STIRI Liga I “Ne-au montat discuțiile cu antrenorul”

Ionut NeaguIonut NeaguOţelul a învins pe Universitatea Cluj, scor 2-1, şi  a acumulat maximul de puncte după 2 etape din noul sezon. Iată primele declaraţii de după partidă:

Ionuţ Neagu: "La pauză ne-au montat discuțiile cu antrenorul. Cred că dominarea noastră a fost autoritară și golurile au venit conform cursului jocului. Antrenorul ne-a zis să jucăm ceea ce știm, ceea ce am lucrat. Am jucat mai dezinvolt și asta a contat. Este cred al treilea meu gol în Liga 1, dar este cel mai frumos. Astăzi ne-am făcut noi meciul mult mai greu decât anticipam și nu ne așteptam să fie așa. Sper să profităm de oboseala Pandurilor etapa viitoare, ținând cont de meciurile pe care le joacă în Cupa UEFA. Nu știu dacă au fost oferte pentru mine, întrebați conducerea. Mai sunt restanțe salariale, dar în limitele bunului simț".

Ionel Ganea(antrenor U.Cluj): "Eu cred că am avut un început foarte bun de meci, ne puteam majora diferența. Nu am ce să le reproșez jucătorilor. Problema a fost arbitrul Avram – au fost foarte multe greșeli și acest arbitru nu mai are ce căuta în arbitraj. Respectul ar trebui să fie reciproc, noi îi respectăm pe ei, dar și ei să ne respecte munca. Acest nesimțit de arbitru nu mai are ce să caute. Clubul nostru ar trebui să ia o măsură împotriva lui Avram, pentru că nu ne-a lăsat să ieșim din jumătatea noastră, din 30 de metri.Avem un lot destul de bun din punct de vedere calitativ, dar nu și numeric. Mă bazez pe Cristocea, dar eu cred că vom mai aduce jucători."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 27-07-2013 22:01

Cand va juca argentinianul Sevillano in primul meci? sper ca nu dupa o luna cum se spunea..

Alexandru C.

  •  
  •  

#2 mateuts37 » 27-07-2013 22:19

Felicitari jucatorilor. Doar prin rezultate si liniste la echipa se vor aduna suporterii in tribuna. Succese
+1

mateuts37

  •  
  •  

#3 Hagi » 27-07-2013 23:07

Oţelul este lider după victoria cu "U": "Ne vine să ne pozăm cu clasamentul" Ce spune Răducan de situaţia financiară

Preşedintele executiv al Oţelului, Narcis Răducan, era extrem de fericit după succesul cu 2-1 al echipei sale în meciul cu Universitatea Cluj. Şeful moldovenilor spune că şi în plan financiar, situaţia clubului este pe un drum bun.

"Nu pot spune că eram sigur că vom întoarce rezultatul, dar credeam, pentru că eu cunosc forţa echipei. Felicitări în special celor intraţi în a doua repriză, mai ales lui Paraschiv. Am văzut că acum sunt titluri de genul 'Oţelul, liderul Ligii I'. Ne vine să facem o poză cu acest moment.

Neagu? Nu ştim dacă va rămâne la Oţelul, important este că noi contăm pe aportul lui şi al lui Iorga. Laurenţiu nu a avut un meci bun, dar trebuie să ţină capul sus, merită şi el felicitări. În principiu, ăştia suntem, nu ştiu dacă mai vine cineva. Dacă regulamentul o va permite, poate mai vine cineva. Oamenii de la biroul de la Bucureşti au revenit la Galaţi în această săptămână, deci putem trece peste a folosi cuvântul "haos" când vorbim despre Oţelul. Deocamdată suntem pe drumul cel bun", a spus Narcis Răducan la DigiSport.

Hagi

  •  
  •  

#4 Rommy » 27-07-2013 23:53

LIKE A BOSS !!! Bravo baieti!
+1

Rommy

  •  
  •  

#5 Damian » 28-07-2013 17:10

Citez pe mateuts37:
Felicitari jucatorilor. Doar prin rezultate si liniste la echipa se vor aduna suporterii in tribuna. Succese


Cred ca numai prin alungarea lui Adamescu vor veni suporterii in tribuna decat sa stam sa apara un nou conflict creat de tng si Adamescu ca salarii neplatite, amenintari cu mutarea echipei si alte porcarii marca Adamescu si tng.
+1

Damian

Login sau crează cont pentru a comenta              |