STIRI Liga I Narcis linişteşte suporterii

Narcis RaducanNarcis RaducanDirectorul general al Oţelului a vorbit despre aducerea antrenorului Ewald Lienen spunând că nu a fost uşor să aducă un tehnician de la un asemenea nivel ridicat. Preşedintele este bucuros pentru faptul că a surprins suporterii cu alegerea făcută, chiar dacă a fost nevoit să-şi atragă antipatia acestora, pentru faptul că a ţinut secrete tratativele.

Răducan a explicat că obiectivul echipei este în continuare obţinerea unui loc în primele 7 din Liga I, misiunea fiind una realistă având în vedere lotul pe care-l are Oţelul. Directorul general a ţinut să-şi întărească propriile declaraţii de acum câteva zile în care spunea că nu sunt probleme cu banii la club. Acesta a explicat că dovada palpabilă că Oţelul nu se desfiinţează în decembrie este chiar aducerea unui antrenor de mare valoare cu doar o lună înainte de termen, tehnicianul semnând un contract valabil pe următorii 3 ani! Mai mult, preşedintele spune că echipa o va lua pas cu pas, iar în viitor se doreşte o nouă participare în cupele europene.  

Narcis Răducan: “Lucrurile sunt aranjate în privinţa noului antrenor, am negociat cu el la Bucureşti. Vorbim de un antrenor care vine dintr-o altă societate, fotbalul din Germania este la alt nivel, iar Ewald Lienen nu a fost vreun pasager prin Bundesliga, deoarece are mai mult de 8 sezoane în prima ligă germană. Este normal că oficializarea noului tehnician a durat mai mult, ştiu că am fost înjurat zilele astea pe toate site-urile suporterilor noştri că am fost atât de secretos, dar n-a fost uşor să aduc un antrenor de acest nivel. Mă bucur că am reuşit să-l aducem, deoarece am rezolvat problema băncii tehnice şi ne putem vedea mai departe de activitatea clubului şi sperăm să se vadă această mutare şi în rezultatele echipei. N-avem obiectiv o cupă europeană anul acesta, avem ca obiectiv primele 7 locuri, iar locul 7 este unul pertinent dacă ne uităm la distribuţia loturilor în prima ligă. Chiar dacă ne-am îndepărtat momentan, nu este o distanţă atât de mare încât să nu sperăm că până la sfârşitul campionatului vom ajunge acolo. Să ştiţi totuşi că în perioada asta în care am căutat antrenori am avut surpriza să văd că sunt dispuşi să vină foşti antrenori din Serie A, din Primera Division şi iată din Bundesliga, deci campionatul nostru a căpătat încredere din punct de vedere al imaginii şi în condiţiile în care oferta salarială este apropiată de ceea ce câştigau ei acolo, iată că pot veni antrenori de la mare nivel şi în România. Eu zic că stăm bine cu banii, este stabil clubul, Oţelul nu cheltuie mult pe jucători, am încercat să restrâng cheltuielile. De când am venit sunt conştient că nu este cea mai fructuoasă perioadă din punct de vedere financiar pentru tot fotbalul românesc. După cum ştiţi au fost ceva probleme la nivelul acţionariatului în această perioadă, dar în ultimele 2-3 luni lucrurile s-au aranjat foarte bine, datoriile au ajuns la zi, mai sunt doar întârizeri normale care se întâmplă peste tot în România, dar faptul că aducem un antrenor din Bundesliga este dovada reală că nu se desfiinţează clubul. Nu dă faliment Oţelul, lucurile merg înainte şi odată cu ieşirea din statutul de insolvenţă chiar cred că putem vorbi de o nouă echipă cu potenţial de a ajunge în cupele europene în viitor. O luăm treptat însă, pentru că deocamdată suntem unde suntem în clasament şi nu-mi place să mă hazardez în pronosticuri.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Issos » 06-11-2013 12:11

Domnule Raducan, atipatia si injuriile au pornit de la faptul ca ati avansat un termen pe care nu l-ati respectat. e normal sa nu faceti publice tratativele. Asa cum v-am criticat, acum va felicit sincer pentru lovitura de imagine realizata. Trebuie sa fiti mai atent la declaratii, fara sa va hazardati inutil cu anumite chestii care va atrag oprobriul suporterilor. Totusi mai avem o problema, portarul!
+1

Issos

  •  
  •  

#2 Florin22 » 06-11-2013 12:15

Bun,rau,prost,stelis t sau oricum este Narcis si-a dat totusi silinta si merita felicitat pentru antrenorul adus, sincer nu cred ca ar fi facut asta de capul lui daca nu si-ar fi dat acordul si Adamescu, eu il felicit pentru ca a reusit asta si pentru jucatorii pe care ia adus, daca il tine pe Cooper la echipa chiar vom avea un retur minunat, cu un antrenor bun si jucatorii vor juca altfel. Felicitari Narcis pentru aceasta achizitie pe banca tehnica si sa speram ca aceasta iesire din insolventa despre care ai mentionat in discurs este si adevarata si ca totul va fi bine in 2014, chiar imi doresc asta si nu sunt singurul care isi doresta asta, desigur mai avem nevoie si de spectatori la stadion care vad ca se lasa astepatati sau vor invitatie speciala si personalizata, cred totusi ca mai sunt si alte lucruri de rezolvat (revista si multe altele), dar per total stelist cum esti te-ai descurcat.

Bun venit noului antrenor si sper sa manance zapada de la munte toti jucatorii si dupa gazonul sa fie arat de crampoanele lor !
+2

Florin22

  •  
  •  

#3 Tudor » 06-11-2013 13:08

Moderatorul unei emisiuni a vrut sa afle cat a costat, dar cica contractul este secret. A precizat in schimb ca salariul lui este peste media campionatului nostru.

Tudor

  •  
  •  

#4 hahalera » 06-11-2013 13:17

Citez pe Tudor:
Moderatorul unei emisiuni a vrut sa afle cat a costat, dar cica contractul este secret. A precizat in schimb ca salariul lui este peste media campionatului nostru.

Prin GSP (parca) am citit ceva de genul 50k prima de instalare, salariu de baza 12k/luna + diverse bonusuri (pt anul asta, castigarea cupei 40k).

hahalera

  •  
  •  

#5 hahalera » 06-11-2013 13:23

@ISSOS: A fost o declaratie data "la cald", aia cu "numim un nou antrenor in 2 zile". Probabil ca asa si-ar fi dorit si el, sa se rezolve treaba mai repede. Intr-un "flash-interviu" de genul celui pe care l-a dat dupa meciul de la CT cam ce-ai fi vrut sa zica? "Nu stim cand vom avea un nou antrenor, poate peste 2 zile, poate peste 2 saptamani?" asta te-ar fi multumit? Dupa 2 zile a aparut o declaratie cum ca se duc tratative cu un "antrenor de calitate", insa mai sunt cateva detalii de pus la punct, data fiind situatia contractuala cu fostul club (AEK Atena). Tu cum ai fi gestionat aceasta situatie? Oricum, te apreciez pentru faptul ca esti fair... altii au tot aruncat cu noroi in Raducan zilele astea iar acum fie stau "ascunsi", fie se fac ca ploua.
−2

hahalera

  •  
  •  

#6 hahalera » 06-11-2013 13:37

Citez pe Florin22:
Bun,rau,prost,stelis t sau oricum este Narcis si-a dat totusi silinta si merita felicitat pentru antrenorul adus, sincer nu cred ca ar fi facut asta de capul lui daca nu si-ar fi dat acordul si Adamescu, eu il felicit pentru ca a reusit asta si pentru jucatorii pe care ia adus, daca il tine pe Cooper la echipa chiar vom avea un retur minunat, cu un antrenor bun si jucatorii vor juca altfel. Felicitari Narcis pentru aceasta achizitie pe banca tehnica si sa speram ca aceasta iesire din insolventa despre care ai mentionat in discurs este si adevarata si ca totul va fi bine in 2014, chiar imi doresc asta si nu sunt singurul care isi doresta asta, desigur mai avem nevoie si de spectatori la stadion care vad ca se lasa astepatati sau vor invitatie speciala si personalizata, cred totusi ca mai sunt si alte lucruri de rezolvat (revista si multe altele), dar per total stelist cum esti te-ai descurcat.

Bun venit noului antrenor si sper sa manance zapada de la munte toti jucatorii si dupa gazonul sa fie arat de crampoanele lor !

Ar mai fi de mentionat si "afacerea" Neagu. In fapt, Neagu a fost inlocuit cu Cooper (jucator cu 3 clase peste) la care s-a adaugat si un profit de 600k. Acum nu stiu exact ce costuri ar implica transferul definitiv al lui Cooper (probabil ca s-a negociat si-o clauza prin care Otelul poate sa-l transfere contra unei sume fixate, probabil sub 600k); oricum, pare o afacere buna. Cat despre Adamescu... atata timp cat acest club ramane la nivelul asta (salarii platite la timp, transferuri "ambitioase", fie ele si pe bani putini - iata ca NR a demonstrat ca se poate, antrenor de calitate), chiar nu ma intereseaza ce-a facut cu banii din UCL. Asta, asa, ca sa moara de ciuda detractorii Iancu, Papushoiu, Stanciu si toata sleahta lor de "jurnalisti" abonati la shaorma cu iz de grajd :D
−2

hahalera

  •  
  •  

#7 one.dollar » 06-11-2013 14:10

eu zic sa fim multumiti cu ce a facut narcis vis-s-vis de antrenor si atat. de ce trebuie sa ne minunam de ceva ce pana la urma ar trebui sa fie un lucru normal. cat timp e presedinte la OTELUL mi se pare normal sa traga pentru acest club.
+2

one.dollar

  •  
  •  

#8 Issos » 06-11-2013 14:15

Citez pe hahalera:
@ISSOS: A fost o declaratie data "la cald", aia cu "numim un nou antrenor in 2 zile". Probabil ca asa si-ar fi dorit si el, sa se rezolve treaba mai repede. Intr-un "flash-interviu" de genul celui pe care l-a dat dupa meciul de la CT cam ce-ai fi vrut sa zica? "Nu stim cand vom avea un nou antrenor, poate peste 2 zile, poate peste 2 saptamani?" asta te-ar fi multumit? Dupa 2 zile a aparut o declaratie cum ca se duc tratative cu un "antrenor de calitate", insa mai sunt cateva detalii de pus la punct, data fiind situatia contractuala cu fostul club (AEK Atena). Tu cum ai fi gestionat aceasta situatie? Oricum, te apreciez pentru faptul ca esti fair... altii au tot aruncat cu noroi in Raducan zilele astea iar acum fie stau "ascunsi", fie se fac ca ploua.

Uite eu defectul meu de profesie e sa analizez fiecare cuvant dintr-un context si pentru ca este important fiecare detaliu, normal ar fi fost sa fi declarat ca in viitorul cel mai apropiat Otelul va avea antrenor, astfel s-ar fi evitat acea avalansa de critici. Dupa acea declaratie, eu m-am simtit dusa cu presul. Acum nu vreau sa mai aduc in discutie si alte chestiuni declarate si apoi contrazise. Acum e un moment de glorie a lui NR si nu e corect sa aduc in discutie lucruri trecute. Normal e sa recunosti meritele unui om, atunci cand le are. Cat despre cei care au criticat si acum nu recunosc si nu acorda ceea ce e al caesarului, pot spune ca sunt niste oameni fara coloana, asa cum a fost si antrenorul badea. Acum suporterii trebuie sa se intoarca la stadion.
+2

