STIRI Liga I FINAL: Ceahlăul Piatra Neamţ – Oţelul 2-0 (0-0)

Ceahlaul Piatra Neamt - OtelulCeahlaul Piatra Neamt - OtelulDupă victoria din meciul cu FC Brașov, obținută în stilul cu care „oţelarii” au învins atât Corona Brașov sau Universitatea Cluj - dintr-o fază fixă - formația noastră se deplasează la Piatra Neamț pentru meciul cu Ceahlăul, echipă care vine după patru partide în care nu a cunoscut gustul înfrângerii, ba mai mult, a reușit să obțină punct sau puncte în compania unor formații precum Pandurii sau Petrolul.

Până în prezent, cele două formații s-au întâlnit în 19 partide, „oţelarii” având în palmares 7 victorii, iar Ceahlăul doar 4, în timp ce 8 partide au consemnat remize, golaverajul fiind 24-21, de asemenea în favoarea formației noastre.
Pentru această partidă, Ionuț Badea nu se va putea baza, în continuare, pe serviciile jucătorilor Sevillano, Silviu Ilie și Alexandru Zaharia. Dacă ultimii doi sunt în perioada de recuperare după accidentări, Sevillano, în ciuda faptului că este pregătit din punct de vedere fizic, nu  a primit încă permisul de muncă, lucru încetinit din cauza insolvenței. De partea cealaltă, la nemțeni va lipsi doar Lucas Garcia, care este accidentat.

ECHIPE PROBABILE:
CEAHLĂUL: Jović - Dumitraş, Marc, Cânu, L.Cazan - V.Achim, Stana - Constantinescu, Golubović – Chitoşcă – Jula
OŢELUL: Boşneag – Cojoc, Sîrghi, Costin, Popescu – Filip, Neagu, Giurgiu – Iorga, Astafei, Marquinhos.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Ionuţ Badea: „Ne aşteaptă o partidă dificilă în faţa unei echipe schimbată în bine, cu o forţă de joc bună. Au câteva puncte forte de care trebuie să ţinem cont, nu va fi uşor, ne-am pregătit bine şi sperăm să fim mulţumiţi cu ce vom obţine la finalul partidei. Jula e un pericol, mai ales la mingile înalte, dar mai sunt şi alţi jucători importanţi şi avem câte un antidot pentru toate situaţiile.”

Narcis Răducan: „Ceahlăul este o supriză plăcută, totul a fost generat de contribuţia lui Miriuţă, este un câştig al campionatului nostru. Sper să trecem cu brio peste acest mic examen, urmează o pauză şi ne-ar prinde bine un rezultat pozitiv, mai ales dacă privim şi configuraţia clasamentului. Nemţenii au arătat fotbal în toate meciurile de până acum, chiar şi în cele în care au pierdut. Ne aşteptăm la o opoziţie dârză din partea gazdelor, dar suntem capabili să nu pierdem acolo. Nu am avut cea mai bogată campanie de transferuri, ne limităm la câţi bani avem, mie îmi place să joc Football Manager în realitate, dar trebuie să ne adaptăm la posibilităţile financiare din România.”

Vasile Miriuță (antrenor Ceahlaul): "Echipele care vin la Piatra-Neamț trebuie să ne știe de frică. Să-și pună problema că aici este o echipă care nu cedează niciun punct, indiferent că la Piatra Neamț vin Steaua, Dinamo sau Petrolul. Dar, asta se poate face numai prin jocul nostru, prin dăruirea noastră, prin agresivitatea noastră pozitivă. Publicul e fantastic atunci când ne susține la greu. S-a văzut că echipa Ceahlăul are un viitor frumos. Marc este în lotul naționalei de tineret, iar Popadiuc a fost convocat în naționala de juniori. Am spus că jucătorii mei sunt cei mai buni din campionat. Acum, pentru naționala mare, îi propun pe Marc, Achim și, sincer, chiar dacă are o vârstă, Stana, care a avut un început de campionat excelent. Dacă vine Florescu la echipa națională, de ce n-ar fi convocat Stana, un jucător care are niște execuții cu care poate tranșa soarta unui meci important. Am dat un exemplu, sper să nu se supere nimeni, dar asta e părerea mea. Dar, la noi, la Ceahlăul grupul este cel mai important.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 radu_alex13 » 24-08-2013 13:38

Ceahlaul a avut meciuri foarte bune in acest inceput de sezon, cred ca si un egal ar fi bun!
+1

radu_alex13

  •  
  •  

#2 Tudor » 24-08-2013 14:12

Citez pe radu_alex13:
Ceahlaul a avut meciuri foarte bune in acest inceput de sezon, cred ca si un egal ar fi bun!

