corupti si incompetent n-ati gasit? Li se rupe alora, o adunatura de hoti si incompetenti. Astia actioneaza doar cnd vrea basescu.. mai exact, sa fabrice un dosar ceva. Astia trebuiesc desfintati !! Se puteau si autosesiza insa asa daca nu le iese nimic nu se baga. Buna gluma, suna a manea "sa vina dna"

Te-au spalat si pe tine pe creier cei de la Atena3 ? Toti care au dosare sunt niste mafioti jegosi, iar tu spui ca sunt dosare fabricate. Vai de capul tau ! Asa a zis si Nastase si Vantu si altii. Grav e ca oamenii de rand pun botul. Probabil asa o sa zica si Basescu cand o sa fie anchetat pentru prostiile pe care le-a facut si din nou poporul asta naiv pune botul la ce zic si ei si la presa. Ieri prosport a zis ca in cazul clubului Otelul situatia e mai simpla, azi ca lucrurile sunt si mai incurcate fata de restul, numai tampenii.
prosport.ro/.../...
+2

Tudor

  •  
  •  

#11 Leviathan » 08-05-2013 14:04

bine :)) ramai tu cu B1tv si kovesi, basescu, dna. De referendum ce zici? frauda uriasa asa este? Hai pa

Leviathan

  •  
  •  

#12 Tudor » 08-05-2013 14:14

Citez pe Leviathan:
bine :)) ramai tu cu B1tv si kovesi, basescu, dna. De referendum ce zici? frauda uriasa asa este? Hai pa

Sti sa citesti? Citeste ce am scris pana la capat. Daca nu, te rog sa-ti pastrezi aberatiile in capul tau.

Tudor

  •  
  •  

#13 Alexandru C. » 08-05-2013 14:34

Un meci intre doua echipe fara licenta si fara miza..

Alexandru C.

  •  
  •  

#14 romeo » 08-05-2013 17:26

0-1 la prima strigare :-)
+1

romeo

  •  
  •  

#15 Ciprica » 08-05-2013 17:40

Citez pe romeo:
0-1 la prima strigare :-)

Ii doare la bascheti... Le ajunge un titlu castigaat, se pot retrage in glorie.
−3

Ciprica

  •  
  •  

#16 flex » 08-05-2013 17:58

Caldura e de vina...se gandesc si ai nostrii la viva ca tot e un fenomen mai nou

:-?
−3

flex

  •  
  •  

#17 Denis » 08-05-2013 18:38

Eterna problema. Nu avem un atacant de careu. Un atacant pur sange. Zeci de centrari in careu, NIMENIIIII LA FINALIZARE!!!!!!!! Incredibil!
+3

Denis

  •  
  •  

#18 vio66 » 08-05-2013 18:52

Bravo baieti,sunt mandru ca sunt otelar!
+4

vio66

  •  
  •  

#19 Adi » 08-05-2013 18:52

De ce am impresia ca aproape toti care au fluierat la sfarsit sunt tipul de suporteri care vin ca la teatru si nici macar un Hai Otelul! nu-s in stare.
+3

Adi

  •  
  •  

#20 flex » 08-05-2013 18:53

zeci de centrari..toate proaste
+3

flex

  •  
  •  

#21 Iliutzaotelul » 08-05-2013 18:56

Vai de capu nostru.. nici acum nu avem un atacant veritabil..Sarghi avertiza ca nu si-au primite premele de joc.. pai la cum jucati nu va meritati nici salariile...
−5

Iliutzaotelul

  •  
  •  

#22 R4dioh3ad » 08-05-2013 19:03

Jale...
+2

R4dioh3ad

  •  
  •  

#23 bigsorin » 08-05-2013 19:03

asta e o echipa pe care nu o conduce nimeni narcis nu stie pe unde merge, anghelinei e varza cioufutu mai prost manager ca el nu se poate ,grigoras sta cu pwla-n sus si-l lasa echipa pe magazioner de aici rezultatele, pai daca nu poate antrena de ce nu pleaca cu tot cu staf sa vina Balauru ca echipa mergea cu el de cand a venit grigoras nici goluri nu dam dar luam cu carul a distrus si tot ce cladise dorinel tot e un haos sa ne lase frate sa vina cineva sa musceasca cu jucatorii astia ca-s varza sa plece si narcis ca adus numai muraturi si aduceti conducatori buni ca ne ducem la vale cu tot ;-) ;-) ;-)
+5

