STIRI Liga I “Ne-ar prinde bine un rezultat pozitiv”

Narcis RaducanNarcis RaducanIată cele mai importante declaraţii ale staff-ului oţelar de la conferinţa de presă care precedă partida de astăzi cu Ceahlăul:
Narcis Răducan: „Ceahlăul este o supriză plăcută, totul a fost generat de contribuţia lui Miriuţă, este un câştig al campionatului nostru. Sper să trecem cu brio peste acest mic examen, urmează o pauză şi ne-ar prinde bine un rezultat pozitiv, mai ales dacă privim şi configuraţia clasamentului. Nemţenii au arătat fotbal în toate meciurile de până acum, chiar şi în cele în care au pierdut. Ne aşteptăm la o opoziţie dârză din partea gazdelor, dar suntem capabili să nu pierdem acolo. Nu am avut cea mai bogată campanie de transferuri, ne limităm la câţi bani avem, mie îmi place să joc Football Manager în realitate, dar trebuie să ne adaptăm la posibilităţile financiare din România.”

Ionuţ Badea: „Ne aşteaptă o partidă dificilă în faţa unei echipe schimbată în bine, cu o forţă de joc bună. Au câteva puncte forte de care trebuie să ţinem cont, nu va fi uşor, ne-am pregătit bine şi sperăm să fim mulţumiţi cu ce vom obţine la finalul partidei. Jula e un pericol, mai ales la mingile înalte, dar mai sunt şi alţi jucători importanţi şi avem câte un antidot pentru toate situaţiile.”

Marquinhos: „Vom avea un meci greu, dar ne gândim la victorie şi sperăm să ne întoarcem cu cele trei puncte, chiar şi din penalty, voi bate din nou dacă antrenorul îmi va permite.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 bigsorin » 24-08-2013 13:12

ne mai trebuie macar 1 fundas central si un atacat de careu si putem sta mai linistiti

bigsorin

  •  
  •  

#2 Issos » 24-08-2013 14:24

la fundasi suntem acoperiti in acest moment, atacul e marea buba.

Issos

  •  
  •  

#3 bigsorin » 24-08-2013 17:47

Citez pe Issos:
la fundasi suntem acoperiti in acest moment, atacul e marea buba.

eu vorbesc de fotbalisti nu de jaloane deci nu suntem acoperiti iti garantez

bigsorin

  •  
  •  

#4 vitzamina » 24-08-2013 19:09

Citez pe Issos:
la fundasi suntem acoperiti in acest moment, atacul e marea buba.

Vorbesti prostii ... "echipa inscrie, deci nu avem nevoie de un atacant..."
+1

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |