STIRI Liga I NAȘTERE GREA

FOTO Ionut BadalutaFOTO Ionut BadalutaOțelul Galați - Universitatea Cluj 2-1(0-1)
Etapa a doua a Ligii 1 a programat un derby al insolventelor, ambele formații fiind măcinate de problemele financiare.

Confruntarea a avut o doză serioasă de dramatism, neducând lipsă de niciunele, chiar dacă jocul în sine nu a fost unul foarte spectaculos. Nici bine nu intraseră cei 22 de jucători pe gazon și tabela arăta deja 0-1. În minutul 2, Takacs a centrat şi, din mijlocul careului de 16 metri, Cristocea s-a înălțat cu toți cei 150 de centimetri ai săi și a înscris cu o lovitură de cap bine plasată. Din păcate, nu la fel de bine plasată a fost vederea centralului și a tușierului de pe partea tribunei I, aceștia trecând cu vederea un fault grosolan la Murgoci cu numai câteva secunde înainte.
Văzându-se cu sacii în căruță, deși mai erau 88 de minute de jucat, clujenii s-au băgat la cutie și au așteptat replica oțelarilor. Replică venită din partea celor mai buni “jucători de atac” ai Oțelului, Costin și Sîrghi (în prima parte), a venit imediat. În minutul 9, Neagu a centrat de la colțul terenului, Costin s-a înălțat și a trimis cu capul, însă mingea a lovit pământul și a sărit peste poartă.
Între atacurile celor doi s-a intercalat o lovitură de cap trimisă de Ninu, în minutul 23, mingea lovind bara. Apoi, în minutul 36, Sîrghi a trimis puțin peste de la 16 metri, pentru ca acesta să recidiveze 3 minute mai târziu, după un nou corner executat de Neagu.
Sfârșitul de repriză a aparținut oaspeților care, după o serie de tăvăliri teatrale în iarbă, au decis să ducă totul la un nou nivel. Borza a văzut al doilea cartonaș galben(42’) și, implicit, pe cel roșu, după o ieșirea nervoasă. Din păcate, el fusese deja schimbat așa că la pauză s-a intrat cu avantaj pe tabelă pentru oaspeți și egalitate numerică.
Partea secundă a fost mai animată, oțelarii forțând mai mult în atac, ajutați fiind și de 3 înlocuiri inspirate ale tehnicianului Ionuț Badea. De altfel, jocul favoriților noștri s-a schimbat radical abia după efectuarea celor 3 schimbări, toți 3 noi-intraţii fiind mult mai activi decât cei înlocuiți. Prin urmare, prima mare ocazie a venit abia în minutul 65, când Giurgiu i-a suprins pe toți, inclusiv pe propriii colegi, lăsându-l complet liber pe Astafei, însă acesta a trimis puțin peste poartă dintr-o poziție foarte bună.
Oțelul a egalat în minutul 73, atunci când Neagu a executat magistral o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea a trecut peste zid, a mușcat transversala în apropierea vinclului și a intrat în poartă. Un gol superb și o execuție pe care o așteptăm de mulți ani, venite să încununeze o evoluție bună a mijlocașului Oțelului.
Parcă treziți din morți, oțelarii au luat cu asalt poarta adversă, veteranul Paraschiv, care numai a veteran nu a semănat astăzi, trimițând cu capul în bară, după o centrare foarte bună a lui Antunes(82’).
1-1 la bare, 1-1 și pe tabelă, dar parcă era loc de mai mult. Și pentru că Neagu încă mai avea ceva muniție la el, a trimis o centrare perfectă pentru Astafei, acesta, rămas singur cu Dolha, a trimis pe sub portarul advers, mingea s-a scurs spre poartă și a lovit bara, însă centralul a dictat penalty, goalkeeperul clujean faultându-l pe Astafei după ce acesta trimisese spre poartă. Lovitura de pedeapsă, obținută exact în același mod ca și cea din prima etapă, a fost executată la indigo de același Marquinhos cu același rezultat, iar scorul a devenit 2-1 pentru gălăţeni.
Nu s-a mai întâmplat nimic până la final, oțelarii permițându-și să puncteze serios la capitolul posesie printr-o lungă serie de pase, astfel încât cele 3 puncte au rămas acolo unde le era locul, la Galați.
Deși jocul a lăsat din nou de dorit, mai ales în ceea ce privește prestația jucătorilor de profil ofensiv, nu putem să nu ne bucurăm de o victorie care ne mai aduce ceva liniște. Nașterea dificilă nu face decât ca bucuria să fie și mai mare pentru cei 3000 de spectatori, veniți în ciuda tuturor piedicilor puse de cei care se ocupă de destinele clubului.
Rămâne de văzut în ce măsură victoriile aduc alte victorii, așa cum se spune din popor, în condițiile în care nu numai că nu se primesc întăriri, dar conducerea ia în calcul vânzarea unor jucători de bază.

