STIRI Liga I Narcis s-a întâlnit cu Adamescu

FCOGFCOGDirectorul general Narcis Răducan a reuşit în sfârşit să se întâlnească cu patronul Dan Grigore Adamescu la Bucureşti, pentru a căuta soluţii de redresare a clubului de la malul Dunării. În tot acest timp, suporterii n-au mai rezistat şi au pornit un protest spontan la stadion în această seară. Vom reveni cu detalii despre acest eveniment ceva mai târziu. Până atunci, iată declaraţia de presă a lui Narcis Răducan după întâlnirea cu Adamescu:

”Am avut astăzi o discuție consistentă, atât ca durată, cât și ca mesaj, cu domnul Dan Grigore Adamescu, proprietarul companiei care deține acțiunile FC Oțelul Galați, ședință în care i-am expus toate problemele grupării noastre, iar domnia sa a dispus deblocarea activității clubului.
Concret, prioritatea numărul 1 era achitarea contravalorii celor două cantonamente din această vară, cel curent din Poiana Brașov și cel care va fi desfășurat la Chester, în Marea Britanie. Mâine dimineață se va face această plată, deci ne vom respecta înțelegerea, apoi vor fi făcute și alte cheltuieli pentru buna desfășurare a celor două stagii de pregătire și, foarte important, în cel mai scurt timp va fi achitat cel puțin un salariu către echipă. Jucătorii și staff-ul sunt neplătiți de aproape trei luni de zile, situație care m-a preocupat tot timpul și care, după asigurările primite, va fi soluționată.     
Domnul Adamescu a ținut să mă asigure că va continua susținerea echipei, iar o primă bornă de încercare este rezolvarea litigiului cu ANAF, instituție care - așa cum bine se știe - a instituit un sechestru asigurător pe conturile FC Oțelul Galați. Am respectat procedurile legale și, imediat ce va fi ridicat sechestrul, va fi făcută și strategia pentru anul competițional următor. Bugetul de venituri și cheltuieli al FC Oțelul Galați va fi ajustat în concordanță cu realitățile economice actuale.
De asemenea, până la încheierea stagiului de pregătire din Poiana Brașov, vom clarifica și situația băncii tehnice."

Narcis Răducan
Director General FC Oțelul Galați

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Steel Dany » 25-06-2013 19:40

DOAMNE DA SA FIE BINE ! TOATA ZIUA M-A CUTREMURAT GANDUL CU ACEL ARTICOL CA OTELUL SE VA DESFIINTA ! BRAVO NARCIS ! FORZA OTELUL ! SA SPERAM CA SE VA TINE DE CUVANT ALA ! FORZA OTELUL !
+1

Steel Dany

  •  
  •  

#2 caparica » 25-06-2013 19:48

BRAVO...HAI OTELUL!DOAMNE AJUTA!NU MERITAM SOARTA TIMISOAREI SAU A URZICENIULUI.FORTA OTELUL!OTELUL...OTELUL...OTELUL...
+1

caparica

  •  
  •  

#3 katalinkostel » 25-06-2013 21:15

Cam aceleasi vorbe de fiecare data dar spuse sub alta forma.In maxim 2-3 luni se va ajunge de unde am plecat.Sunt curios daca se vor face transferuri...
+1

katalinkostel

  •  
  •  

#4 bbk 2007 » 25-06-2013 21:31

Pun pariu ca pana se debocheaza conturile incepe campionatul....
+1

bbk 2007

  •  
  •  

#5 Steel Dany » 25-06-2013 21:49

nu mai fiti pesimisti, nu avem nevoie de asta.
−2

Steel Dany

  •  
  •  

#6 mateuts37 » 25-06-2013 21:52

Ce mare solutie, plateste Adamescu un salariu ca sa nu ceara jucatorii sa fie liberi de contract si .... peste o luna mai vedem. unde sunt transferurile? salriile la zi? cine este antrenorul? astea sunt intrebarile la care ar fi trebuit sa primim raspuns.
+1

mateuts37

  •  
  •  

#7 Florin22 » 25-06-2013 22:56

WOW!! S-a intalnit cu Adamescu ?? nu mai este bolvan porcul? oricum este praf in ochi ce se spune, nici Narcis nu crede ce zice dar o spune si el ca sa zica ceva, pana acum doar promisiuni si imi este greu sa cred ca va baga adamescu mana in buzunarul - unul spart - si sa scoata bani, probabil va da din banii furati din conturile noastre :) te dracu adamescu :)
+1

Florin22

  •  
  •  

#8 Leviathan » 26-06-2013 05:06

DADA
+1

Leviathan

  •  
  •  

#9 push2gl » 26-06-2013 13:07

Iar s-a ajustat bugetul de cheltuieli dar care era acesta?
+1

push2gl

  •  
  •  

#10 Uzzy » 27-06-2013 00:17

multi creduli pe acest site.... fratilor, treziti-va!! nu mai "haliti" orice vrajeala de 2 lei.

Uzzy

Login sau crează cont pentru a comenta              |