bigsorin

  •  
  •  

#24 ciprian_73 » 08-05-2013 19:07

Cat timp vor juca Iorga si Filip,doua petarde(pase directe la adversar materializate meci de meci cu goluri in poarta noastra),pase ori prea in spate,ori prea in fata,centrari de divizia C,noi tot in jos vom merge!
+2

ciprian_73

  •  
  •  

#25 Issos » 08-05-2013 19:15

Citez pe bigsorin:
asta e o echipa pe care nu o conduce nimeni narcis nu stie pe unde merge, anghelinei e varza cioufutu mai prost manager ca el nu se poate ,grigoras sta cu pwla-n sus si-l lasa echipa pe magazioner de aici rezultatele, pai daca nu poate antrena de ce nu pleaca cu tot cu staf sa vina Balauru ca echipa mergea cu el de cand a venit grigoras nici goluri nu dam dar luam cu carul a distrus si tot ce cladise dorinel tot e un haos sa ne lase frate sa vina cineva sa musceasca cu jucatorii astia ca-s varza sa plece si narcis ca adus numai muraturi si aduceti conducatori buni ca ne ducem la vale cu tot ;-) ;-) ;-)

ce ne mai place sa aruncam cu noroi. cum poti generaliza ca toti cei adusi sunt varza? Astafei incerca sa dea randament desi e echinuit pe tot delul de posturi. suporterul adevarat se vede in momente grele. unii cred ca nu realizati ca acestea ar putea fi ultimele meciuri in Liga I. cum poti cere performanta cand e un haos la echipa? acesti jucatori nu au primit anul asta nicio prima.
+2

Issos

  •  
  •  

#26 bigsorin » 08-05-2013 19:20

Citez pe Issos:

da astafei e singurul care da randament in rest nimic iar cu primele la ce joaca scuzama intreaba de cand nu au kuat nimic cei de la cluj,rapid,sportul gaz metan
+1

bigsorin

  •  
  •  

#27 Issos » 08-05-2013 19:37

Mai e un mic amanunt acum otelul nu are antrenor si asta atarna greu. avem nevoie de grig sanatos.
+1

Issos

  •  
  •  

#28 bogdan64 » 08-05-2013 19:47

Dupa cum joaca baietii, parca ar fi un protest la adresa nesimtitului de Adamescu.Orice meci sau punct castigat, echivaland cu o clasare superioara in clasament umfla buzunarele porcului cu 100- 200.000 Euro sau mai stiu eu cat! Dupa ce ca a furat toti banii, mai vrea si profit de pe urma baietilor! Lasa sa vada ca Otelul e o afacere neprofitabila, si asa poate scapam si de acest porc!Banuiesc ca milioanele de euro din CL, au fost impartiti pe axa STAN - ADAMESCU - BORS sau CA si de ce nu si capii FRF, astfel incat sa fie totul valabil! O sa spuneti ca fabulez, dar adevarul va iesi la iveala vreodata!
+2

bogdan64

  •  
  •  

#29 granata » 08-05-2013 19:58

Asta e "noua era" promisa de M.Stan?...O echipa neplatita,fara antrenor,fara conducere si fara licenta.?.Stadionul mult promis a ramas doar un vis...
+4

granata

  •  
  •  

#30 bigsorin » 08-05-2013 20:09

Citez pe bogdan64:
Dupa cum joaca baietii, parca ar fi un protest la adresa nesimtitului de Adamescu.Orice meci sau punct castigat, echivaland cu o clasare superioara in clasament umfla buzunarele porcului cu 100- 200.000 Euro sau mai stiu eu cat! Dupa ce ca a furat toti banii, mai vrea si profit de pe urma baietilor! Lasa sa vada ca Otelul e o afacere neprofitabila, si asa poate scapam si de acest porc!Banuiesc ca milioanele de euro din CL, au fost impartiti pe axa STAN - ADAMESCU - BORS sau CA si de ce nu si capii FRF, astfel incat sa fie totul valabil! O sa spuneti ca fabulez, dar adevarul va iesi la iveala vreodata!

pai daca asta ar fi adevarul atunci noi ce cautam pe stadion n-ar trebui sa fim solidari cu echipa si sa stam frumusel acasa sa nu mai incaseze adamescu nici un ban? daca asta e solutia stam acasa
+2

bigsorin

  •  
  •  

#31 Bada » 08-05-2013 20:11

Din nou, ma vad nevoit sa spun, jucatorii sunt cei mai injurati, desi ei au cea mai mica vina dintre toti cei implicati direct. Tot respectul pentru Para, Sirghi si Astafei, care la sfarsit au avut sange in instalatie sa isi ia portia de mustruluiala, desi au fost printre putinii care au evoluat satisfacator.
+4

Bada

  •  
  •  

#32 Tudor » 08-05-2013 20:22

Corect bigsorin cei de la U sunt cu foamea in gat in adevaratul sens al cuvantului si acolo e haos, dar azi au jucat fotbal. Inseamna ca pana la sfarsit o sa luam numai bataie daca si cu astia ne-am luat-o. Oricum, cel mai important e sa luam licenta.
+1

Tudor

  •  
  •  

#33 bogdan64 » 08-05-2013 20:27

Modifică

Răspunde cu citat
Citat

#30 bigsorin » 08-05-2013 20:09
Citez pe bogdan64:

Dupa cum joaca baietii, parca ar fi un protest la adresa nesimtitului de Adamescu.Orice meci sau punct castigat, echivaland cu o clasare superioara in clasament umfla buzunarele porcului cu 100- 200.000 Euro sau mai stiu eu cat! Dupa ce ca a furat toti banii, mai vrea si profit de pe urma baietilor! Lasa sa vada ca Otelul e o afacere neprofitabila, si asa poate scapam si de acest porc!Banuiesc ca milioanele de euro din CL, au fost impartiti pe axa STAN - ADAMESCU - BORS sau CA si de ce nu si capii FRF, astfel incat sa fie totul valabil! O sa spuneti ca fabulez, dar adevarul va iesi la iveala vreodata!

pai daca asta ar fi adevarul atunci noi ce cautam pe stadion n-ar trebui sa fim solidari cu echipa si sa stam frumusel acasa sa nu mai incaseze adamescu nici un ban? daca asta e solutia stam acasa
nu ar trebui sa stam acasa! trebuie gasita o solutie sa-i ajutam pe baieti si sa ajungem pe drumul cel bun! Sa luam exemplu se la suporterii lui U Cluj! Si sa scapam de TNG!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#34 schillaci » 08-05-2013 20:35

Daca facem abstractie de situatia de la club ( stiu ca e greu, dar avem exemplul U Cluj ), jucatorii si mai ales, dupa parerea mea, antrenorii nu au nicio scuza pentru jocul fara vlaga al echipei ! Cu jucatori, cel mult, mediocri niciun antrenor din lume nu a obtinut performante abordand o filosofie de joc ofensiva ! E adevarat ca poti face niste jocuri spectaculoase, dar per total vei iesi pe minus. In schimb cu disciplina, determinare si o buna organizare defensiva, nu o data, echipe mediocre au castigat trofee. Mi-e dor de meciurile in care adversarii Otelului abia daca aveau o ocazie de gol tot meciul, mi-e dor sa-l vad pe Dorinel tinandu-si in priza, ca un disperat, de pe margine, elevii...
+1

schillaci

  •  
  •  

#35 Aruon » 08-05-2013 20:45

E normal ca haosul de la echipa sa isi puna amprenta si pe teren..Totusi jucam prea slabut..Eu vreau sa aducem jucatori care sa faca diferenta ca nu avem..sa avem cu cine sa finalizam..
La anul daca nu aducem transferuri iar o sa ne chinuim..
Adevarul ca jocul echipei e o chinuiala moldoveneasca..Si ma doare sa vad ca echipe ca Iasiul,U Clujul,Ceahlaul ne iau puncte..cel putin ne-au luat puncte sezonul asta.
Sa speram ca va pleca acest Adamescu sau daca nu ,va investi cu adevarat in aceasta echipa
FORZA OTELUL!

