STIRI Liga I Săptămână decisivă pentru Grahovac şi Stromajer

FOTO Marian BrailescuFOTO Marian Brailescu„Vom avea o întâlnire cu Grahovac şi Stromajer după meciul cu U Cluj, le vom propune renegocierea salariilor şi, în funcţie de asta, vom vedea dacă vor rămâne sau nu” a declarat recent Narcis Răducan.


Directorul general le-a făcut vânt celor doi jucători, la cererea patronatului, deoarece se considera că cei doi străini ar avea salarii prea mari. Bineînţeles că s-au mai invocat şi alte motive, ce ţin de viaţa extrasportivă pentru a da o altă culoare scandalului, dar jucătorii au negat cu vehemenţă acuzaţiile.
Cu toate acestea, atât Grahovac, cât şi Stromajer ar avea şanse să revină în prima echipă a Oţelului, cel puţin la nivel declarativ. Narcis Răducan a explicat că fotbaliştii sunt aşteptaţi la discuţii şi, dacă acceptă o reducere salarială, atunci s-ar întoarce fără probleme la antrenamentele conduse de Ionuţ Badea. De altfel, în caz că aceştia refuză, li s-au pregătiit deja înlocuitori: portarul Boşneag şi mijlocaşul stânga Pungă, ambii jucând de curând pentru “satelit”.
Pe de altă parte, atacantul Cleidimar Magalhães Silva “Didi” nu va mai continua la Oţelul, el discutând deja cu Narcis Răducan despre rezilierea contractului. Ca şi la CFR Cluj în trecut, brazilianul a avut un debut fulminant, marcând 8 goluri într-un singur retur pentru Oţelul, dar s-a accidentat grav în mai multe rânduri de atunci, fiind mai mult prin cabinete medicale decât la antrenamente.

Narcis Răducan: „Vom avea o întâlnire cu Grahovac şi Stromajer după meciul cu „U”Cluj, le vom propune renegocierea salariilor şi în funcţie de asta vom vedea dacă vor rămâne sau nu. Grahovac a venit la mine acum o lună şi mi-a zis că vrea să plece, dar nu s-a mai concretizat transferul. I-am luat apărarea în faţa suporterilor după ce şi-a dat jos pantalonii. Branko nu mai e în primii doi portari în acest moment, dar poate reveni dacă ajungem la un numitor comun. Stromajer e în aceeaşi situaţie, dorim micşorarea salariului pentru că noi considerăm că n-a evoluat la nivelul aşteptărilor, lucru pe care l-au observat şi suporterii de altfel. O situaţie asemănătoare e şi cea a lui Didi, care are probleme, probabil se va opera din nou şi e posibil să reziliem contractul de comun acord. Vor fi patru-cinci jucători de care ne vom mai despărţi în perioada următoare şi vom ajunge la un lot echilibrat de 26. E posibil să mai împrumutăm jucători la Dunărea sau în altă parte.”

Branko Grahovac: „Mi s-a adus la cunoștință să-mi caut echipă pentru că dacă rămân oricum nu o să mai joc. Eu nu mi-am găsit altă echipă, mai am contract încă doi ani și vreau să joc pentru Oțelul. În cantonamenutl din Anglia am ajuns cu patru zile întârziere din cauza celor din conducerea echipei, care nu au reușit să-mi facă rost la timp de viză. Clubul vrea să renunțe la toți jucătorii din fosta Iugoslavie și din acest motiv m-au trimis la echipa a doua."

Comentarii   
  •  
  •  

#1 soron » 30-07-2013 10:31

sper sa nu pleci,esti un portar foarte bun

soron

  •  
  •  

#2 Leviathan » 30-07-2013 10:32

graho.. e ok..si branet este bun insa pe iaca nici in poze nu vreau sa-l vad

Leviathan

  •  
  •  

#3 Florin22 » 30-07-2013 10:33

Partea in care se doreste renegocierea contractelor pt Stromajer si Didi o inteleg defapt as intelege si daca ar fi pusi pe liber pt ca Didi mai mult sta accidentat iar Stromajer sincer nu are loc in echipa sunt altii mai tineri si mai buni sau la fel ca el dar cu un potential de crestere imens plus ca revine si Zaharia,Iorga,Marqui nos,Astafei,Ilie suntem asigurati pe flanc, cat despre Grahovac sincer nu stiu ce sa cred as dori sa ramana dar are si el niste gafe monumentale si la unele meciuri iti da siguranta dar la altele te sperii si cand primeste o simpla pase, din partea mea sa se aduca un portar bun sau Branet si el apara bine poate lituanianul ar fi o idee.

