STIRI Liga I FINAL: Oţelul – FC Braşov 1-0(0-0)

Otelul - FC BrasovOtelul - FC BrasovDupă două înfrângeri consecutive aproape identice, ambele suferite în față unor formații ce veneau după partide importante disputate în cupele europene, Oțelul primește vizita celor de la FC Brașov, echipă ce se află pe prima poziție deasupra celor retrogradabile și care vine după o înfrângere pe teren propriu, scor 1-2, contra celor de la FC Botoșani.

Oțelul și FC Brașov s-au întâlnit până în prezent de 40 de ori, statistica meciurilor directe fiind de partea formației noastre, care a reușit să obțină 20 de victorii, în timp ce ardelenii au la activ doar 14, iar celelalte 6 meciuri s-au încheiat la egalitate. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în două rânduri: mai întâi, în septembrie 1993, FC Brașov învingea Oțelul cu scorul de 4-0, pentru ca, doi ani mai târziu, tot în septembrie, “oţelarii” să-și ia revanșa la Galați, câștigând cu același scor.
Pentru această partidă, Ionuț Badea întâmpina ceva probleme în alcătuirea primului “11”, având în vedere că Sergiu Costin este accidentat, iar pe postul de fundaș central nu există o opţiune serioasă de rezervă.

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Brăneţ – Antunes, Sîrghi, Sipovic (Mişelăricu), Popescu – Filip, Neagu, Giurgiu – Iorga, Astafei, Marquinhos.
BRAŞOV: Marinescu - Străuţ, Oltean, R.Machado, Cr.Ionescu - Diogo Santos – D.Dias, Mateiu, B.Madeira, Tătar – Buga.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Ionuţ Badea: "Suntem o echipă încă în reconstrucţie şi trebuie să avem răbdare. Sunt încă supărat că am pierdut jocul cu Petrolul, dar viaţa merge înainte. Trebuie să câştigăm în faţa Braşovului. Nu am nicio revanşă de luat faţă de domnul Ioan Neculaie. Nu regret că am antrenat pe FC Braşov. Îmi doresc să câştigăm şi să uităm cele două înfrângeri.”

Adrian Szabo (antrenor FC Braşov): "Sper să găsim soluţii să ieşim cât mai repede din această pasă proastă pentru că începe să fie îngrijorător ce se întâmplă. Este cel mai dificil moment din cariera mea de principal la FC Braşov, dar am speranţe că lucrurile se vor îndrepta. Le voi cere jucătorilor să joace cu determinare şi agresivitate pentru că eu am mare încredere în acest grup. Tuturor suporterilor şi susţinătorilor echipei FC Braşov doresc să le transmit să aibă în continuare încredere în aceşti jucători minunaţi, chiar dacă în aceste momente nu dovedesc o formă deosebită.”

Andrei Cristea (jucător FC Braşov): "Voi face tot ce ţine de mine pentru a ajuta această echipă să depăşească pasa proastă prin care trece. Îmi doresc să joc bine şi să marchez foarte multe goluri, pentru că asta mi-e meseria. Am ales Braşovul dintre toate ofertele şi pentru că este o echipă importantă din Liga 1, dar şi pentru că şi impresarul meu şi-a dorit ca eu să ajung aici. Am încredere că este o alegere bună pentru mine. Pot juca de vineri, la Galaţi, sunt pregătit, totul rămîne la latitudinea antrenorului. Nu am venit cu pretenţii, eu o să mă antrenez bine ca să fiu o opţiune de titular.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Alexandru C. » 16-08-2013 13:33

Poate apare la rezerve macar Sevillano..cele 3 puncte sunt vitale pentru noi in meciul asta!

Alexandru C.

  •  
  •  

#2 romeo » 16-08-2013 13:42

4-1 pt Otelul

romeo

  •  
  •  

#3 one.dollar » 16-08-2013 15:02

Citez pe romeo:
4-1 pt Otelul

e bun si 1-0. cand am ami dat noi 4 goluri in campionat? :D
+2

one.dollar

  •  
  •  

#4 Alexandru C. » 16-08-2013 15:39

Citez pe one.dollar:
Citez pe romeo:
4-1 pt Otelul

e bun si 1-0. cand am ami dat noi 4 goluri in campionat? :D


De prin 2010 de la un Otelul - Unirea Urziceni 4-1..de atunci visam sa batem si noi lejer o echipa la vreo 3-4 goluri in campionat:))

Alexandru C.

  •  
  •  

#5 Tudor » 16-08-2013 15:46

Sper sa nu-si revina cu noi brasovenii.
+1

Tudor

  •  
  •  

#6 dj » 16-08-2013 16:25

2-1

dj

  •  
  •  

#7 cameleon » 16-08-2013 16:57

ne-ar prinde bine o victorie, mai ales ca Brasovul e cam in vrie, trebuie speculata orice oportunitate..
eu presimt o victorie lejera 2-0, 3-0, 3-1 ceva de genul asta...
+1

cameleon

  •  
  •  

#8 Denis » 16-08-2013 16:57

3-1
Goluri Iorga, Astafei, si Giurgiu.