Aruon

  •  
  •  

#36 Krebss1964 » 08-05-2013 21:00

A fost un meci care m-a dus cu gandul la vorba aia .. . Eu unul nu privesc DNA-ul ca pe un fel de foc purificator care va inlatura raul, dar am convingerea ca daca isi intinde putin antenele pe la clubul nostru, atat in ceea ce priveste trecutul cat si prezentul , o sa vedem cum "niste baieti" mai sus sau jos pusi vor da o fuga pe la Mititica. :zzz

Krebss1964

  •  
  •  

#37 dj » 08-05-2013 21:01

saruta-ti copile parintii si fratii...si-apoi sa mergem la razboi

dj

  •  
  •  

#38 cry75 » 08-05-2013 21:15

ce vina au spectatorii (putini cat mai suntem) ca jucatorii nu pus osul sa joace fotbal, chiar daca nu pot macar sa se vada ca vor. ce vina au jucatorii ca Filip,Jaka & Co ca antrenorii ii baga in teren cand uneori nici nu sunt in stare sa alerge corect pe teren,fara sa vorbim de fotbal. Ce vina au antrenorii ca asta e lotul pus la dispozitie de conducere si suntem nevoiti sa ne bucuram cand intra Vancea, Marquintos de parca ar intra Iniesta ca salvator.Ce vina au conducatorii care sunt tinuti in lesa de "patronul" clubului sa nu cheltuie banii pe jucatori buni sau pe prime de joc, salarii, etc. Ce vina are "patronul" daca i-a fost oferita o echipa cu cateva milioane bune in cont fara nici o conditie? Ce vina are Bors ca i-a fost prezentat acest investitor serios si real ca si un salvator cand de fapt se stia ca e un tepar? ce vina are cel ce l-a adus pe acest Adamescu sa puna mana pe banii clubului? ca de obicei la noi, platesc pacatele suporterii care sufera si jucatorii care sunt injurati si fluierati, iar adevaratii vinovati stau si-si numara comisioanele.
+1

cry75

  •  
  •  

#39 steel_boy » 08-05-2013 21:30

Marele Marius Stan e singurul vinovat, el a intermediat tranzactia si a avut grija sa nu existe nici o obligatie in contractul de preluare a echipei, sperand ca va lua si el o prajitura de la prietenul Adamescu.
Acum ori si-a luat prajitura si o face pe suparatul, ori nu si-a luat-o si ma bucur de supararea lui...
+2

steel_boy

  •  
  •  

#40 Myhay20 » 08-05-2013 21:47

Din pacate am redevenit o echipa de pluton care se lupta pentru evitarea retrogradarii...
+4

Myhay20

  •  
  •  

#41 costy81gl » 08-05-2013 23:45

Citez pe theflyer:
@costy: DNA poate interveni atunci cand de exemplu o companie (chiar privata) este falimentata cu buna stiinta.

cine a zis ceva de faliment? Ai auzit de lichidare voluntara? Dai afara angajatii, vinzi totul, aduci balanta pe zero si inchizi legal, fara sa te intrebe nimeni nimic.
+1

costy81gl

  •  
  •  

#42 theflyer » 09-05-2013 10:08

@costy: Da, e corect ce spui cu lichidarea voluntara, dar va trebui sa dai dovezi ca lichidarea nu s-a facut in urma unei afaceri oneroase, plus ca in momentul in care vinzi va trebui sa platesti si acolo impozitele si taxele pe profit. Falimentul, la fel ca si lichidarea voluntara se poate face doar in anumite conditii si justificari legale, pe care, dupa umila mea intelegere a legii, Adamescu (TNG) nu le poate invoca. Iar daca aduci balanta pe zero inseamna ca vinzi pentru ca ai datorii (ceea ce la noi ne e cazul). Oricum ar da-o, in caz ca falimenteaza, lichideaza voluntar, sau indiferent cum pune mana pe bani, DNA va trebui sa investigheze orice posibila frauda. Cred ca esti de acord cu mine ca daca Adamescu, TNG sau oricare entitate din grup, face o miscare de genul asta, se poate considera ca banii au fost deturnati fraudulos.
La fel de bine sunt de acord cu tine ca DNA nu va face nimic, in lipsa unei persoane (sau grup de persoane) interesate si influente care sa sesizeze frauda la DNA.
+1

theflyer

  •  
  •  

#43 theflyer » 09-05-2013 10:15

Revin si cu o completare la ce am spus mai sus, cu o definitie a Dizolvarii Voluntare (asa cum e denumita la Registrul comertului):
www.acteregistrulcomertului.ro/.../
+1

theflyer

Login sau crează cont pentru a comenta              |