STIRI Liga I “Un ultim semnal de alarmă”

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian BrailescuOţelul abia îşi mai trage sufletul şi pare că trage să moară, având în vederile problemele la foc continuu la care este supusă echipa noastră de suflet de mai bine de un an şi jumătate. În disperare de cauză, directorul general Narcis Răducan a ieşit astăzi în faţă şi a prezentat mai pe larg situaţia gravă a clubului roş-alb-albastru, previziunile fiind foarte sumbre.


Narcis Răducan: "Fostul președinte, Marius Stan - care acum este primarul din Galați - și domnul Adamescu au plecat la drum împreună. Din păcate, s-a rupt acest mariaj și echipa a fost prinsă la mijloc. Împreună cu Viglianti, am reușit să ținem strâns vestiarul. Am terminat bine campionatul, pe locul 11 și cu o semifinală de Cupa României. Când discutăm despre campionat, trebuie să ne amintim că de-a lungul sezonului s-au schimbat trei antrenori, din care ultimul a stat, din păcate, mai mult în spital. În astfel de condiții, e o mică performanță că am terminat în picioare campionatul. Din păcate, am ajuns în această situație și trag, poate, un ultim semnal de alarmă. Jucătorii sunt la distanță de câteva zile să devină liberi de contract, fiindcă se vor împlini trei luni de când sunt neplătiți. În câteva zile va trebui să achităm salariile, altfel jucăm noi. Am plecat în cantonament mai mult pe prietenii. Acționarul principal a plătit jumătate din cantonamentul de la munte. Cealaltă jumătate va veni... S-a cerut reducerea și programului de lucru la angajați. Nu îi poți spune, însă, maseurului, să vină patru zile, în loc de cinci. Am avut stabilite niște întâlniri cu domnul Adamescu, dar s-a îmbolnăvit de fiecare dată. Cei pe care i-a desemnat în funcţii nu provin din fotbal. Unul din ei e plecat în vacanță, în condițiile în care echipa e în pragul insolvenței. Dacă, până acum, am fost un scut în fața echipei, de data aceasta aleg poziția inversă și va trebui să strig primul. Doar acționarul principal poate să rezolve situația.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 gl-85-pst » 24-06-2013 21:39

nu stiu ce ma voi face fara otelu!!!noi suntem nise pioni mici in acest joc imens....s-a vazut si in cazul timisoarei,craiovei care au suporteri mult mai multi si mai uniti ca noi!!!!au iesit pe strazi....si ce au rezolvat!!!nimic:( oameni fara mila sunt aceia ce-si bat joc de simbolul nostru!!!!si in liga V voi ramane cu otelul si nu cu o alta echipa
+3

gl-85-pst

  •  
  •  

#2 schillaci » 24-06-2013 21:58

Cred ca ar trebui sa-i multumim lui Narcis pentru tot ce a incercat sa faca pentru Otelul, probabil luarea asta de pozitie il va costa postul...mai ramane Vigli.
+6

schillaci

  •  
  •  

#3 granata » 24-06-2013 22:18

Adamescu a papat bani(asta e sigur)!!!un lucru nu inteleg,DE CE NU PLEACA???
+4

granata

  •  
  •  

#4 Tudor » 24-06-2013 22:36

Citez pe granata:
Adamescu a papat bani(asta e sigur)!!!un lucru nu inteleg,DE CE NU PLEACA???

Eu alt lucru nu inteleg, un om care vrea bani de la o echipa, ar trebui sa-si doreasca alte performante ca sa pape alti bani. Dar cum la noi se gandeste romaneste....sau asta a fost planul de la inceput.

Tudor

  •  
  •  

#5 georgev37 » 24-06-2013 23:53

Nici Mariusica Stan , acum nea primaru' , nu este strain de aceasta situatie !!! Si-a luat prajitura si acum o face pe ranitul uitand ca este primar datorita acestui club!!!!!!
Mare dreptate avea Jabba !!!!!! Esti mai peeiculos decat butoiul ala din Timisoara!!! Macar au ceva in comun : au distrus , fiecare in parte , cate un club de fotbal!!!!
−2

georgev37

  •  
  •  

#6 katalinkostel » 25-06-2013 01:25

Citez pe georgev37:
Nici Mariusica Stan , acum nea primaru' , nu este strain de aceasta situatie !!! Si-a luat prajitura si acum o face pe ranitul uitand ca este primar datorita acestui club!!!!!!
Mare dreptate avea Jabba !!!!!! Esti mai peeiculos decat butoiul ala din Timisoara!!! Macar au ceva in comun : au distrus , fiecare in parte , cate un club de fotbal!!!!

Ce aberatii poti scrie...ai citit inainte sa postezi ce ai scris?
+2

katalinkostel

  •  
  •  

#7 Steel Dany » 25-06-2013 08:23

baaaa, facem ceva, preotest, mitting ??? niste amenintari ceva, poate il speriem....nu cred se va merita sa se supuna la atatea doar ca sa ne chinue, sa-l chinuim si noi. VOI NU AUZITI CA OTELUL E APROAPE DE DESFIINTARE ? FAMILIA NOASTRA... SA NE LUAM SI NOI DE FAMILIA LUI !

