STIRI Liga I Stan cheamă DNA-ul

Marius StanMarius StanFostul director general al Oţelului şi actualul primar al oraşului Galaţi, Marius Stan, a vorbit recent despre situaţia critică de la clubul pe care l-a condus de mai multe ori în cariera sa. Edilul-şef spune că îşi reproşează şi acum faptul că l-a recomandat pe patronul Adamescu, cărui a refuzat să-i rostească numele, dar afirmă că nu el a întocmit contractul de vânzare-cumpărare a echipei, ci conducerea Combinatului, aşa că nici el nu poate înţelege cum de s-a dat echipa gratis şi fără anumite clauze în acte.

Stan este de părere că cei de la TNG au preluat Oţelul, doar pentru a se folosi de cei 7 milioane de euro care se regăseau în conturi la un moment dat, faptul că au băgat deja echipa în insolvenţă la mai puţin de un an, fiind un indiciu clar despre planurile mârşave ale acţionarilor bucureşteni.   
La final, fostul director general a declarat că este sigur că Direcţia Naţională Anticorupţie se va autosesiza în acest caz, fiind vorba de foarte multe milioane de euro care au dispărut fără urmă.

Marius Stan: “Mărturisesc că după un timp am intuit paşii aceştia pe care urmau să-i facă noii acţionari, dar din păcate pentru club, suporteri şi oraş era tardiv deja. Acum este clar că singurul scop al preluării clubului de către TNG a fost devalizarea lui de către banii care erau în cont. Acum un an au preluat clubul cu 7.000.000 de euro şi după un singur an îl aduc în insolvenţă, asta demonstrează că nu au niciun gând bun, au fost doar interesaţi de banii de acolo. Păcat de averea şi de tot ce are patronul respectiv. Noi ne-am descurcat cu bani foarte puţini şi ne-am descurcat foarte bine. Rămâne de stabilit de către alţii cât de legale au fost plăţile făcute din contul clubului către alte societăţi. Îmi reproşez şi acum faptul că l-am recomandat pe actualul patron, dar negocierile s-au purtat cu Combinatul, deţinătorul tuturor acţiunilor la momentul respectiv, eu fiind în incompatibilitate de a mă implica în aces subiect ca şi primar. Cum de s-a putut ca fără niciun ban, un om să intre în posesia unor lichidităţi de peste 7 milioane de euro şi a unei baze sportive proprietate a clubului sau a unui centru mai mult decât prolific de copii şi juniori, asta e întrebarea la care trebuie să răspundă altcineva. Eu din păcate nu pot interveni, nu pot să fac practic nimic. Aş sta alături de cei care au protestat, dar nu cred că ar rezolva ceva acest lucru. Vorbim de milioane de euro, DNA-ul ar trebui să se autosesizeze şi chiar cred că acest lucru se va produce, n-am niciun fel de îndoială din punctul ăsta de vedere.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Florin22 » 07-07-2013 10:46

Stan nu cheama DNA-ul el SPERA ca DNA-ul sa se autosesizeze iar acest lucru nu sa facut pana acum si nici nu stiu daca se va intampla de acum incolo, probabil noi suporterii vom putea face acest lucru prin a trimite o scrisoare sau ceva de genu..oricum Stan nu va face asa ceva, dar el spera..doar ca spera degeaba.
+4

Florin22

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 07-07-2013 10:52

Daca o sa chemi DNA-ul o sa fi si tu in aceeasi oala cu TNG si ASTRA..eu nu cred ca esti un sfant precum pari..SA VINA DNA-UL!
−2

Alexandru C.

  •  
  •  

#3 d1abl089 » 07-07-2013 10:53

www.pna.ro/sesizare.xhtml aici se poate sesiza DNA-ul
+2

d1abl089

  •  
  •  

#4 Alexandru C. » 07-07-2013 10:59

Citez pe d1abl089:
www.pna.ro/sesizare.xhtml aici se poate sesiza DNA-ul


Daca facem vreo 1000 de sezirari pe site-ul asta pana il dam peste cap poate atunci ne va lua si pe noi cineva in seama..
−3

Alexandru C.