Denis

  •  
  •  

#9 babacu29 » 16-08-2013 18:02

CE bine ca nu joaca petarda de antunes,ca iar facea macar un gol
−1

babacu29

  •  
  •  

#10 Steel Dany » 16-08-2013 18:08

interesant ca in primul 11 avem doar 1 strain, iar pe banca de rezerve tot 1 strain, acum cred ca se stie dc a fost dat afara Grahovac...
+2

Steel Dany

  •  
  •  

#11 babacu29 » 16-08-2013 19:29

Astafe,cand joci si tu ceva?ha panarama
−5

babacu29

  •  
  •  

#12 bassnes » 16-08-2013 20:03

Foarte bine .. iar ne-a scos piticu :)) .. e pe felia in turu asta dar Sevillano cand il vedem ? cu Ceahlau ?
+1

bassnes

  •  
  •  

#13 Florin22 » 16-08-2013 20:04

Citez pe babacu29:
Astafe,cand joci si tu ceva?ha panarama


Cand vei invata sa iti sustii echipa atunci sa comentezi, Astafei joaca pe postul care este pus, nu este el atacant si nu poate da gol mereu.
+3

Florin22

  •  
  •  

#14 Steel Dany » 16-08-2013 20:06

astia de la digi intreaba jucatorii de europa, dar insolventa nu insemna 2 ani fara cupele europene ???

Steel Dany

  •  
  •  

#15 Florin22 » 16-08-2013 20:07

Se pare ca Sevilano asta nu a prins banca de rezerve dar nici macar echipa de 18, asta inseamna ca asteptarea va mai continua pe aceasta tema. Echipa a jucat bine pacat totusi ca nu avem un jucator care sa bage mingea in poarta, prea mult am ratat si ratam,incredibil...cat despre cea spus narcis acum cum ca salariile sunt la zi, maine-poimane auzim ca jucatorii nu si-au primit banii si ca sunt restante asa ca mai bine s-ar opri din comentarii de genu si ar spune ce face cu echipa 2a si problema biletelor+abonamente ca stai 5 pe loc + magazinul si revista care se inchid.

Florin22

  •  
  •  

#16 Alexandru C. » 16-08-2013 20:33

Se pare ca Iorga si-a facut provizii de carne pentru cele doua ratari singur cu portaru..este o victorie meritata..am batut ambele echipe din Brasov cu acelasi scor de 1-0 cu goluri din penalty, acelasi marcator Marquinhos..la cat mai multe victorii baieti si la urmatorul meci sa obtinem din nou victoria la meciul cu cei de la Ceahlaul Piatra Neamt..Forza Otelul Galati!

Alexandru C.

  •  
  •  

#17 Alexandru C. » 16-08-2013 20:41

Citez pe babacu29:
Astafe,cand joci si tu ceva?ha panarama


digisport.ro/.../...
Se pare ca a baut o cinzeaca la pauza meciului..:))

Alexandru C.

  •  
  •  

#18 granata » 16-08-2013 20:53

Felicitari si pt Bosneag!!Forza Otelul!
+1

granata

  •  
  •  

#19 corneliu » 16-08-2013 21:11

Sa-i explice cineva lui Iorga ce trebuie facut in situatii de unul la unu cu portarul.E o lectie care se invata inca de la juniori.Campionatul trecut a avut 13 situatii de genul asta din care a marcat doar o singura data..azi inca doua :sad:
Chiar sa nu fi aflat ca in asemenea situatii trebuie sa protejezi mingea cu corpul si mainile,sa o acoperi,sa o conduci pe partea opusa adversarului care te ataca?In astfel de situatii daca esti abil si putin inteligent,ori dai gol ori scoti penalty.Ma indoiesc ca nu le stie,iar daca le stie si nu le aplica sigur are probleme de alta natura.
Da,face un milion si doua sute la cat este cotat...dar de YENI jAPONEZI
Conducerea ar trebui sa returneze banii platiti de spectatori la acest meci din salariul lui Iorga. :-*

corneliu

  •  
  •  

#20 corneliu » 16-08-2013 21:14

De laudat ambitia,entuziasmul si angajamentul lui Astafei in joc,dar din pacate este tradat de talent...si nu se poate construi.

corneliu

  •  
  •  

#21 alas » 16-08-2013 21:27

Citez pe one.dollar:
Citez pe romeo:
4-1 pt Otelul

e bun si 1-0. cand am ami dat noi 4 goluri in campionat? :D


mafalda!!! :D

alas

  •  
  •  

#22 one.dollar » 16-08-2013 23:00

Citez pe alas:
Citez pe one.dollar:
Citez pe romeo:
4-1 pt Otelul

e bun si 1-0. cand am ami dat noi 4 goluri in campionat? :D


mafalda!!! :D

pe naiba mafalda. am nimerit-o. :D
ideea e ca nici nu prea are cine sa marcheze la noi si cu atat mai mult 4 goluri intr-un meci.
+1

one.dollar

  •  
  •  

#23 Tudor » 17-08-2013 16:11

Citez pe Florin22:
Citez pe babacu29:
Astafe,cand joci si tu ceva?ha panarama


Cand vei invata sa iti sustii echipa atunci sa comentezi, Astafei joaca pe postul care este pus, nu este el atacant si nu poate da gol mereu.

Da, dar cand il vezi ce fel isi bate joc de ocazii te apuca nervii...
−1

Tudor

Login sau crează cont pentru a comenta              |