STIRI Liga I “O să reîncep treaba din vară”

Petre GrigorasPetre GrigorasOţelul a învins cu 2-1 pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş şi a scăpat şi matematic de pericolul retrogradării. Antrenorul Petre Grigoraş, care nu a stat în ultimele 5 meciuri pe bancă din cauza problemelor medicale, a declarat că cel mai probabil nu va mai reveni din concediu până la vară, adică după terminarea sezonului de Liga 1.

Tehnicianul a declarat că se simte mai bine din punct de vedere fizic şi psihic, dar a glumit spunând că nu îi va încurca pe secunzii Dinu şi Moţei, care au făcut treabă bună cât timp el a lipsit. Precizarea lui “Grig” vine după ce directorul general Narcis Răducan îşi afirmase speranţa că antrenorul va reveni la echipă, cât mai curând, deoarece i se simte lipsa pe toate planurile.
De partea cealaltă, tehnicianul Gazului, Gheorghe Mulţescu a declarat că arbitrii partidei ar fi viciat rezultatul meciului cu Oţelul, prin neacordarea unui gol medieşenlor, la scorul de 1-1. Tehnicianul a mai afirmat că greşelile elevilor săi au înlesnit victoria roş-alb-albaştrilor, dar a uitat să precizeze că Oţelul a fost totuşi echipa mai bună.

Petre Grigoraş: "Mă simt bine, de la zi la zi mai bine, în special psihic. Mi-am scos şi firele de la operaţie. Ţin legătura permanent cu secunzii mei, Marian Dinu şi Dan Moţei, dar nu cred c-o să-i mai «încurc», văd că se descurcă şi fără mine. O să reîncep treaba din vară, cu chef de muncă şi de performanţă. Tot luam medicamente pentru depresie, iar eu aveam probleme cu inima, care când bătea ca nebuna, când se oprea! Bine că medicii de la clinica braşoveană au descoperit «buba», altfel cine ştie ce se mai întîmpla..."

Gheorghe Mulţescu (antrenor Gaz Metan): "Am fost la al treilea meci în 8-9 zile, cu câteva ore pe autobuz în deplasarea de la Vaslui. Am atacat, am avut ocazii, le-am ratat, iar ei au contracarat. La pauză am făcut o schimbare inspirată, am înscris, dar greșelile din apărare și cele de arbitraj au făcut să pierdem acest joc. Am comis erori pe care în mod normal nu se poate să le facem. Cred c-au mai greşit şi arbitrii, au semnalizat ofsaiduri greşit şi ne-au împiedicat să marcăm! Am avut gol valabil, dar anulat, la scorul de 1-1 și mi se pare viciere de rezultat. Sunt arbitri care abia se descurcau în Liga a 2-a și sunt trimiși în prima să împartă dreptatea. Bine că nu suntem acolo jos, unde ar fi fost pericol."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 one.dollar » 13-05-2013 15:18

−4

one.dollar

  •  
  •  

#2 Leviathan » 13-05-2013 15:22

prosport.ro/.../...

Multi jucatori la rapid dar nu ne permitem mai nimic iar daca ne-am permite nu stiu cati ar risca sa vina aici, haos continuu
−1

Leviathan

  •  
  •  

#3 one.dollar » 13-05-2013 15:26

Citez pe Leviathan:
prosport.ro/.../...

Multi jucatori la rapid dar nu ne permitem mai nimic iar daca ne-am permite nu stiu cati ar risca sa vina aici, haos continuu

doar nu crezi ceea ce scrie, nu? nu numai ca nu vom cumpara nimik, dar chiar vom vinde ceea ce avem acum daca vor fi oferte (si din cate stiu eu sunt oferte pentru 3 jucatori de la noi). sa nu crezi tu ca ciofoaia va scapa prilejul de ai aduce lui adamescu bani.

one.dollar

  •  
  •  

#4 costy81gl » 13-05-2013 15:40

La transferuri inca nu ma grabesc sa critic. In iarna s-au luat destui jucatori si nu am avut timp sa-i integram pe toti. Se termina sezonul si nici nu avem o idee clara despre cum joaca fiecare dintre ei.
−1

costy81gl

  •  
  •  

#5 Tudor » 13-05-2013 15:50

Citez pe one.dollar:
Citez pe Leviathan:
prosport.ro/.../...