FC OȚELUL GALAȚI – FC UNIVERSITATEA CLUJ 2-1 (0-1)
Liga I - Etapa 2
Stadion “Oţelul” – Spectatori: 3.000 spectatori
Au marcat: Neagu 73’, Marquinhos 86’ - pen. / Cristocea 2’
Cartonașe galbene: Costin 33’, Neagu 38’, Astafei 53’, Marquinhos 61’  / Popa 14’, Takacs 16’, Borza 38’, 42’;
Cartonaș roșii: Borza 42’
OȚELUL: Brăneţ – Antunes, Sîrghi, Costin, Murgoci (46’ Popescu) – Neagu, Milea (64’ Filip), Giurgiu – Iorga (58’ Paraschiv), Astafei, Marquinhos. Antrenor: Ionuţ Badea
U CLUJ: Dolha – Ciupe, Ninu, Szilagyi, Van Doten – Takacs (74’ Turcu), Bucşa, Cristocea (79’ Săndulescu), Popa, Borza (41’ Târnăcop) – Dedu. Antrenor: Ionuţ Ganea
Arbitri: Marius Avram – Aurel Oniţa, Daniel Mitruţi

Comentarii   
  •  
  •  

#1 dumibgd » 27-07-2013 23:19

Sunt si eu curios, daca castigam campionatul, oare o sa incerce adamescu sa scape de insolventa :-|
−5

dumibgd

  •  
  •  

#2 Tudor » 27-07-2013 23:28

Citez pe dumibgd:
Sunt si eu curios, daca castigam campionatul, oare o sa incerce adamescu sa scape de insolventa :-|

Inainte sa inceapa campionatul unii ziceau ca vom retrograda, acum ca luam al doilea titlu dupa 2 victorii. Numai in extreme o dati. Calea de mijloc e cea mai buna. Rabdare sa vedem cum vor juca in continuare. Celelalte echipe au loturi mai valoroase si nu stau degeaba. Trebuie sa ne multumim si cu mijlocul clasamentului, important e ca Otelul sa supravietuiasca, in special in prima liga.
+4

Tudor

  •  
  •  

#3 Dregan » 27-07-2013 23:41

Citez pe dumibgd:
Sunt si eu curios, daca castigam campionatul, oare o sa incerce adamescu sa scape de insolventa :-|

Din insolventa suntem obligati sa iesim pana pe 4 decembrie. In rest subscriu la ce a zis Tudor...
+3

Dregan

  •  
  •  

#4 Hagi » 28-07-2013 00:08

FC Oţelul Galaţi a reuşit să obţină în această seară al doilea succes din actuala stagiune de campionat, pe teren propriu, în faţa formaţiei FC Universitatea Cluj.

Golurile au fost marcate de Ionuţ Neagu, cu o execuţie de excepţie din lovitură liberă, în minutul 73, Marquinhos, din penalty în minutul 86, respectiv Adrian Popa, pentru oaspeţi, în minutul 2.

FC OȚELUL GALAȚI – FC UNIVERSITATEA CLUJ 2-1 (0-1)

Etapa a II-a a Ligii I Bergenbier, ediția 2013-2014
Stadionul Oţelul, Galaţi – 3.000 spectatori
Au marcat: Neagu 73, Marquinhos 86 pen. / Cristocea 2

Pe site-ul oficial al clubului, scrie in text ca a marcat Adrian Popa, mai jos Cristocea... :)))
Amatori. Oare cine se mai ocupa de site-ul Otelului acuma ?
+2

