STIRI Liga I Ni-l ia Flacăra Moreni?

Gabriel Paraschiv vrea acasaGabriel Paraschiv vrea acasaZvonurile cum că Paraschiv se îndepărtează tot mai mult de Oţelul prind contur. Jucătorului de 35 de ani îi expiră contractul la iarnă, iar echipa la care s-a format ca fotbalist îl vrea înapoi acasă.

Primul său antrenor, Marian Vasilache, a explicat că Paraschiv va reveni din primăvară la Flacăra Moreni din postura de jucător, după care ar urma să preia o funcţie în conducerea tehnică sau cea administrativă, cum i se promisese şi la Oţelul acum ceva timp, deşi se pare că oferta nu mai este acum de actualitate. De altfel, conducerea roş-alb-albastră nu a anunţat nimic despre o posibilă prelungire a înţelegerii, iar “Para” a afirmat mai în glumă, mai în serios că şi-a găsit deja echipă, la el acasă. CSM Flacăra Moreni se află pe primul loc în Liga a IV-a - seria judeţului Dâmboviţa.
Gabriel Paraschiv este originar din Moreni şi se află la cel de-al 9-lea sezon în culorile roş-alb-albastre, fiind cu siguranţă cel mai titrat jucător din actualul lot al Oţelului. Per total a strâns 208 meciuri (Liga I, Cupa României şi cupe europene) în tricoul echipei antrenate de Ionuţ Badea, marcând 41 de goluri, în 14437 de minute pe terenul de luptă, cifre incredibile care-l înscriu în galeria marilor jucători ai Galaţiului. “Para” se află pe locul 5 în clasamentul golgeterilor Oţelului din toate timpurile, care arată astfel: 1. Viorel Tănase - 62 goluri, 2. Ion Viorel – 45 goluri, 3. Costin Maleș - 42 goluri, 4. Vali Ștefan şi Gabriel Paraschiv – 41 goluri. Sezonul acesta, "Para" a evoluat în 6 partide, strângând 139 de minute jucate.
El i-a câştigat pe fanii gălăţeni şi nu numai după ce a cerut micşorarea salariului într-un moment în care nu era mulţumit de jocul său. De asemenea, a fost primul căpitan de după retragerea legendarului Viorel Tănase, ceea ce arată încă o dată importanţa majoră pe care a avut-o în fotbalul gălăţean. Cu el în teren, Oţelul a câştigat campionatul şi Supercupa României, dar si Cupa UEFA Intertoto.

Marian Vasilache (antrenor Flacăra Moreni): “Într-adevăr, Paraschiv va reveni din iarnă la Moreni, când va încheia conturile cu Oţelul. Pentru început, acesta vrea să ajute Flacăra din postura de jucător, iar apoi poate ocupa o funcţie în conducerea tehnică sau cea administrativă. După mai multe discuţii avute cu el, am înţeles că doreşte reîntoarcerea acasă, pentru a pune umărul serios la îmbunătăţirea fotbalului morenar. Vrea să ajute din toate punctele de vedere Flacăra, pentru a vedea din nou clubul acolo unde îi este locul. Paraschiv a fost atras întotdeauna de echipa care l-a lansat în fotbalul mare. El revine din iarnă acasă şi datorită faptului că soţia şi copilul stau la Moreni.”

Mircea Petrescu (antrenor secund Flacăra Moreni): “Ar fi extraordinar ca Paraschiv să revină la Flacăra. Un asemenea fotbalist va fi primit mereu cu braţele deschise în fotbalul morenar.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 vitzamina » 21-09-2013 13:49

Am o intrebare. Castigarea cupei UEFA Intertoto nu face parte din palmares ? Nu e considerat trofeu ?

vitzamina

  •  
  •  

#2 Dregan » 21-09-2013 15:30

Citez pe vitzamina:
Am o intrebare. Castigarea cupei UEFA Intertoto nu face parte din palmares ? Nu e considerat trofeu ?

Ba cred ca da, desi nu se acorda niciun trofeu pt asta.

Dregan

Login sau crează cont pentru a comenta              |