Florin22

  •  
  •  

#4 Florin22 » 30-07-2013 10:34

Citez pe Leviathan:
graho.. e ok..si branet este bun insa pe iaca nici in poze nu vreau sa-l vad


Jaka are poze din Fifa :)) nici macar banii dp o poza profeniosta nu tii scoti cu jucatorul ala.

Florin22

  •  
  •  

#5 nardy » 30-07-2013 11:44

Nu e mai simplu daca pleaca räducan!?
Saorma ca in bucuresti in alta parte nu gasesti.
ee?
+4

nardy

  •  
  •  

#6 Issos » 30-07-2013 12:38

subscriu la ce spus Nardy. Raducan ar trebui sa-i pupe si picioarele lui Grahovac, din munca lui isi ia narcis salariul
+2

Issos

  •  
  •  

#7 Aruon » 30-07-2013 14:20

Daca a ajuns Bosneag sa inlocuiasca portarul campion si Punga(care nici nu stia nimeni de el)de la Braila sa il inlocuiasca pe Stromajer sau alt mijlocas e clar:Avem ganduri de contraperformanta.Daca te uiti in CV-ul lui Stromajer ne dam seama ca nu e chiar atat de slab.:) Il preferam pe Punga(de goluri..luate!)..

Sa fim seriosi,sa fim si obiectivi,nu se vrea performanta ci contraperformanta..Daca se dorea..transferurile erau altele si se facea tot posibilul sa nu plece jucatorii de valoare(aici intra si Iorga si Neagu care la prima oferta banoasa se duc in alta parte,Steaua ,Dinamo cel mai probabil)..

Pana la urma ne meritam soarta cu asa ''management''.

Aruon

  •  
  •  

#8 Viorel Craciun » 30-07-2013 14:31

daca si acum aveti comentarii pro si contra cand asa cum suntem suntem pe primul loc ,e greu de voi !apropos ,dintre atatia formatori de opinie ,cati ati fost pe stadion sambata ?
−1

Viorel Craciun

  •  
  •  

#9 Issos » 30-07-2013 14:42

Ca sa-ti satisfac curiozitatea sa stii ca am fost pe stadion.

Issos

  •  
  •  

#10 Aruon » 30-07-2013 15:31

Citez pe Viorel Craciun:
daca si acum aveti comentarii pro si contra cand asa cum suntem suntem pe primul loc ,e greu de voi !apropos ,dintre atatia formatori de opinie ,cati ati fost pe stadion sambata ?


Suntem pe primul loc si ma bucura asta dar totusi trebuie sa fim realisti si sa nu speram la mai mult fiindca analizand loturile echipelor din liga 1 ,noi suntem la coada..Obiectiv vorbind..Desigur ca subiectiv o sa zicem ca suntem cei mai buni si cei mai tari(ca suntem pe primul loc..na..)

Sincer,cu parere de rau,se vede cand se doreste performanta si cand nu..

Numai prin:''In principiu astia suntem'' dat de Narcis vezi ca noi ne dorim sa rezistam in liga 1 si poate sa mai ciupim puncte din noroc si nu din valoare..

Daca se dorea performanta acum aveam un lot mai valoros...Valoarea unde o lasam?:)

Trebuie sa fim realisti nu visatori..Nu mai avem echipa care am avut-o in 2010-2011 ca sa putem spera la mai bine..

Realismul te mentine cu picioarele pe pamant si nu provoaca dezamagiri crunte ,dureroase si bucurii amagitoare...

Eu cred ca ne cam amagim..Dar sa dea Dumnezeu sa nu am dreptate si sa luam titlul..Daca asa multumesc pe unii..
+1

Aruon

Login sau crează cont pentru a comenta              |