STIRI Liga I OŢELUL SE VINDE LA BUCATĂ: Şi Tudorie spre Steaua !

Tudorie schimba tricoulTudorie schimba tricoulNici bine nu ne-am revenit după vestea trecerii lui Ionuţ Neagu la Steaua, că un alt oţelar a luat drumul spre aceeaşi echipă din Bucureşti, iar de această dată vorbim de unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti gălăţeni. Conducerea Oţelului vrea sa-l trimita pe atacantul Alexandru Tudorie la Steaua sub formă de împrumut, cu opţiune de cumpărare! Vârful de 17 ani ar urma sa faca parte din formaţia U19 pe care formaţia din Ghencea trebuie să o înscrie obligatoriu în Liga Campionilor, aceasta fiind o nouă regulă impusă de UEFA începând de anul acesta.

Alexandru Tudorie este un junior care a ajuns să se dezechipeze în vestiarul roş-alb-albastru la doar 17 ani! Tânărul a debutat anul acesta în Liga 1, în minutul 86 al jocului dintre Oţelul Galaţi şi Petrolul Ploieşti, din returul sezonului trecut. El a apucat să joace doar 5 meciuri oficiale la Oţelul, totalizând 88 de minute în care nu a marcat niciun gol.
Traseul junelui era unul absolut incredibil pentru un fotbalist de vârsta sa, el aflându-se deja în atenţia unor formaţii precum AC Milan sau Sampdoria, care ar fi dorit să-l crească la echipele lor de tineret. Oţelul nu l-a lăsat însă acolo, dar acum l-ar da totuşi Stelei...
Tudorie este un fotbalist polivalent, ce poate evolua pe mai multe posturi. La Oţelul a jucat vârf împins şi extremă, în naţionala U17 era om de bază ca mijlocaş la închidere, iar acum la U19 joacă pe postul care l-a consacrat cel de atacant. Fotbalistul a avut o ascensiune incredibilă într-un timp foarte scurt, el trecând în dese rânduri de la juniorii B, unde era golgeter, la “satelitul” Oţelul II. Junele era constant monitorizat de căutătorii de talente din afara graniţelor, ultima echipă de care se vorbea fiind Malaga. Din păcate, el ar putea ajunge doar la Steaua prin complicitatea conducerii Oţelului, care vinde jucători pe bandă rulantă, în timp ce transferurile s-au făcut cu ţărâita...

Narcis Răducan: “Este adevărat că există interes din partea Stelei pentru Tudorie. Nu s-a stabilit încă nimic, însă sperăm ca tratativele să se finalizeze cu bine în cursul zilei de azi. Jucătorul este acum la București, împreună cu părinții și se negociază.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Adi » 03-09-2013 12:51

Narcis zboara mai repede si tu dupa baieti ca e clar de ce echipa iti pasa tie.
+3

Adi

  •  
  •  

#2 Issos » 03-09-2013 12:56

oare cand vom lua atitutidine impotriva lui narcis? dupa ce ca nu avem atacanti ii mai si imprumutam!!!!? narcis trebuie fugarit cat mai repede ca altfel toti jucatorii mai valorosi vor ajunge la steaua. este incredibil ceea ce face acest individ cu echipa noastra. iar badea este alt idiot ca nu protesteaza la tampeniile lui narcis.
+3

Issos

  •  
  •  

#3 Alexandru C. » 03-09-2013 12:57

Nu degeaba a fost mutat clubul la Bucuresti..am devenit satelitul stelei..ca si Gloria Buzau, Unirea Urziceni sau Viitorul Constanta..

Alexandru C.

  •  
  •  

#4 granata » 03-09-2013 12:59

Steaua avea nevoie de echipa U19 si imediat a sarit sluga Raducan in ajutor...Demisia mincinosule,ai un pic de onoare si pleaca,ai devenit slugoiul TNG & Steoaia.
+2

granata

  •  
  •  

#5 Bada » 03-09-2013 13:04

Dar pe rahatul de raducan chiar nu vrea nimeni sa-l transfere? A, uitasem, el e deja sub contract cu oaia mogosoaia, da-i-ar Dumnezeu sanatate pe cat e de corect cu Otelul!
Sunt curios ce parere mai au vesnicii lui aparatori acum.
+1

Bada

  •  
  •  

#6 Ciprica » 03-09-2013 13:14

Nu ma mai mira nimic. Dar este ireal ce se intampla. Asta nu mai e General Manager, e un samsar de coltul strazii. Nu il intereseaza decat sa vanda, nu exista strategii, planuri pe termen mediu si lung, absolut nimic. Incep sa-mi schimb parerea despre Narcis si cred sincer ca ar trebui sa zboare. Ceea ce probabil va si face, dupa ce din Otelul va mai ramane un prim 11 format din copii de la juniori 96,97 si vreo 2-3 rezerve...