  •  
  •  

#5 cld79 » 07-07-2013 11:05

Pai mai primare astea vor insolventa ca sa nu plateasca datoriile de 5 mil euro din perioada 2005-2008 in care tu era cel care taia si spanzura. Curios cum in aceasta perioada oraganele nu s-au sesizat. Daca aveai datorii la stat cum ai luat licenta? Cam dubios. Asa ca ca lasa-ne ca si tu esti de vina pt. situatia asta, chiar cel mai vinovat. Oricum eu sper sa fie bine pana la urma si sa ramana aceasta echipa in prima liga pt. ca orasul are nevoie.
+2

cld79

  •  
  •  

#6 Leviathan » 07-07-2013 11:18

sigur or sa se grabeasca sa se implice........ parca sunteti din alta tara! omg. TOATE ECHIPELE AU DATORII LA ANAF, ce-i asa de greu de inteles? s-au inteles cluburile cu inspectorii, tin legatura (cum a facut si stan) si cam atat.. chiar nu cititi ce s-a scris pe aici? ASTIA AI LUI ADAMESSCU, AU FOST CHEMATI PT DISCUTII, NU S-AU PREZENTAT SI SECHESTRU, TE PUP PAPA, tare greu de inteles
−4

Leviathan

  •  
  •  

#7 nicki55 » 07-07-2013 11:52

Florin22 , Alexandru C. , cld79 voi credeti ca acest om.. recte M.Stan , daca se simtea , s-au daca era vinovat de situatia creata , chiar si cu acele datorii din perioada 2005-2008 , m-ai pomenea de DNA , clubul m -ai primea licenta.? Eu cred ca nu . In mandatul lui clubul OTELUL nu a avut probleme ( majore ) , s-a castigat si un campionat . E usor sa acuzi , dar pe ce probe ..? Pe la colturi se vorbesc destule , dar multe fara continut .. DNA - ul se va sesiza fara doar si poate , dar de insolventa nu m-ai este scapare . Ca primar ai cu totul si cu totul alte sarcini si obligatii , poat fi acuzat de multe dar nu de situatia de facto de la clubul OTELUL .. Una este sa recomanzi ( poate fi o vina ) si alta sa negociezi si sa parafezi un act de vanzare .. !! Parere personala..
−3

nicki55

  •  
  •  

#8 DanielT » 07-07-2013 12:20

"Potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comerţului, pe lângă Ionel Borş (gălăţean, 56 de ani), care l-a şi adus la Galaţi în august 2005 pe Marius Stan, pe lista asociaţilor deţinători de acţiuni mai figurează Nicu Radu (născut la Brăila, 60 de ani, a fost director în Combinat, în prezent pensionar), Ioan Ungureanu (băcăuan la origini, 60 de ani, pensionar), Mirela Gătin (născută în judeţul Iaşi, 52 de ani, jurist la ArcelorMittal), Aurelian Mocanu (din Mărăşeşti - Vrancea, 53 de ani, activează în continuare în colosul siderurgic) şi Asociaţia Clubul de Fotbal Oţelul Galaţi. Borş, Radu, Ungureanu, Gătin şi Mocanu deţin câte 19,2 la sută din acţiuni, iar Asociaţia 4 procente."
Clubul nu putea fi vandut decat dupa negocierea si semnarea actelor de catre Ionel Bors, Nicu Radu, Ioan Ungureanu, Mirela Gatin si Aurelian Mocanu. Cu siguranta cei cinci au luat sume de bani consistente pentru a semna vanzarea clubului fara prea multe pretentii. Acelasi lucru s-a intamplat cu zeci si sute de societati din Romania, intreprinderi care au fost vandute cu spaga de catre actionari de carton si care apoi au fost falimentate. Ca deobicei, cand ne dam seama despre ce e vorba e destul de tarziu iar cel care profita e in cazul de fata miliardarul Adamescu.
Speranta este ca noi, galatenii sa ramanem dupa aceasta hotie macar cu numele Otelul si cu palmaresul clubului. Oricum galatenii, dupa numarul celor iesiti pe strada sa isi apere simbolul orasului au aratat ca nu merita o echipa in prima liga. Sunt sigur ca cei care sunt langa echipa acum vor iubi Otelul indiferent de liga in care va juca.
+5

DanielT

  •  
  •  

#9 civica65 » 07-07-2013 14:06

Se bate monedă în ultima vreme pe ideea că Primăria Galați nu s-ar putea implica financiar la Oțelul, de aceea a fost adus nea Adamescu ca și patron. Ideea e falsă, domnilor, dar nimeni nu spune asta. Exemple sunt numeroase în Liga I chiar de echipe în care finanțator principal este Primăria. Mă refer la CORONA BRAȘOV, la CONCORDIA CHIAJNA, la CSMS IAȘI. În anii trecuți am avut și exemplul FCM TÂRGU-MUREȘ, dar și PETROLUL PLOIEȘTI în sezonul 2011-2012. Am impresia că și la ACS POLI TIMIȘOARA grosul fondurilor vine de la Consiliul Local. Dacă domnul Marius Stan, pentru care am toată stima și respectul legat de ceea ce a făcut la Oțelul între 1991-1998 și 2005-2012, este bine intenționat, să facă bine și să preia această echipă, alături de Consiliul Local și de alți sponsori. Să se salveze ce se mai poate salva. Deși faptul că l-a recomandat pe domnul Adamescu anul trecut spune multe...Degeaba vine DNA-ul, că Oțelul tot va muri...Singura șansă este aceea ca domnul Marius Stan să se implice. Să se facă referendum în Galați și să spună populația dacă Oțelul Galați trebuie lăsată să moară sau nu. Eu cred că în această direcție ar trebui îndreptate și protestele. OK, s-a greșit, domnul Stan văd că-și asumă acest lucru, dar haideți să vedem cum își poate repara această greșeală. Altfel, cu regret o spun, de numele Stan se va lega distrugerea clubului-fanion al Moldovei. Nimeni nu-l va mai vota pe domnul Stan în 2016 dacă nu salvează Oțelul!