Issos

  •  
  •  

#9 dumibgd » 06-11-2013 14:23

Acuma tot ce mai lipseste e ori ca NR sa se lase de stoaia, si sa nu mai apara la meciurile lor, sau daca vrea in continuare sa apara sa plece o data pentru totdeauna la ei. M..E stoaia, DOAR OTELUL
+3

dumibgd

  •  
  •  

#10 under_tz » 06-11-2013 14:39

Narcis Raducan este remunerat aici peste masura eforturilor depuse! Stimati suporteri, nu v-ati saturat de vorbe in vant? Discursul este foarte frumos, mieros pe alocuri! Jucatorii sunt neplatiti de 3 luni, si nu au voie sa iasa cu absolut nimic in presa, pentru ca ii amendeaza! Se cred conducere profesionista,insa transparenta este absolut 0, unde este administratorul judiciar, cu NR alaturi, in conferinta de presa sa ne confirme spusele domniei sale, ce s-a intamplat cu adevarat la transferul lui Benga, care era sub contract, cf spuselor sus-numitului, de ce a fost dat afara stalpul portii cu care a fost castigat titlul? Cat o sa mai suportam atitutinea pupincurista si vasalitatea fata de oi? Cum poti sa te justifici in acest sens ca ai o intelegere cu presa cum ca raspunzi la 5 intrebari despre oi, si una despre Otelul?
+3

under_tz

  •  
  •  

#11 cry75 » 06-11-2013 16:24

@under_tz : cele cateva transferuri de calitate facute + aducerea acestui antrenor nu sunt vorbe in vant. Nu cred ca e treaba noastra cu cat e remunerat Narcis Raducan , (are un patron care il plateste) cum n-a fost treaba noastra nici cu cat era remunerat fostul presedinte, domnul M. Stan. Pe timpul vechei conduceri erau jucatorii platiti mai devreme de 3 luni? era transparenta mai altfel? erau promisiunile indeplinite mai repede? Da-mi tu 3 nume de presedinti pe care ti i-ai dori si care crezi ca ar face treaba la noi. Unii pe aici erau multumiti cu Hizo antrenor, acum tot nu e bine, vrem administratorul judiciar sa raspunda suporterilor.
−3

cry75

  •  
  •  

#12 under_tz » 06-11-2013 16:50

Citez pe cry75:

Platit de un patron, din ce bani stimate cry75, de investitii, proprii? Permite-mi sa fiu rezervat, voi chiar nu vedeti ca stam cu fundul pe un morman de gunoi ascuns sub covor! O parte din transferuri sunt reusite, meritele sunt, insa putine, nu pot vedea dincolo de mizeria care a fost facuta de acest patron, cu sau fara voia unui angajat (NR)! Il arat cu degetul pe Marius Stan, pe care il consider la fel de vinovat ca patronul existent, insa nu se compara tactul cu care actioneaza predecesorul lui! Chiar daca vindea iluzii, o facea infinit mai bine, si asigura linistea necesara! Si ce este atat de gresit in a cere dovezi clare in privinta situatiei judiciare a clubului? Noi suporterii, oare nu meritam, suntem masa neglijabila?
+1

under_tz

  •  
  •  

#13 bigsorin » 06-11-2013 17:02

eu as propune sa-i lasam sa lucreze poate si ceva intariri in iarna pe la linia de fundasi acolo si portar am putea si incet otelul ar putea reintra in normal acolo unde-i este locul antrenor acum avem de la mijloc in sus stam bn probl sunt de la mijloc in jos 4,5 jucatori in iarna si sa vina publicul la stadion

bigsorin

  •  
  •  

#14 Tudor » 06-11-2013 17:24

@under_tz Chiar asa este, noi suntem masa neglijabila. Patronul pana la urma poate face ce vrea, sa ascunda ce vrea inclusiv sa-si bata joc de suporteri. Cine suntem noi sa-i cerem lui socoteala? Sunt afacerile lui...asa gandeste el. Problema e ca nu-i cerem noi socoteala la celelalte afaceri, ci la ce a facut pentru acest club. Unii patroni nu-si dau seama ca sunt diferente mari intre o afacere de alt tip unde nu exista suporteri, ci doar angajati care nu au dreptul sa comenteze, si un club de fotbal sau alt sport.
+1

