Narcis RaducanNarcis RaducanNarcis Răducan afirmă că situaţia de la Oţelul nu se compară cu ce s-a întâmplat la Unirea Urziceni, formaţie care a ieşit campioană şi apoi s-a desfiinţat, pe când el activa în conducerea clubului respectiv.

Directorul general spune că faţă de micuţa localitate ialomiţeană, oraşul Galaţi este mult mai dezvoltat şi dispune de un nucleu mult mai mare de suporteri pătimaşi. Ca exemplu, acesta a povestit peripeţiile prin care a trecut la începuturile lui la Oţelul, când preconcepţiile sale i-au fost anulate de fanii roş-alb-albaştri.
Narcis Răducan a mai afimat că are oferte de la alte formaţii din Liga I, dar nu şi-ar dori să plece momentan, chiar dacă situaţia se îngreunează pe zi ce trece.    

Narcis Răducan: “Oţelul nu este Unirea Urziceni, Galaţiul este al 7-lea oraş din ţară. De aceea eu sper ca în ceasul al 12-lea să se schimbe ceva. Ar fi simplu ca fiecare dintre noi să-şi găsească un angajament şi să plecăm, dar eu cred că nu asta merită suporterii care au ieşit în stradă acum doi ani. Am oferte de la alte cluburi, dar am decis să rămân, însă să văd cât voi mai putea rezista. Eu cred că d-l primar este pregătit şi cu o măsură de rezervă, dar în niciun caz nu se complace în această situaţie, pentru că Oţelul reprezintă ceva. E o întreagă generaţie de suporteri care s-au născut cu dragostea pentru Oţelul. La început, fiind venit din afară, mi se părea simplu să vină Dunărea, care să preia tradiţia fotbalului din Galaţi, dar nu e aşa simplu. Să ştiţi că gălăţenii ţin cu Oţelul, la început credeam că sunt mulţi stelişti sau dinamovişti, dar la câte înjurături am primit mai demult, pe această temă, mi-am dat seama că ei chiar ţin doar cu Oţelul.”