FOTO Ionut BadalutaFOTO Ionut BadalutaOțelul Galați - CF Brăila 3-0(1-0)
Profitând de pauza competițională, pricinuită de meciurile echipei naționale, Oțelul a disputat un prim “amical”, împotriva vecinilor de la CF Brăila. Cu această ocazie tehnicianul Ionuț Badea a rulat aproape tot lotul de jucători, inclusiv argentinianul Sevillano, atât de mult așteptat de suporteri.


Partida a fost, așa cum era de așteptat, la discreția oțelarilor, în ciuda formulei inedite de start, cu Sevillano vârf, Adăscăliţei mijlocaș central și Gavrilă mijlocaș dreapta. Favoriții noștri au avut un start bun, Adăscăliţei și Neagu trecând pe lângă deschiderea scorului în minutele 8 și 9, primul după o lovitură de cap reținută de portar, iar al doilea cu un șut pe lângă, după un serviciu bun al lui Sevillano.
În minutul 13 a fost rândul lui Filip să iasă la rampă, însă acesta nu a reușit să înscrie, după ce reușise să dribleze portarul(13’). A făcut-o argentinianul din atacul Oțelului, în minutul 19, însă pasa de la coechipier venise din afara terenului, astfel încât golul a fost anulat. Șarjele ofensive au continuat și Sîrghi a trimis cu capul, puțin peste poartă, după o centrare a lui Gavrilă(26’). Acelaşi Gavrilă și-a încercat norocul din lovitură liberă, însă mingea s-a dus pe direcția portarului, iar tabela a rămas neschimbată(34’).
Singura zvâcnire a oaspeților a venit abia în minutul 37, atunci când Neagoe a trimis un șut puternic de la 25-30 de metri, însă Brăneț a reținut balonul de sub transversală. Ocazia lui Sevillano, care s-a încurcat la marginea careului de 16 metri, într-o situație bună(38’), a anunţat golul ce avea să “pice” în minutul 43. Gavrilă, altfel cel mai activ jucător gălățean din prima repriză, a marcat cu un șut cu efect, de la 18 metri, mingea oprindu-se în vinclul porții adverse.
Oțelul a revenit schimbată semnificativ de la cabine, nu mai puțin de 6 modificări fiind efectuate, în timp ce oaspeții nu au efectuat decât o schimbare. Prin urmare și tempoul a fost mai relaxat ceea ce a făcut ca brăilenii să aibă prima ocazie printr-un gălăţean. Șutul trimis de Frunză, din unghi, a fost deviat și a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Brăneț(56’).
Replica a venit în minutul 62, atunci când Sevillano a marcat cu un șut pe jos, de la 14 metri, aceasta fiind și ultima acțiune a argentinianului, schimbat imediat după gol. Brăilenii și-au mai încercat norocul o dată, din afara careului, însă Abraham a respins șutul lui Câmpeanu(69’).
Adăscăliţei a reușit o frumoasă acțiune pe cont propriu, prin care a depăşit doi adversari, însă șutul său s-a dus peste poartă(77’). Apoi o altă tânără speranță a închis tabela, Tudorie înscriind cu un șut plasat, după ce a scăpat singur cu portarul advers(85’).
Testul s-a dovedit util, nu prin prisma jocului de ansamblu, brăilenii nereușind să-și depășească statutul de divizionară secundă niciun moment, ci prin prisma evoluţiilor jucătorilor utilizați mai puțin sau deloc în acest sezon.
Supriza plăcută a reprezentat-o Bogdan Gavrilă, probabil jucătorul partidei, deși nu a jucat decât 45 de minute, acesta impresionând atât prin viteză, cât și prin tehnică. Pentru argentinianul Sevillano concluziile sunt premature, acesta dând dovadă de multă voință, nelipsindu-i nici calitățile tehnice, însă a avut mult de suferit din pricina mingilor puține primite. Devine tot mai clar că de vină pentru eficienţa atacanţilor noștri este în egală măsură și tactica adoptată, care ar favoriza mai degrabă un jucător mai bine dezvoltat fizic, așa cum au fost în trecut Jula, Victoraș Iacob sau Pena.
 
MECI AMICAL: OŢELUL GALAŢI – CF BRĂILA 3-0 (1-0)
Stadion “Otelul” - Spectatori: 200;
Au marcat: Gavrilă 43’, Sevillano 62’, Tudorie 85’
Oţelul: Boşneag(30’ Brăneţ; 60’ Abraham) – Cojoc(46’ Mişelăricu), Sîrghi(46’ Costin), Sipovic(57’ Giurgiu), Murgoci – Neagu(46’ Băjenaru), Filip (46’ Milea), Adăscăliţei – Marquinhos(46’ Tudorie), Sevillano(63’ Astafei), Gavrilă(46’ Iorga). Antrenor Ionuţ Badea
CF Brăila: Comănescu(46’ Leu) – Bosoi, Ignat, Ivan, Necoară – Frunză(74’ Iancu), Ochia(59’ Ndigwe), Neagoe(77’ Olenic), Ciocâlteu(67’ Dima), Câmpeanu(85’ Stângaciu) – Cazan. Antrenor: Alin Pânzaru