Ar fi bun si un egal, dar daca am ajuns sa spunem asa la orice echipa e grav. Asa o sa zicem si cu Botosani si cu Timisoara, echipe noi promovate...

Tudor

  •  
  •  

#3 Alexandru C. » 24-08-2013 14:29

E naspa treaba..este etapa echipelor gazda.. :-|

Alexandru C.

  •  
  •  

#4 Leviathan » 24-08-2013 14:42

n-am sperante mari insa macar sa nu ne facem de kakao

Leviathan

  •  
  •  

#5 Tudor » 24-08-2013 14:43

Citez pe Alexandru C.:
E naspa treaba..este etapa echipelor gazda.. :-|

Din ce punct de vedere ?

Tudor

  •  
  •  

#6 cameleon » 24-08-2013 14:47

Nu trebuie sa fie o tragedie daca Otelul pierde la Piatra. Insa orice punct castigat ar trebui sarbatorit, mai ales ca urmeaza o pauza destul de lunga.
Acum ar fi timpul pentru o analiza si sa se incerce sa se aduca un jucator acolo unde e mai mare nevoie. Nu trebuie cine stie ce, unul care sa fie apt si sa creeze concurenta pe post...

cameleon

  •  
  •  

#7 Alexandru C. » 24-08-2013 15:28

Citez pe Tudor:
Citez pe Alexandru C.:
E naspa treaba..este etapa echipelor gazda.. :-|

Din ce punct de vedere ?


Din punct de vedere a arbitrajelor..sper sa ii bagam iar in ceata ca in cupa cu un 2 - 0..hai Otelul! ;-)

Alexandru C.

  •  
  •  

#8 Tudor » 24-08-2013 16:20

Citez pe Alexandru C.:
Citez pe Tudor:
Citez pe Alexandru C.:
E naspa treaba..este etapa echipelor gazda.. :-|

Din ce punct de vedere ?


Din punct de vedere a arbitrajelor..sper sa ii bagam iar in ceata ca in cupa cu un 2 - 0..hai Otelul! ;-)

Am inteles acum. Forta Otelul !

Tudor

  •  
  •  

#9 Tudor » 24-08-2013 17:21

La Piatra Neamt ploua, sper sa nu fie afectata partida. Pana la urma, e bine pentru ei ca s-a racorit. Sunt 20 de grade :lol:

Tudor

  •  
  •  

#10 bigsorin » 24-08-2013 17:49

daca mai aducem un fundas central si un atacant de careu e bine

bigsorin

  •  
  •  

#11 Tudor » 24-08-2013 18:15

Valeu Giurgiu ! Cred ca in pozitia aia si Filip dadea gol...

Tudor

  •  
  •  

#12 otzelarul » 24-08-2013 19:08

Incredibil .. cum poti lua un gol cu capul de la 17-18 metri ? :sad:
+1

otzelarul

  •  
  •  

#13 steel_boy » 24-08-2013 19:09

Gol Ceahlaul...marcator Bosneag...cacat de potar, a luat gol cu capul de la jumatea terenului...
+1

steel_boy

  •  
  •  

#14 Myhay20 » 24-08-2013 19:10

Offf...., iar pierdem...

Myhay20

  •  
  •  

#15 Delpiero » 24-08-2013 19:11

joaca si cojoc sau e folosit pe post de mascarici?

Delpiero

  •  
  •  

#16 Tudor » 24-08-2013 19:12

Citez pe steel_boy:
Gol Ceahlaul...marcator Bosneag...cacat de potar, a luat gol cu capul de la jumatea terenului...

A fost gol din offside...dar asta nu scuza reactia tarzie.

Tudor

  •  
  •  

#17 Myhay20 » 24-08-2013 19:13

Citez pe Delpiero:
joaca si cojoc sau e folosit pe post de mascarici?


Nu..., da centrari in afara terenului, mana moarta..., mascarici de fotbalist!

Myhay20

  •  
  •  

#18 otzelarul » 24-08-2013 19:13

Golul inscris de Ceahlaul a fost marcat dintr-o pozitie de offside insa asta nu scuza cu nimic gafa imensa facuta de Bosneag :sad:
+1

otzelarul

  •  
  •  

#19 Myhay20 » 24-08-2013 19:14

Ce sa facem.., cate meciuri sa mai castigam din penalty-uri?