Ciprica

  •  
  •  

#7 gopolino20 » 03-09-2013 13:21

daca luam cel putin 300.000 de mii de euro pe el este bine............trebuie sa vindem, asa se practica in fotbal, dar sa si cumparam...jucatorii se vand atunci, cand au oferte, degeaba tinem noi de ei.....cazul lui Rapa, cand il vreiau CFR si Steaua acum 2-3 ani,vream 1 mil pe el, si cred ca undeva la 600 -800 de mii era numai buni banii pe el, si cred ca il vindeam, si am ajuns sa il dam moaca, asa sper sa nu se intample si cu Iorga....sa tinem la pret si sa ajungem sa-l pierdem moaca.........pretul jucatorului este acela cu care se vinde, nu acela care, este la prima cereresau care speram noi sa luam pe ei......trebuie sa facem tranzitie, dar banii sa intre tot in jucatori si in echipa de fotbal, nu in buzunarele nu stiu eu cui.......asa ca sa vedem ce poate sa faca Narcis acum, cand echipa are nevoie de jucatori in atac.....jucatori ofensivi, nu putem sta doar in Sevillano, si Astafei..........ca si atacanti.....care sa si joace, ca cei tineri de la Otelul 2 nu fac fata....

gopolino20

  •  
  •  

#8 vitzamina » 03-09-2013 13:30

Citez pe gopolino20:
daca luam cel putin 300.000 de mii de euro pe el este bine............

Pe Neagu s-au dat 600.000 si crezi ca pe Tudorie se vor lua 300.000 ???

Unde este profesionalismul nesimtitule ? Ti l-ai bagat in cur ?
Esti o sluga si de asta mi-a fost frica din prima zi cand am auzit ca vii pe aici. Vinde-ti familia la stana.
Echipa las-o asa cum e. Se poate desfiinta si fara a fi umilita !!!

Narcis, pentru unii din noi, esti doar un Mimi Doi !
+1

vitzamina

  •  
  •  

#9 Florin22 » 03-09-2013 13:37

Sa iti dau **** Raducane, noi nu avem un atacant de meserie in teren meci de meci si tu dai singura speranta la steaua, sa te ia dracu pe tine si pe tot neamul tau de obosit si de mincinos ce esti, sa ma *** in farfuria ta...TE URASC!!!!
+1

Florin22

  •  
  •  

#10 Bada » 03-09-2013 14:04

Viata Libera da stirea actualizata cum ca ar fi picat transferul lui Tudorie...MOMENTAN! Deci mai putem spera sa-l vedem pana in iarna, cand narcisa, in zelul ei iesit din comun, va face tot posibilul sa-l vanda pe nimic...stim noi la cine.
+1

Bada

  •  
  •  

#11 Florin22 » 03-09-2013 14:06

"Directorul general al FC Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a ţinut să precizeze faptul că atacantul Alexandru Tudorie nu va părăsi gruparea roş-alb-albastră, deşi au fost purtate discuţii în acest sens.
„Confirm faptul că Steaua a fost interesată de Tudorie, dar considerăm că în acest moment este mai bine, atât pentru Alexandru, cât şi pentru Oţelul, să rămână în curtea noastră. Dacă va continua în aceeaşi linie va ajunge un fotbalist de mare valoare”, a declarat Narcis Răducan." -> tot te urasc.

Florin22

  •  
  •  

#12 staretzul » 03-09-2013 14:14

credeam ca e un site unde se vorbeste civilizat, dar imi pare rau ca mi-am facut cont, cred ca postarile ar trebui sa le analizeze un administrator al site-lui si sa dea eject celor care nu au bunul simt sa scrie frumos, sau ma rog... poate nu au decat cultura de coltul strazii.
−4

staretzul

  •  
  •  

#13 schillaci » 03-09-2013 14:32

Citez pe staretzul:
credeam ca e un site unde se vorbeste civilizat, dar imi pare rau ca mi-am facut cont, cred ca postarile ar trebui sa le analizeze un administrator al site-lui si sa dea eject celor care nu au bunul simt sa scrie frumos, sau ma rog... poate nu au decat cultura de coltul strazii.

Fă-ne onoarea şi da-ţi eject singur...la câte am înghiţit noi suporterii Oţelului din partea conducerii clubului, cred ca suntem prea finuti cu ei.
+2

schillaci

  •  
  •  

#14 vitzamina » 03-09-2013 14:53

A picat transferul fiindca e mai bine sa ramana la club.
Pai daca e mai bine sa ramana la club, de ce se negocia la Bucuresti cu oile ?
Raducan, esti o minciuna cu ochi !
+1

vitzamina

Login sau crează cont pentru a comenta              |