civica65

  •  
  •  

#10 Alexandru C. » 07-07-2013 14:15

Citez pe nicki55:
Florin22 , Alexandru C. , cld79 voi credeti ca acest om.. recte M.Stan , daca se simtea , s-au daca era vinovat de situatia creata , chiar si cu acele datorii din perioada 2005-2008 , m-ai pomenea de DNA , clubul m -ai primea licenta.? Eu cred ca nu . In mandatul lui clubul OTELUL nu a avut probleme ( majore ) , s-a castigat si un campionat . E usor sa acuzi , dar pe ce probe ..? Pe la colturi se vorbesc destule , dar multe fara continut .. DNA - ul se va sesiza fara doar si poate , dar de insolventa nu m-ai este scapare . Ca primar ai cu totul si cu totul alte sarcini si obligatii , poat fi acuzat de multe dar nu de situatia de facto de la clubul OTELUL .. Una este sa recomanzi ( poate fi o vina ) si alta sa negociezi si sa parafezi un act de vanzare .. !! Parere personala..


Stan zicea cand a plecat de la club ca mai erau doar 7 milioane de euro in conturi..ma intreb oare unde sunt ceilalti bani pana la 20 si ceva de milioane de euro, din participarea in UCL si drepturi TV+banii de la sponsori..imi vine greu sa cred ca in decursul a numai doi ani s-au facut cheltuieli de 13 milioane de euro, noi avand la ora actuala datorii foarte mari..unde s-au dus banii astia? la club nu cred ca au intrat..nu s-au facut nici transferuri de sute de mii de euro, ba mai multe noi am transferat jucatori catre alte echipe pentru sute de mii de euro..lamureste-ma si pe mine..nu ii mai luati atata apararea..
+6

Alexandru C.

  •  
  •  

#11 viorel21 » 07-07-2013 15:15

Citez pe civica65:
Se bate monedă în ultima vreme pe ideea că Primăria Galați nu s-ar putea implica financiar la Oțelul, de aceea a fost adus nea Adamescu ca și patron. Ideea e falsă, domnilor, dar nimeni nu spune asta. Exemple sunt numeroase în Liga I chiar de echipe în care finanțator principal este Primăria. Mă refer la CORONA BRAȘOV, la CONCORDIA CHIAJNA, la CSMS IAȘI. În anii trecuți am avut și exemplul FCM TÂRGU-MUREȘ, dar și PETROLUL PLOIEȘTI în sezonul 2011-2012. Am impresia că și la ACS POLI TIMIȘOARA grosul fondurilor vine de la Consiliul Local. Dacă domnul Marius Stan, pentru care am toată stima și respectul legat de ceea ce a făcut la Oțelul între 1991-1998 și 2005-2012, este bine intenționat, să facă bine și să preia această echipă, alături de Consiliul Local și de alți sponsori. Să se salveze ce se mai poate salva. Deși faptul că l-a recomandat pe domnul Adamescu anul trecut spune multe...Degeaba vine DNA-ul, că Oțelul tot va muri...Singura șansă este aceea ca domnul Marius Stan să se implice. Să se facă referendum în Galați și să spună po***ția dacă Oțelul Galați trebuie lăsată să moară sau nu. Eu cred că în această direcție ar trebui îndreptate și protestele. OK, s-a greșit, domnul Stan văd că-și asumă acest lucru, dar haideți să vedem cum își poate repara această greșeală. Altfel, cu regret o spun, de numele Stan se va lega distrugerea clubului-fanion al Moldovei. Nimeni nu-l va mai vota pe domnul Stan în 2016 dacă nu salvează Oțelul!

E adevarat ca Stan si-a facut imagine, prin performanta, la Otelul. Dar stai tu linistit... Suporterii n-au reusit sa-l instaleze in fotoliul de primar in 2008 sau cand bunica au fost cele alegeri. Tot asa suporterii nu vor putea sa-l dea jos.. Totul e sa ai in spate aparatul de partid care trebuie. Iar el l-a avut.. Daca va mai avea suportul lui si in 2016 tot Mariusica va fi edil.. :P
−2

viorel21

  •  
  •  

#12 Tudor » 07-07-2013 15:31

Citez pe MARIO 23:
Nu Stan a vandut clubul prietene....combinatul l-a vandut. E o "mica,mare" diferenta.Esti intr-o mare mare eroare,greseala pe care de altfel o fac mai toti!Incercati sa intelegeti ca nu Stan a facut contractul prin care Otelul a fost vandut.Arunci cu noroi aiurea si ma rog ce te asteptai sa faca Stan intr-un an? Ce n-a facut hodorogul ala in 12? Hai sa asteptam 4 ani si dupa-aia tragem linie si vedem daca mai merita sa fie votat sau nu! Nu e mai intelept asa?

Sunt unii care sunt fustrati ca nu a iesit altcineva primar si asta vine si din familie. Unii nici nu au dreptul de a vota dar vorbesc ce aud in familie. Eu sunt singurul care a votat cu Stan din familie pentru ca am o varsta si pot decide singur. Dupa 4 ani o sa trag linie si atunci voi vedea daca il mai votez sau nu. Singurul lucru care trebuie discutat este daca el a a avut parte de vreun ban din cont...

Tudor

  •  
  •  

#13 vitzamina » 07-07-2013 16:52

Citez pe civica65:
Se bate monedă în ultima vreme pe ideea că Primăria Galați nu s-ar putea implica financiar la Oțelul, de aceea a fost adus nea Adamescu ca și patron. Ideea e falsă, domnilor, dar nimeni nu spune asta. Exemple sunt numeroase în Liga I chiar de echipe în care finanțator principal este Primăria. Mă refer la CORONA BRAȘOV, la CONCORDIA CHIAJNA, la CSMS IAȘI. În anii trecuți am avut și exemplul FCM TÂRGU-MUREȘ, dar și PETROLUL PLOIEȘTI în sezonul 2011-2012. Am impresia că și la ACS POLI TIMIȘOARA grosul fondurilor vine de la Consiliul Local. Dacă domnul Marius Stan, pentru care am toată stima și respectul legat de ceea ce a făcut la Oțelul între 1991-1998 și 2005-2012, este bine intenționat, să facă bine și să preia această echipă, alături de Consiliul Local și de alți sponsori. Să se salveze ce se mai poate salva. Deși faptul că l-a recomandat pe domnul Adamescu anul trecut spune multe...Degeaba vine DNA-ul, că Oțelul tot va muri...Singura șansă este aceea ca domnul Marius Stan să se implice. Să se facă referendum în Galați și să spună po***ția dacă Oțelul Galați trebuie lăsată să moară sau nu. Eu cred că în această direcție ar trebui îndreptate și protestele. OK, s-a greșit, domnul Stan văd că-și asumă acest lucru, dar haideți să vedem cum își poate repara această greșeală. Altfel, cu regret o spun, de numele Stan se va lega distrugerea clubului-fanion al Moldovei. Nimeni nu-l va mai vota pe domnul Stan în 2016 dacă nu salvează Oțelul!

situatia actuala, in speta blocarea conturilor de cstre anaf nu permite vanzarea clubului.
daca ma insel, va rog sa ma corectati.
+2

vitzamina

  •  
  •  

#14 George85 » 07-07-2013 18:33

Dar oare de ce nu muta nea Adamenscu asta, echipa la Bucuresti, daca are atatea probleme la Galati, orasul condus de mai marele lui rival ??? Mie Stan asta, mi se pare dubios rau... parere personala...
−6

George85

  •  
  •  

#15 Tudor » 07-07-2013 19:50

Citez pe George85:
Dar oare de ce nu muta nea Adamenscu asta, echipa la Bucuresti, daca are atatea probleme la Galati, orasul condus de mai marele lui rival ??? Mie Stan asta, mi se pare dubios rau... parere personala...

Si tu vrei asta sau ce?
+2

Tudor

  •  
  •  

#16 vitzamina » 07-07-2013 21:49

Citez pe George85:
Dar oare de ce nu muta nea Adamenscu asta, echipa la Bucuresti, daca are atatea probleme la Galati, orasul condus de mai marele lui rival ??? Mie Stan asta, mi se pare dubios rau... parere personala...

Otelul e al Galatiului.
Otelul Bucuresti ? Otelul Voluntari ? Otelul Bragadiru poate ? Nu prea merge...
+2

vitzamina

  •  
  •  

#17 George85 » 08-07-2013 19:06

NU e vorba ca vreau sau nu vreau, dar daca voi ati fi investitorii nu ati vrea sa va usurati munca ca sa scoateti paraii mai repede ? cred ca raspunsul este da... Voi nu vedeti ca toate sterile de pe acest site sunt toate numai despre Stan ? el controleaza totul in oras, asta e un fel de manipulare. Noi ne duelam aici si pe el il doare la bascheti...
−2

George85

Login sau crează cont pentru a comenta              |