Multi jucatori la rapid dar nu ne permitem mai nimic iar daca ne-am permite nu stiu cati ar risca sa vina aici, haos continuu

doar nu crezi ceea ce scrie, nu? nu numai ca nu vom cumpara nimik, dar chiar vom vinde ceea ce avem acum daca vor fi oferte (si din cate stiu eu sunt oferte pentru 3 jucatori de la noi). sa nu crezi tu ca ciofoaia va scapa prilejul de ai aduce lui adamescu bani.

Daca asta e strategia inseamna ca suntem un popor de hoti si tigani (ca mentalitate). In Europa se baga bani cu cap mai intai, apoi se gandesc si la profit. De fapt de asta se baga bani, ca sa iasa profit, prin castigarea trofeelor si alte chestii. Trebuie sa fi cel putin semiretardat sa vinzi tot si gata. Apoi de unde profit? Nu cu astfel de strategii echipe mari ca Real, Barca, Bayern, sau cele din Anglia se joaca cu zecile si sutele de milioane de euro. Daca asa vrea sa faca la Otelul Adamescu, de ce nu face cu toate firmele lui la fel? Sa vanda tot si gata, apoi se uita la stele.

Tudor

  •  
  •  

#6 one.dollar » 13-05-2013 16:00

Citez pe Tudor:

eu am auzit ca grig nu va mai antrena la noi tocmai din aceasta cauza. la noi se va merge acum pe vanzarea de jucatori si o eventuala completare cu juniri nu cu achizitii. asta daca vom mai continua ca echipa si eu sper ca vom mai continua de vreme ce ne-am agitat sa luam licenta.

one.dollar

  •  
  •  

#7 Leviathan » 13-05-2013 16:05

Citez pe one.dollar:
Citez pe Leviathan:
prosport.ro/.../...

Multi jucatori la rapid dar nu ne permitem mai nimic iar daca ne-am permite nu stiu cati ar risca sa vina aici, haos continuu

doar nu crezi ceea ce scrie, nu? nu numai ca nu vom cumpara nimik, dar chiar vom vinde ceea ce avem acum daca vor fi oferte (si din cate stiu eu sunt oferte pentru 3 jucatori de la noi). sa nu crezi tu ca ciofoaia va scapa prilejul de ai aduce lui adamescu bani.

Dap, categoric.. am vrut sa subliniez doar ca vreo 3 sferturi de lot, al lor, ne-ar fi de folos noua..
−1

Leviathan

  •  
  •  

#8 Tudor » 13-05-2013 19:07

Daca decizia e definitiva si Rapidul se duce in liga secunda, sa nu cumva sa cumpere ei de la noi nu invers... :-*

Tudor

  •  
  •  

#9 Aruon » 13-05-2013 22:27

Daca nu o sa facem transferuri la vara,macar 2 jucatori buni care sa faca diferenta,de calitate putem sa ne luam gandul de la cupe europene,locurile fruntase,victorii multe etc.Daca asa va fi politica clubului,cu vanzare de jucatori si completare doar cu juniori ne vom duce de rapa,ne vom bate an de an la retrogradare.E trist asta:(Doamne fereste.Eu inca mai sper ca va fi bine.Daca ramane Grig ,sigur mai cere el intariri de calitate.Sa nu redevenim o echipa de pluton.:(
−1

Aruon

  •  
  •  

#10 cry75 » 14-05-2013 09:35

Citez pe costy81gl:
La transferuri inca nu ma grabesc sa critic. In iarna s-au luat destui jucatori si nu am avut timp sa-i integram pe toti. Se termina sezonul si nici nu avem o idee clara despre cum joaca fiecare dintre ei.

din tot ce a venit in iarna, doar Popescu cred ca a confirmat cat de cat, Astafei nu joaca cum o facea la GAZ Metan (aici nu e vina conducerii), Vancea e modest,Marquintos e tana, poate creste , dar deocamdata e foarte dezordonat tactic, Antunes nu are fata nici de Dunarea, Gazale a jucat putin si nu a apucat sa arate nimic...Pacat de Zaharia cu accidentarea, parea un jucator de calitate
−1

cry75

Login sau crează cont pentru a comenta              |