STIRI Liga I “Transferurile” joacă la satelit

Ionut BosneagIonut BosneagOţelul a pornit foarte greu campania de transferuri, din cauza blocajului impus de ANAF, dar a reuşit să aducă ceva jucători pe ultima sută de metri. Cum aceştia nu au prins cantonamentele din vară cu echipa noastră, ei nu sunt pregătiţi să intre încă în meciurile oficiale de Liga I, dar acesta nu este singurul motiv pentru care joacă doar la “satelit”.


De exemplu, chiar ieri vă prezentam cazul lui Georgel Pungă, care se antrenează cu Oţelul II, în vederea unui transfer la echipa mare a gălăţenilor. Jucătorul aparţine însă formaţiei CF Brăila, cu care mai are contract până în 2015! El a primit permisiunea de a se antrena cu Oţelul, dar odată cu reluarea pregătirilor brăilenilor a fost declarat absent nemotivat în oraşul vecin.
Este foarte posibil ca aceasta să fie şi situaţia lui Bogdan Gavrilă, care a venit de la Chindia Târgovişte, mai ales că cei din conducerea noastră nu au dat niciodată detaliile acestor “transferuri”. Echipa dâmboviţeană are mari probleme financiare, dar ar putea continua în Liga a III-a, rămânând de văzut dacă Oţelul va face o înţelegere cu aceştia pentru mijlocaşul de 21 de ani. La fel ca şi Pungă, Gavrilă a jucat doar la “satelit”, prinzând ultimele două amicale, în care a marcat şi un gol.
Atacantul Sevillano a fost împrumutat pe un an de la Godoy Cruz din Argentina, dar este în urmă cu pregătirea fizică, plus că trebuie să se adapteze condiţiilor din România. De altfel, antrenorul Ionuţ Badea a declarat că “peste trei săptămâni sau o lună ar putea fi pus la punct”, deci slabe şanse să-l vedem prea curând la treabă.
Şi portarul Ionuţ Boşneag a intrat la ultimul amical al “satelitului” Oţelul, fiind titular în partida de verificare câştigată cu 2-1 pe terenul celor de la Sporting Lieşti. Şi apropo de acest meci, golurile echipei noastre au fost marcate de Bogdan Chipirliu şi Alexandru Tudorie (penalty), doi jucători care se află în lotul echipei mari, dar nu au fost convocaţi pentru partida cu U Cluj.
Revenind la goalkeeperul Boşneag, acesta aşteaptă probabil ca cei de la club să rezolve situaţia lui Grahovac, pentru a prinde prima echipă a Oţelului.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Issos » 30-07-2013 12:42

Imi doresc ca Bosneag sa ramana la satelit, nu are valoare de echipa mare. El nu poate sa-l inlocuiasca pe Grahovac.
+2

Issos

  •  
  •  

#2 Aruon » 30-07-2013 14:23

Iti dai seama ce super transferuri am facut.O sa ne laude si ziarele internationale pentru aceste transferuri bomba care ne vor ajuta sa jucam in Europa....Bineinteles..la jocurile Fifa si Pro Evolution Soccer..Acolo sigur cu echipa asta luam Cupa.:) Sa fim seriosi..cu transferurile astea nu putem decat sa visam la locul 14.Somn usor ,Otelul!

:cry:
−1

Aruon

  •  
  •  

#3 MARIO 23 » 30-07-2013 15:02

Ce caterinca ....asta-i buna. Braila i-a dat voie lui Punga sa se antreneze cu Otelul,dar odata ce se reiau pregatirile trebuie sa revina la Braila. Da' noi ce doamne iarta-ma suntem ,de trebuie sa-l antreanm pe Punga,sa-l luam pe banii nostri in cantonamente ca de fapt sa joace pentru Braila....n-am inteles,Otelul e satelitul Brailei,sau ce? Probabil va deveni obisnuinta acest lucru,dupa prostia pe care Narcis a facut-o in cazul Curelea! In loc sa antrenam tinerii nostri de la echipa a doua, ii antrenam pe ai Brailei....bravo ma!
+2

MARIO 23

  •  
  •  

#4 MARIO 23 » 30-07-2013 15:03

Citez pe MARIO 23:
Ce caterinca ....asta-i buna. Braila i-a dat voie lui Punga sa se antreneze cu Otelul,dar odata ce se reiau pregatirile trebuie sa revina la Braila. Da' noi ce doamne iarta-ma suntem ,de trebuie sa-l antreanm pe Punga,sa-l luam pe banii nostri in cantonamente ca de fapt sa joace pentru Braila....n-am inteles,Otelul e satelitul Brailei,sau ce? Probabil va deveni obisnuinta acest lucru,dupa prostia pe care Narcis a facut-o in cazul Curelea! In loc sa antrenam tinerii nostri de la echipa a doua, ii antrenam pe ai Brailei....bravo ma!

Narcis esti praf.....
+2

MARIO 23

  •  
  •  

#5 Myhay20 » 30-07-2013 15:50

Au plecat atatia jucatori si nu s-a adus nimic, in afara de acest atacant! Suntem slabi rau de tot, sper sa avem nororc mult... ca valoare :-*
+1

Myhay20

  •  
  •  

#6 schillaci » 30-07-2013 17:10

Probabil ca atacantul nostru o sa atinga forma maxima in pauza de iarna...dupa care va reveni mai gras cu vreo 5 kile la reunire.
+1

schillaci

  •  
  •  

#7 Tudor » 30-07-2013 19:02

Eu nu pot sa inteleg cum jucatorii noi veniti sunt in urma cu pregatirea. Pai acolo unde erau ei nu s-au pregatit? Acolo in Argentina nu se fac pregatiri ? Sa fim seriosi...

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |