STIRI Liga I O nouă victorie a fetelor

Meciul s-a disputat la Baza Sportiva Zoltan DavidMeciul s-a disputat la Baza Sportiva Zoltan DavidOţelarele au reuşit o nouă victorie, învingându-le la scor de neprezentare, 3-0, pe omoloagele de la CSS Târgovişte şi s-au instalat pe locul 2 al Seriei Sud din Liga I (al doilea eşalon din fotbalul feminin românesc). După doar 3 meciuri echipa noastră are 6 puncte şi un golaveraj incredibil, cu 15 goluri marcate şi 14 primite.  

Revenind la meciul cu dâmboviţenele putem spune că Loredana Claudia Nica îşi continuă drumul spre titlul de golgeteră a seriei. Fosta portăriţă de handbal a marcat două goluri, în minutele 53 şi 72, fiind decisivă pentru Victoria obţinută în faţa unei formaţii cu destulă experienţă la acest nivel. Cealaltă atacantă, Georgiana Stratu, a stabilit scorul final marcând de la 40 de metri în poarta părăsită de portăriţa oaspete.
Antrenorul Ion Morohai a trimis în teren următoarea formaţie: Ramona Baciu – Alina Mirică, Nicoleta Chirilă, Viorica Vasile, Elena Ivan – Alexandra Ivan, Daniela Radu, Monica Benţoiu, Carmen Ciobanu – Georgiana Stratu, Loredana Nica. Au mai intrat în repriza secundă: Irina Ivan, Elena Dragomir, Ana Grosu şi Iuliana Mihalea.
În etapa următoare, echipa de fotbal feminin întâlneşte lidera seriei, Unirea Alexandria, pe terenul acesteia din urmă. Meciul se va disputa duminică, 6 octombrie 2013, cu începere de la ora 15.00.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 dj » 01-10-2013 09:35

la sfarsit de sezon sar in teren si dezbrac una din fete..nu de alta dar vreau un tricou de la el :lol:

(o fi purtand ceva pe dedesupt ??? )
−2

dj

  •  
  •  

#2 vitzamina » 01-10-2013 09:58

vezi ca unele din ele sunt minore. nu cred ca vrei sa dezbraci o fata de 14 ani ...
+1

vitzamina

  •  
  •  

#3 Hagi » 01-10-2013 12:22

@Vlad Dragan

În etapa următoare, echipa de fotbal feminin întâlneşte lidera seriei, Unirea Slobozia, pe terenul acesteia din urmă. Meciul se va disputa duminică, 6 octombrie 2013, cu începere de la ora 15.00.

Echipa noastra va juca cu lidera seriei dar nu cu Unirea Slobozia ci cu Universitatea Alexandria.

Hagi

  •  
  •  

#4 Dregan » 01-10-2013 12:38

Citez pe Hagi:
Echipa noastra va juca cu lidera seriei dar nu cu Unirea Slobozia ci cu Universitatea Alexandria.

Ai dreptate

Dregan

  •  
  •  

#5 Tudor » 01-10-2013 13:43

Citez pe dj:
la sfarsit de sezon sar in teren si dezbrac una din fete..nu de alta dar vreau un tricou de la el :lol:

(o fi purtand ceva pe dedesupt ??? )

Felicitari fetelor si multa bafta in urmatoarele meciuri !
@dj Asteapta sa mai creasca putin...acum e prea riscant sa te dai la ele ;-)

Tudor

  •  
  •  

#6 dan otelarul » 01-10-2013 22:42

Citez pe dj:
la sfarsit de sezon sar in teren si dezbrac una din fete..nu de alta dar vreau un tricou de la el :lol:

(o fi purtand ceva pe dedesupt ??? )

DJ or fi iniţialele de la Don Juan. Tată, dacă citeşte vreo domnişorică din alea cum te exprimi se întreabă sigur dacă tu porţi ceva pe dedesubtul carcasei cu care ai debitat chestia asta. Nu te-o fi durut mâna să rupi în două gramatica limbii române. Chiar şi femeia de serviciu cu care ai făcut cursurile ar fi ruşinată de tine.

dan otelarul

Login sau crează cont pentru a comenta              |