Adamescu - Stan - Narcis Raducan Adamescu - Stan - Narcis Raducan Ecourile declaraţiilor directorului general Narcis Răducan legat de criza de la Oţelul nu s-au stins nici astăzi, aşa că vă prezentăm relaţia dintre primarul Marius Stan şi patronul Dan Grigore Adamescu prin ochii acestuia, dar şi felul în care actualul preşedinte a încercat mereu să stea la mijloc între cei doi. Iată ce a afirmat Narcis Răducan despre…


…relaţia Stan – Adamescu: “Prioritatea mea era să ţin vestiarul departe de probleme, lucru deloc simplu în condiţiile în care doi oameni, care au plecat împreună la drum, mă refer la fostul preşedinte şi actualul primar al oraşului, Marius Stan, şi d-l Adamescu, care avuseseră iniţial un plan plin de speranţă şi un proiect frumos, au rupt destul de repede acest mariaj şi echipa a căzut la mijloc. Ruptura între Marius Stan şi d-l Adamaecsu s-a produs când s-au ridicat acele acte de la stadion în iarnă. Vă daţi seama în ce situaţie am fost noi, cei din club. Am venit la Galaţi la propunerea lui Marius Stan şi acest lucru m-a onorat, tocmai de aceea nici n-am stat pe gânduri şi chiar sunt bucuros, dincolo de toate problemele, pentru că a fost o experienţă interesantă pentru mine. În acelaşi timp, patronul nostru este d-l Adamescu şi trebuia să facem echilibristică între cele două entităţi. În timpul campionatului nu puteam să spun astfel de lucruri şi nu pentru că l-aş fi supărat pe d-l primar sau pe d-l Adamescu, ci pentru că era important ca echipa să se gândească doar la fotbal, dar în acest moment situaţia a luat o turnură periculoasă pentru fotbalul de performanţă şi sunt dator să sesizez aceste lucruri. În acest moment mă aflu ca pe o bârnă şi nu am talentul Nadiei Comămeci. Am fost prezent la întâlnirea cu primarul şi suporterii acum două săptămâni, am sperat să fie îndeajuns acel semnal de alarmă, dar din păcate nu s-a întâmplat nimic de atunci şi repet în câteva zile putem vorbi la trecut de Oţelul Galaţi dacă nu se va lua o decizie.”

…banii din conturi: “Au fost la un moment dat şi 7 milioane de euro în conturi, sigur că n-au stat mult 7, pentru că erau şi ceva datorii din urmă. Cu banii aceştia aveam socoteli să trăim mai multe sezoane, dar din păcate ajungem să plătim apa de pe o zi pe alta în această perioadă. Eu nu spun că au dispărut banii de la UEFA, deoarece nu cunosc sumele, pentru că una din măsuri a fost ca mie să mi se ia accesul de a vizualiza măcar acele conturi şi atunci nu cred că am dovezile necesare să declar că au dispărut aceşti bani. Pe mine nici nu mă interesa dacă au dispărut sau nu, pentru mine era important ca în momentul în care aveam nevoie de bani să ne putem folosi de ei.”
 
…TNG, Adamescu şi oamenii săi: “Am discutat de mai multe ori cu d-l Adamescu. Este destul de în regulă la nivelul comunicării, are o anumită anvergură, doar e în primii 5 în Topul Forbes românesc. Vă daţi seama că un om la acest nivel nu poate să nu aibă o anumită eleganţă atunci când îşi expune punctul de vedere, dar asta nu e de ajuns din păcate, avem nevoie de bani şi fotbalul se poate face doar pe bani. D-l Adamescu vine din lumea afacerilor şi acolo probabil ordinea de zi este reducerea cheltuielilor, noi având contracte de muncă se vrea limitarea zilelor de muncă, de exemplu de la 5 zile la 4 zile. Astea le întâlnim des la companiile mari, dar la fotbal nu poţi să-i spui maseurului să vină mai rar pe la muncă. Mai mult decât atât, responsabilii pe care i-a desemnat să se ocupe de echipă nu provin din fotbal şi ca un exemplu unul dintre ei e în vacanţă în condiţiile în care clubul este aproape de insolvenţă. Lucrurile astea nu-şi au locul în sportul de performanţă şi mi-e şi greu să le scot în faţă pentru că ideea nu este să ne facem de râs, ci de a remedia problemele. Eu sper ca d-l Adamescu să înţeleagă că fotbalul e un alt domeniu şi atât timp cât ai încredere în profesionişti poţi să-l duci mai departe. Asta este pe scurt situaţia în acest moment şi cred că doar acţiunea fermă a patronatului poate să deblocheze situaţia. Comunicarea cu acţionariatul a fost permanentă, deci ei ştiu ce se întâmplă, mai ales că au reprezentanţi în conducere.”

…blocarea conturilor: “Şi noi avem un litigiu cu ANAF-ul, pe o sumă de 5 milioane de euro, dar sunt sigur că poate fi demontat în instanţă, sunt o grămadă de argumente, chiar am început procedurile şi aşa cum cel puţin două echipe au reuşit, vom reuşi şi noi să rezolvăm la tribunal. Cu toţii am fost îndemnaţi să trecem la convenţii civile acum câţiva ani şi apoi a venit ANAF-ul şi a socotit că diferenţa din taxe ar fi de 5 milioane. Noi chiar suntem singurii care din vara trecută am trecut la contracte de muncă, ceea ce este chiar un act de curaj în zilele noastre.”