STIRI Liga I Pungă aparţine Brăilei

Georgel PungaGeorgel PungaFotbalistul Georgel Pungă, care se antrenează cu Oţelul II, în vederea unui transfer la echipa mare a gălăţenilor, aparţine formaţiei CF Brăila până în 2015! Situaţia financiară a clubului vecin a făcut în primă fază ca jucătorul să primească permisiunea de a se antrena cu echipa fanion a Galaţiului. Numai că, între timp, CF Brăila şi-a reluat pregătirile şi l-a declarat absent nemotivat pe Pungă, care se află în continuare sub comanda lui Constantin Schumacher la Oţelul II.


Mijlocaşul stânga a jucat deja în două amicale la “satelit”, marcând şi un gol, dar situaţia lui rămâne incertă, probabil acesta fiind şi motivul pentru care evoluează doar la echipa a II-a. De văzut cum vor rezolva situaţia cele două cluburi vecine, cert fiind că Pungă aparţine deocamdată celor de la CF Brăila şi este greu de crezut că aceştia vor renunţa la el fără pretenţii financiare.
Georgel Pungă - 19 ani - joacă pe postul de mijlocaş stânga. Este un fotbalist de viitor, fiind cooptat în mai multe rânduri la loturile naţionale U18 şi U19. În sezonul trecut a evoluat de 19 ori pentru CF Brăila, de 16 ori fiind titular, marcând un singur gol, plus alte două jocuri în Cupă (unul chiar împotriva Oţelului). Pungă este un fotbalist de perspectivă, tehnic în regim de viteză şi care şutează surprinzător de la distanţă. Este mai mult un jucător de ultimă pasă, decât un marcator, furnizând centrări de calitate pentru atacanţi. El a fost atent monitorizat pe parcursul sezonului trecut, directorul general Narcis Răducan, dar şi directorul sportiv Gabriel Viglianti, aflându-se în tribună la câteva din meciurile formaţiei CF Brăila.
În altă ordine de idei, Oţelul şi CF Brăila ar putea disputa un meci amical, conform conducerii clubului vecin, necunoscându-se încă data unei asemenea partide de verificare.

Adelin Soare (preşedinte CF Brăila): "Dacă la noi lucrurile trenau, le-am permis fotbaliştilor să se antreneze cu alte echipe cu condiţia ca atunci când vor fi chemaţi, să vină la Brăila. De exemplu Pungă se pregăteşte cu Oţelul, dar el este jucătorul nostru până în 2015. Vom vedea de ce nu s-a prezentat la reunire, el încă nu şi-a prezentat oficial poziţia. Din câte ştiu Pungă este încă jucătorul nostru. Până la startul campionatului vom susţine partide amicale cu Dunărea Galaţi, Oţelul Galaţi, Conpet Cireşu şi cu alte formaţii, urmează doar să stabilim datele de disputare şi locaţiile.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Issos » 29-07-2013 09:35

e bine sa aducem jucatori care centreaza bine. Dar ei pt. cine sa centreze? pentru ca nu avem atacant care sa fructifice aceste mingi. Eventul doar pentru a-l antrena mai bine la astfel de mingi pe marele portar Bosneag.
+1

Issos

  •  
  •  

#2 Florin22 » 29-07-2013 09:39

Nici dupa cazul Curelea vad ca Narcis nu s-a invatat minte si inca mai salveaza jucatori si ii tine pe banii nostri, si acum asta va pleca la braila si va juca acolo bine merci cu o pregatire mai buna decat ar fi primit la echipa lui, CU PLACERE BRAILA!!! da-tii un banut lu' narcis pt deranj ;)
+1

Florin22

  •  
  •  

#3 Myhay20 » 29-07-2013 10:36

De Curelea ce se mai stie?

Myhay20

  •  
  •  

#4 cameleon » 29-07-2013 13:30

Citez pe Myhay20:
De Curelea ce se mai stie?

Traiste :))
si inca bine....
nici Barcelona nu are un varf autentic de atac... comparatia nu-si are rostul, dar ziceam si eu...

cameleon

Login sau crează cont pentru a comenta              |