Myhay20

  •  
  •  

#20 Issos » 24-08-2013 19:16

Multumim Bosneag. Branko inapoi. Badea scoateti copilul de suflet din poarta.
−2

Issos

  •  
  •  

#21 steel_boy » 24-08-2013 19:17

Ai portar in lot si tu joci de la inceputul campionatului cu mascarici ... daca vrei sa faci arogante adu tata un portar si nu spune nimeni nimic ... dar asa Narcis sa se duca unde a dus mutu iapa si sa ne lase
+2

steel_boy

  •  
  •  

#22 Delpiero » 24-08-2013 19:18

=)) ce prost e iorga...i a fugit gazonul.....

de mi si aaaaaaaaaaaaaaaaaaa
−2

Delpiero

  •  
  •  

#23 Myhay20 » 24-08-2013 19:19

2-0, iar vor spune Narcis si Badea, ca meritam mai mult, poate chiar victoria, dar ne-a lipsit "putin" noroc!

Myhay20

  •  
  •  

#24 Issos » 24-08-2013 19:19

Doamne Badea il va termina pe Astafei. Parca e nebun, Victor nu da randament in atac, el e mijlocas.
−1

Issos

  •  
  •  

#25 Tudor » 24-08-2013 19:21

Cand ai un Giurgiu si Astafei care isi bat joc de ocazii in fata portii asa se intampla. Cel putin la faza aia cu Giurgiu am crezut ca e gol 100% si ce sa vezi.... :cry:

Tudor

  •  
  •  

#26 Leviathan » 24-08-2013 19:22

cel mai bun randament astafei l-ar da in fata televizorului
−2

Leviathan

  •  
  •  

#27 otzelarul » 24-08-2013 19:25

Din pacate pentru noi in acest meci fundasii laterali parca nu au existat :sad: Cojoc a centrat mai tot meciul ori foarte lung ori in afara terenului iar Dan Popescu a gresit la golul 2 al nemtenilor facand un marcaj foarte permisiv (sutul lui Gheorghiu a fost deviat de Popescu si a intrat sub bara portii aparata de Bosneag)

PS : felicitari Issos, se pare ca nu sunt singurul care observa ca Astafei nu joaca nimic la noi fata de perioada petrecuta de acesta la Gaz Metan.

otzelarul

  •  
  •  

#28 Myhay20 » 24-08-2013 19:26

"Avem echipa foarte buna si nu are rost sa aducem jucatori, Cojoc centreaza foarte bine, niciodata la destinatie, restul jucatorilor rateaza cu poarta goala, pentru ce noi jucatori? Putem castiga campionatul, daca vom avea vreo 70 de penalty-uri!"

Myhay20

  •  
  •  

#29 bigsorin » 24-08-2013 19:28

hai sa fim seriosi 2 goluri luate din greseala de plasament a portarului voi nu vedeti sa fortat cu milea nu merge,a urmat antunes nu merge acum bosneag nu merge astia nu stiu nimic de fotbal nu degeaba narcis la urziceni si steaua aducea apa minetala si seminte iar badea nu are contract de 2 ani oamenii astia pe ce pun mana distrug si mai spun ca n-avem nevoie de atacant profesionistii
+1

bigsorin

  •  
  •  

#30 bigsorin » 24-08-2013 19:30

hai sa fim seriosi raducan a luat o echipa foarte buna cu rezerve cu tot cu ceva plusuri ne bateam la titlu si a distrus-o sau poate nu a vrut sa=i faca concurenta steoaiei

bigsorin

  •  
  •  

#31 Myhay20 » 24-08-2013 19:37

Ce frumos jucam... pase, centrari, suturi pe poarta, bravo baieti!
+1

Myhay20

  •  
  •  

#32 Issos » 24-08-2013 19:39

Citez pe otzelarul:
Din pacate pentru noi in acest meci fundasii laterali parca nu au existat :sad: Cojoc a centrat mai tot meciul ori foarte lung ori in afara terenului iar Dan Popescu a gresit la golul 2 al nemtenilor facand un marcaj foarte permisiv (sutul lui Gheorghiu a fost deviat de Popescu si a intrat sub bara portii aparata de Bosneag)

PS : felicitari Issos, se pare ca nu sunt singurul care observa ca Astafei nu joaca nimic la noi fata de perioada petrecuta de acesta la Gaz Metan.

Astafei a jucat bine la Otelul cand a fost utilizat in banda, a se vedea meciul din retur cu Ceahlaul, el in atac nu poate, desi el vrea. Badea e tampit, iar Narcis ii tine isonul. Narcis ia-l de mana pe badea, badea ia-l de mana pe bosneag si duceti-va. GRAHOVAC INAPOI

Issos

  •  
  •  

#33 granata » 24-08-2013 19:43

Bosneag a fost "mosneag" astazi. :sad:
+2

granata

  •  
  •  

#34 Issos » 24-08-2013 19:46

Oare de ce bosneag a jucat doar 12 meciuri in 3 campionate? Asta trebuia sa ne ridice serioase semne de intrebare privind valoarea sau lipsa acesteia la bosneag.
−1

Issos

  •  
  •  

#35 Tudor » 24-08-2013 19:52

Ce parere are Narcis ca luam bataie de la echipe pe care le bateam in trecut? Ii este oare rusine ? Sau este ingrijorat mai degraba de returul cu Legia?

Tudor

  •  
  •  

#36 one.dollar » 24-08-2013 19:54

mda... "n-avem nevoie de atacant ca marcam in fiecare meci". ei uite ca daca nu mai primim pomana (11m) nu mai marcam.

one.dollar

  •  
  •  

#37 one.dollar » 24-08-2013 19:57

au! a gresit badea la interviu. dar n-a gresit pana la capat. a zis ca ne lipseste un "om de gol" si nu un atacant. l-a contrazis pe narcis. vai ce show va iesi. :D

one.dollar

  •  
  •  

#38 flex » 24-08-2013 20:01

Iorga eu nu stiu ce mai cauti pe teren de 6 etape si avem mingea degeaba nestiind ce e de facut cu ea...Oaia de narcis sa ne s...si sa ne lase iar bosneag poate se cere singur afara
+1

flex

  •  
  •  

#39 surynam » 24-08-2013 20:02

Eu nu stiu ce cauta Cojoc si Filip in echipa.Sunt buni dar gresesc mult si nu se repliaza dupa ce pierd mingea.Cred ca va fi greu daca nu se face ceva repede.Bafta Otelul !

surynam

  •  
  •  

#40 Tudor » 24-08-2013 20:02

Incredibil ! Badea a zis ca nu avem om de gol...oare cum de si-a dat seama?
@surynam Cojoc si Filip buni la ce? Pai daca gresesc mult evident ca nu sunt buni.
+1

Tudor

  •  
  •  

#41 forza_otelul » 24-08-2013 20:05

de kakat, suntem de kakat. O rusine de meci pentru noi si o rusine de portar, a luat doua goluri stand numai el stie unde ... A, si n-am avut decat o singura ocazie de gol tot meciul, ce-i drept mare. Prea putin, jucam ca o echipa de Liga 2, fara vlaga. De fapt, noi nu jucam nimic :sad:
+1

forza_otelul

  •  
  •  

#42 surynam » 24-08-2013 20:07

Citez pe Tudor:
Incredibil ! Badea a zis ca nu avem om de gol...oare cum de si-a dat seama?
@surynam Cojoc si Filip buni la ce? Pai daca gresesc mult evident ca nu sunt buni.


in timp ce scriam ma gandeam la altii care sa-i inlocuiasca si mi-am dat seama ca nu avem altii(poate citesc si ei si nu trebuie sa le fie stricata inima,poate asta le este limita)

surynam

  •  
  •  

#43 aurelianus » 24-08-2013 20:32

ceahlau-otelu-2-0 portar -catrastofa fundas central costin a fost o data acum lasal pe sirb filip lasa ba pe altii esti praf la echipa a 2 sunt multi mai buni ca tine o droae iorga ba frate astia chiar nu vor sa vada ca tu nu m-ai ai nimic cu fotbalu cine te tine in spate nu vede ca face rau la echipa si suporterilor ? domnul antrenor dute ba ca esti praf macar daca retrogradam sa o facem cu tase al nostru nu cu unul mai slab ca el care a distrus mai multe echipe din liga 1 domnul presedinte dute ba unde vrei ca nu degeaba te-a dat afara steaua lasa si tu un galatean ca avem destui fosti fotbalisti galateni mai destepti ca tine exemplu vayscovici lupu dorel stoica anghelinei si multi altii va rog domnilor suporteri adevarati s-a nu lasam clubul s-a moara
−1

aurelianus

  •  
  •  

#44 Hagi » 24-08-2013 20:36

Bosneag - slab
Iorga - slab
Neagu - ca de obicei slab
...
Ionut Badea - slab se incapataneaza sa joace acelasi sistem de joc care nu arata nimic; la antrenamente oare ii pune pe jucatori sa centreze in careu; sa suteze la poarta ?
Narcis Raducan - se pregateste de declaratiile pe care le da despre echipa ciobanului

Grahovac in primul 11 de etapa urmatoare
+1

Hagi

  •  
  •  

#45 Uzzy » 24-08-2013 20:39

...ne-au linistit cu un 2-0....

Uzzy

  •  
  •  

#46 fostulnosthradamus » 24-08-2013 20:42

N-are rost sa ma mai enervez a? giurgiu imi e sila de tine, imi smulg parul din cap la orice faza in care mingea e la mai putin de 10m de tine(pensie tati, pensie).Mosneag...gol de la 20m cu capul la coltul scurt si totusi hai sa tinem un campion pe langa lot :D.Mi s-a facut dor de Gribauskas cand l-am vazut azi pe titratul mosneag.Promit ca o sa ma inscriu la o scoala de antrenori, nu de alta dar vreau si eu sa inteleg cum se vrea ca un mijlocas de banda evident, sa joace atacant central.Iorga o cam freaca cam de la discutiile de transferuri.Cojoc a jucat foarte bine din punct de vedere defensiv si a urcat bine in atac, doar ca a avut acele centrari pt copiii de mingi.Neagu pare singurul de la mijloc care se zbate tot meciul,alearga,incea rca pase decisive...Marquinhos slabut azi,dar si pt ca nu a avut prea multe mingi.Apararea dupa parerea mea excelenta(in ciuda rezultatului), cu un cuplu de fundasi centrali Sarghi-Costin de zile mari,Popescu mi se pare din ce in ce mai bun chiar daca l-as prefera pe Murgoci,Popescu a jucat excelent deci isi merita postul.Si acum ne intrebam unde e problema...pai problema defapt e multipla, incepand de la conducere(btw MUIE TNG,MUIE NARCIS) ca principala problema,apoi doi jucatori care nu au ce sa caute in teren(ciu-ciu si mosneag)iar unul care este jucat intr-o pozitie pe care e imposibil sa dea randament(Astafei)si ca ultima problema eu vad viziunile antrenorului(cu toate ca are o tactica buna) pai daca joci cu 2 mij defensivi asigura-te tati ca alearga la inchidere si ca sunt siguri pe ei(pensie ciu-ciu gabriel). Cum credeti voi ca s-ar misca o echipa de genul : 4-2-3-1 Graho-Popescu-Sarghi,Costin,Antune s/Cojoc-Neagu,Filip/Milea-Astafei,Iorga(ca mijlocas in spatele atacantului,de creatie)Marquinhos-Paraschiv(nu este in momentul actual la echipa un atacant mai bun ca el,nu stiu ce poate Sevilliano inca)...eu zic ca echipa ar arata destul de bine d.p.d.v ofensiv cat si defensiv :D
+2

fostulnosthradamus

  •  
  •  

#47 aurelianus » 24-08-2013 20:46

sunt multi care nu mai au ce cauta in aceasta echipa decit rezerve si sunt buni in ultimul sfert de ora sau sa tina vestiarul ca trebue sa fie si de astia chiar e necesar si bine voit precum o face para sa incercam si tineretul ca din fericire fata de alte cluburi avem ceva valori

aurelianus

  •  
  •  

#48 fcogalati » 24-08-2013 20:52

nu va mai agitati atat pentru un meci. Soarta Otelului e demult pecetluita. Urmeaza declararea falimentului sau mutarea echipei din Galati. Adamescu nu va baga niciodata un leu de la el iar rolul slugoiului Raducan este sa mentina linistea pana se duc toti banii care mai sunt in conturi dupa performantele de pana acum. Totul e un teatru foarte bine regizat .
+1

fcogalati

  •  
  •  

#49 radu_alex13 » 25-08-2013 11:41

Eu am lasat un comentariu, inaintea jocului si am spus ca ceahlaula re echipa buna, si ca un egal ar fi foarte bun. Am mers la pariuri sa pun pe ceahlaul dar incepuse meciul deja .... Slabut, din pacate noi am castigam numai din penaltyuri in ultimile minute ale partidelor, iar cand am jucat ceva,(mai bine), cu petrolul si pandurii am pierdut.
−1

radu_alex13

Login sau crează cont pentru a comenta              |