Hagi

  •  
  •  

#5 Lost » 28-07-2013 00:20

Iorga ar trebui sa cam frece banca vreo 2 etape, parerea mea.
−2

Lost

  •  
  •  

#6 Leviathan » 28-07-2013 07:20

Noroc ca a iesit iorga ca altfel confisca mingea si nu mai exista golul lui Neagu.
+1

Leviathan

  •  
  •  

#7 dumibgd » 28-07-2013 10:31

Interesant e , ca parca presimt ca o sa facem o surpriza placuta. Nu din cauza ca am castigat 2 meciuri, ci din felul cum le-am castigat, si ca cimisoara ne cam poarta noroc :D . Dupa meciul cu Pandurii o sa stim cu siguranta unde o sa fim. Hai Otelul

dumibgd

  •  
  •  

#8 Alexandru C. » 28-07-2013 11:07

Citez pe dumibgd:
Interesant e , ca parca presimt ca o sa facem o surpriza placuta. Nu din cauza ca am castigat 2 meciuri, ci din felul cum le-am castigat, si ca cimisoara ne cam poarta noroc :D . Dupa meciul cu Pandurii o sa stim cu siguranta unde o sa fim. Hai Otelul


S-ar putea ca meciul cu Pandurii sa fie amanat pe motiv ca joaca in Europa League pe 1 si 8 august..asa ar veni urmatoarele meciuri de acasa cu Petrolul si Brasov..sa speram ca nu ne mai incurcam iar de ploiesteni..sa ii mai batem si la noi acasa..

Alexandru C.

  •  
  •  

#9 dan otelarul » 28-07-2013 11:33

Ionut Badaluta, nu era nevoie sa ne precizezi al cui suporter esti ca noi stim. Nu trebuie sa dai replici unor dobitoci de pe aici pur si simplu ignora-i. Altfel chiar le dai apa la moara.
+1

dan otelarul

  •  
  •  

#10 Viorel Craciun » 28-07-2013 13:51

ceea ce conteaza ,pentru moralul baietilor ,este ca am luat puncte de la echipele cu care era obligatoriu sa castigam,ceea ce in alte editii nu prea reuseam . daca mai luam puncte si pe la unii considerati cu loturi mai valoroase ,e cu atat mai bine ! este clar ceea ce reprezinta PARASCHIV pentru echipa , pacat de evolutiile lui Iorga ,care se pare ca nu mai e cu gandul aici! :roll:

Viorel Craciun

  •  
  •  

#11 Issos » 28-07-2013 13:56

Iorga este intr-un blocaj psihologic groaznic, trebuie incurajat. Rusine suporterilor care au abandonat Otelul, ieri au fost lamentabili. Felicatari galeriei pt. ca l-au incurajat pe Iorga la schimbare. Jucatorii astia au nevoie de noi sa le fim alaturi.

Issos

  •  
  •  

#12 cameleon » 28-07-2013 17:11

:))))
Asa mai merge....
Nu trebuie sa vedem echipa prin prisma patronului si nici sa o raportam la echipa care a castigat campionatul. Sunt multe nume noi, fara prea mare experienta si, in opinia mea, se descurca destul de bine. Chiar am vazut o crestere fata de meciul de la Brasov, iar cele 3 puncte valoreaza foarte mult si asigura liniste inaintea seriei astea de 8 meciuri care urmeaza...
Iaintea inceperii campionatului se lamentau unii pe aici ca retrogradam iar acum viseaza la un nou titlu :))) Probabil ca vedem lucrurile diferit, vor veni si vremuri grele...

Felicitari Badea, singurul antrenor care a venit la o echipa in ultimii 2-3 ani si nu a cerut minim 4-5 jucatori. Felicitari Raducan, tamponul intre echipa si patron, care reuseste sa absoarba socurile si sa faca lucrurile sa functioneze....

cameleon

  •  
  •  

#13 VLAD » 29-07-2013 21:39

Cine e pe primul loc ...?!?!?!?! OTELUL !!!! HAI OTELUL!!!!

VLAD

  •  
  •  

#14 VLAD » 29-07-2013 21:42

Citez pe dumibgd:
Sunt si eu curios, daca castigam campionatul, oare o sa incerce adamescu sa scape de insolventa :-|

sau poate ne face el stadion pentru echipa noastra

VLAD

Login sau crează cont pentru a comenta              |