STIRI Liga I Codoban se apără

Ionel CodobanIonel CodobanDupă dezvăluirile apărute în presa centrală, cum că impresarul Ionel Codoban a luat sume exorbitante drept comisioane de la clubul Oţelul pe parcursul celor 7 ani în care a activat alături de clubul de la Dunăre, agentul de fotbalişti a ieşit la televizor pentru a spune şi varianta sa.


El nu a negat deloc că a încasat bani buni de la Oţelul, deşi a ţinut să precizeze că suma totală este mai mică decât cea prezentată în presa centrală. Impresarul este de prere că a ajutat mult clubul de la Dunăre, jucătorii aduşi de el luând titul în 2011 şi în plus are acte pentru fiecare bănuţ din contabilitate. (N.R.: Nici nu ne îndoiam de asta, acum şmecheriile se fac legal 100%)
Mai mult, Codoban, prieten bun al primarului Marisu Stan, a ţinut acelaşi discurs ca şi acesta din urmă, explicând că de fapt doar actuala conducere, cu TNG în frunte, ar fi subtilizat banii Oţelului, nicidecum el sau alte persoane.

Ionel Codoban (impresar): “Nu pot să spun exact de când m-am apucat de impresariat, dar în fotbal am început ca președinte la FC Bihor de prin ‘91. Ulterior am ajuns să fiu impresar. Cred că am avut o activitate bună și sper că mi-am făcut datoria față de cluburi și jucători în întreaga mea carieră. Încă mai am jucători la Galaţi. Pe Antal l-am crescut și educat încă de la 16 ani și cred că am avut mână bună cu el. El nu are nicio vină în tot acest scandal. Anul trecut am fost contactat de Vaslui pentru transferul lui Antal și Sălăgeanu de la Oţelul. Am avut discuții cu ambele părți, deși acestea nu se înțelegeau între ele, dar până la urmă s-a ajuns la un acord. Vasluiul a achitat în cursul anului trecut obligațiile față de Oțelul, dar și față de mine, însă nu în totalitate. Prima ofertă făcută de domnul Porumboiu a fost extraordinară, l-a vrut cu tot dinadinsul. Pot să spun că dacă interveneam la adresa domnului Porumboiu, cred că ar fi fost în stare să dea și mai mult. S-au încheiat actele între toate părțile, însă ultimele două tranșe către mine au tot fost amânate. Primele două rate, cele plătite, au fost și cele mai mari. S-a ajuns la capătul răbdării și nu mai contează dacă am procedat bine sau nu, dar regret depunctarea Vasluiului. Acuzația adusă la adresa mea a fost că am fost în același timp reprezentantul clubului Oțelul. Problemă este că eu când mi-am încheiat contractul cu Vaslui eu nu mai aveam nicio legătură cu Oțelul, iar asta este spusă într-un comunicat oficial de către cei din Galați, în formula de acum! Pe data de 9 a lunii terminasem socotelile cu Oțelul, iar pe 13 începusem la Vaslui. La Oțelul am adus foarte mulți jucători și nu pot să neg că nu am încasat și sume destul de mari, dar să se spună că am luat 4 milioane de euro e foarte mult. Dacă aveam două contracte în același timp încălcam legea sportivă, dar atât, nimic altceva. Concret, am câștigat suma de 2.185.347 euro + TVA! Un leu nu s-a plătit în afara băncii, iar pentru toate sumele eu am plătit TVA-ul. Am început la Oțelul, cred că în urmă cu șapte ani, când echipa era pe ultiumul loc în Liga 1. Venise domnul Stan care a schimbat conducerea în totalitate, iar echipa a început cu 7 meciuri fără înfrângerea (N.R: 7 meciuri în deplasare fără înfrângere). S-a înfiripat o relație de încredere și respect între dânsul și mine, iar eu am adus jucători foarte buni pentru club. În această perioadă, clubul a început să producă. Giurgiu a fost vândut la Rubin, Vâtcă și Szekely la Steaua, Jula la Energie etc. Per total, Galațiul a avut un profit de aproximativ 4 milioane de euro din toți acești jucători, dar meritul nu a fost în totalitate al meu! Dacă această echipă nu ar fi câștigat titlul, eu nu mai aveam același profit, pentru că la echipă a existat o perioadă de criză. Am fost singurul care am avut încredere în Jula și până la urmă a plecat pe 700 000 de mii, iar Szekely a plecat la Steaua pe 1,5 milioane de euro. Este normal că am avut și eu comisionul meu, iar toate astea se văd prin documentele băncilor respective. În momentul vânzării lui Szekely, clubul nu a avut să-mi dea comisionul, iar eu a trebuit să plătesc TVA-ul acelui comision, care până la urmă a ajuns la mine. Practic dacă nu câștigau titlul, nu primeau banii din Champions League, pentru că de aici mi-au dat. Echipa avea în cont vreo 7 milioane de euro în bancă înaintea venirii actualei conduceri. Au mai intrat 2 milioane din drepturi TV, o sumă măricică din market-pool, o parte din transferurile lui Perendija și Antal și alte sume. Acești bani s-au evaporat, dar nu la mine au ajuns, iar clubul a intrat în insolvență. Este foarte ușor să arătăm un țap ispășitor, dar eu zic că Oțelul era foarte departe dacă rămânea vechea conducere și eu nu aveam aceste probleme acum! Nu pot să înțeleg atitudinea Vasluiului. Și Galațiul a fost depunctată cu două puncte din cauza mea și până la urmă mi-au plătit, chiar dacă au mers la TAS. Eu nu am nicio relație la nicio comisie din țară sau din afara țării! Tare sunt curios ce va urma, dar vom avea parte de mari surprize!”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 gopolino20 » 22-10-2013 14:30

cine ii mai intelege pe oamenii astia?????? nu stiu??????...cert este ca acum Otelul este unde este si datorita acestor tip de oameni........vina numai Cel de Sus o stie, a cui este........

gopolino20

  •  
  •  

#2 Raducu.fcog » 22-10-2013 15:35

Este clar ca acești doi oameni,buni prieteni de altfel ,Stan și Codoban ,au scos bani din club,legal,pe calea comisioanelor..unul semna altu încasa..unde au ajuns acești bani Dumnezeu știe..nu tre sa fii f inteligent sa îți dai seama ca e aproape imposibil ca de pe urma transferurilor lui Antal,Jula si etc otelul sa beneficieze de sume de 100-200.000 € iar comisioanele in jur de 500.000€!!!Ce ma doare e ca vad foarte putine reacțiile din partea noastră la aceste dezvăluiri...insa probabil toți suntem scarbiti de tot ce se întâmpla in conducerea acestui club!
+1

Raducu.fcog

  •  
  •  

#3 bigsorin » 22-10-2013 16:24

cu badea sa terminat toate bune si frumoase asa ca etapa viitoare il vedem in poarta pe mosneag, pe milea in teren si cine mai stie

bigsorin

Login sau crează cont pentru a comenta              |