Steel Dany

  •  
  •  

#8 Devilutzu » 25-06-2013 09:23

Ce crezi ca rezolvi prin protest? Ti se pare ca-l intereseaza vreo ceva? se duce prin caraibe sa stea ca bossu crezi ca ajunge cea mai mica veste despre protest la el? Daca pe el nu-l intereseaza echipa care e un bun al sau practic, suporterii ei nici atat
−1

Devilutzu

  •  
  •  

#9 Steel Dany » 25-06-2013 09:34

Citez pe Devilutzu:
Ce crezi ca rezolvi prin protest? Ti se pare ca-l intereseaza vreo ceva? se duce prin caraibe sa stea ca bossu crezi ca ajunge cea mai mica veste despre protest la el? Daca pe el nu-l intereseaza echipa care e un bun al sau practic, suporterii ei nici atat

bdar dece mai tine echipaa ??? nu baga ani, chiar a scos o gramada, vede ca nu e dorit, e in pragul falimentului.... sa o lase primariei cu au facut si altii, ex. FC Arges, acum o luna.

Steel Dany

  •  
  •  

#10 Devilutzu » 25-06-2013 09:38

Citez pe Dany Man:
Citez pe Devilutzu:
Ce crezi ca rezolvi prin protest? Ti se pare ca-l intereseaza vreo ceva? se duce prin caraibe sa stea ca bossu crezi ca ajunge cea mai mica veste despre protest la el? Daca pe el nu-l intereseaza echipa care e un bun al sau practic, suporterii ei nici atat

bdar dece mai tine echipaa ??? nu baga ani, chiar a scos o gramada, vede ca nu e dorit, e in pragul falimentului.... sa o lase primariei cu au facut si altii, ex. FC Arges, acum o luna.

pai cred ca pana la urma intentia lui este pur si simplu de a desfiinta echipa pentru prietenii din bucuresti
−1

Devilutzu

  •  
  •  

#11 MARIO 23 » 25-06-2013 10:50

Citez pe Devilutzu:
Ce crezi ca rezolvi prin protest? Ti se pare ca-l intereseaza vreo ceva? se duce prin caraibe sa stea ca bossu crezi ca ajunge cea mai mica veste despre protest la el? Daca pe el nu-l intereseaza echipa care e un bun al sau practic, suporterii ei nici atat

Cu o astfel de atitudine de 2 lei,e clar ca ne meritam soarta si ca nu suntem in stare sa facem nimic. Devilutzu ,e mai bine sa stai cu mainile in san si sa nu faci nimic decat sa incerci sa te agati de ultima speranta pe care o mai ai??? E mnai simplu sa spui dinainte ca nu rezolvi nimic ,nu? Noi ne chinuim sa motivam lumea sa iasa din case si apari tu si inca vreo 2-3 care aveti puteri paranormale sa ne spuneti ca nu vom rezolva nimic. Bravo ma!!! Daca asta e parerea ta,te rog sa nu o mai expui aici,pentru ca influentezi negativ lumea,tine-o pentru tine! Spune ca nu ai de gand sa misti un deget si nu e nicio problema. Oricum nu putem iesi la lupta cu oameni care se declara dinainte invinsi! Multumesc,sper sa nu o iei personal....
+1

MARIO 23

  •  
  •  

#12 cry75 » 25-06-2013 11:08

presimt ca acest "patron" de carton a stranutat dimineata si a tras concluzia ca tot racit e, amanand intalnirea. probabil va fi racit pana isi duce planul la capat...

cry75

  •  
  •  

#13 Devilutzu » 25-06-2013 13:40

Citez pe MARIO 23:
Citez pe Devilutzu:
Ce crezi ca rezolvi prin protest? Ti se pare ca-l intereseaza vreo ceva? se duce prin caraibe sa stea ca bossu crezi ca ajunge cea mai mica veste despre protest la el? Daca pe el nu-l intereseaza echipa care e un bun al sau practic, suporterii ei nici atat

Cu o astfel de atitudine de 2 lei,e clar ca ne meritam soarta si ca nu suntem in stare sa facem nimic. Devilutzu ,e mai bine sa stai cu mainile in san si sa nu faci nimic decat sa incerci sa te agati de ultima speranta pe care o mai ai??? E mnai simplu sa spui dinainte ca nu rezolvi nimic ,nu? Noi ne chinuim sa motivam lumea sa iasa din case si apari tu si inca vreo 2-3 care aveti puteri paranormale sa ne spuneti ca nu vom rezolva nimic. Bravo ma!!! Daca asta e parerea ta,te rog sa nu o mai expui aici,pentru ca influentezi negativ lumea,tine-o pentru tine! Spune ca nu ai de gand sa misti un deget si nu e nicio problema. Oricum nu putem iesi la lupta cu oameni care se declara dinainte invinsi! Multumesc,sper sa nu o iei personal....

nu, nu o iau personal, dupa cate probleme avem ar fi culmea sa ne mai certam si intre noi precum niste chiori. e parerea ta doar ca asa cum ti-ai expus-o tu asa am facut-o si eu. ma indoiesc ca vreo unul din membri ce mi-au citit anuntul si-au pus palma'n fund si nu vor veni pentru ca am spus eu ca e degeaba. ca incheiere sa stii ca impotriva faptului ca nu cred ca vom fi ascultati din cauza indiferentei extraordinare de care da dovada Madamme escu asta , daca va fi vreun protest organizat eu voi fi prezent cum am fost si la cele din trecut.

Devilutzu

Login sau crează cont pentru a comenta              |