Tudor

  •  
  •  

#15 bogdan64 » 06-11-2013 18:16

@hahalera. Uite ca nici eu nu am crezut in NR, si nu stau ascuns. Il felicit pentru alegerea facuta si sper sa intareasca lotul in aparare - portar+fundasi, unde in momentul de fata suntem varza. Nu l-am crezut si nu-l cred in continuare pe NR, deoarece este stelist, si nu ma bazez pe vorbele sale 100%. In seara asta, probabil e la Basel, sa vada oile cum or sa ia bataie.
Oricum multa bafta Otelul si sa vina lumea la stadion!
+1

bogdan64

  •  
  •  

#16 hahalera » 06-11-2013 19:06

Citez pe bogdan64:

Mda, asa si Dorinel era si stelist si dinamovist, ba mai rau, trecuse si pe la Vaslui! Hai sa mai terminam odata si cu aiureala asta cu Steaua. Ne place sau nu, este echipa care atrage cei mai multi suporteri la stadion (indiferent de forma de moment) si este normal ca presa sa-i acorde atentie peste medie; pt astia mai "patimasi"... cati oameni au fost in tribune la meciul cu Botosani? Cat despre NR, este dreptul lui sa-si petreaca timpul liber asa cum crede de cuviinta, atata timp cat isi face treaba pentru care a fost angajat la clubul Otelul. Inainte de toate este un om de fotbal si mi se pare normal sa-l intereseze un meci de Liga Campionilor, mai ales ca pare sa aiba si ceva cunostinte printre omologii de la cluburile mari din Europa. Oricum, ma indoiesc ca merge si la meciurile Stelei din deplasari.

P.S. Nu vreau sa fiu interpretat gresit... am tinut cu Legia Varsovia, Schalke, Chelsea iar acum cu Basel :D

hahalera

  •  
  •  

#17 Dregan » 06-11-2013 19:24

Citez pe hahalera:
Mda, asa si Dorinel era si stelist si dinamovist, ba mai rau, trecuse si pe la Vaslui! Hai sa mai terminam odata si cu aiureala asta cu Steaua. Ne place sau nu, este echipa care atrage cei mai multi suporteri la stadion (indiferent de forma de moment) si este normal ca presa sa-i acorde atentie peste medie; pt astia mai "patimasi"... cati oameni au fost in tribune la meciul cu Botosani? Cat despre NR, este dreptul lui sa-si petreaca timpul liber asa cum crede de cuviinta, atata timp cat isi face treaba pentru care a fost angajat la clubul Otelul.

Nu e nicio "aiureala" cu steaua. Vrei sa ajungem ca la Buzau, Constanta, Braila, etc. unde localnicii prefera sa sustina o echipa din Bucuresti in detrimentul celei locale?? Faptul ca presedintele Otelului vorbeste despre steaua nu va fi vazut niciodata bine de suporteri. Unii s-au chinuit ani intregi sa inoculeze patriotismul local in Galati, iar declaratiile legate de steaua fac rau. Nu zice nimeni sa nu te duci la ce meci vrei, dar apoi sa iesi pe TV si sa dai declaratii despre steaua, cand tu esti platit de Otelul, nu e normal.
In rest felicitari pentru aducerea unui antrenor de calibru, care sper eu ca va produce emulatia necesara revenirii publicului la stadion.
+2

Dregan

  •  
  •  

#18 hahalera » 06-11-2013 19:49

Citez pe Dregan:
[quote name="hahalera"]
Nu e nicio "aiureala" cu steaua. Vrei sa ajungem ca la Buzau, Constanta, Braila, etc. unde localnicii prefera sa sustina o echipa din Bucuresti in detrimentul celei locale?? .

Nu, nu vreau asta si chiar detest acest "fenomen" reminiscent de pe vremea PCR cand tot fotbalul romanesc se reducea la eterna rivalitate a celor doua ministere. Mereu am militat pentru sustinerea echipei locale, mai ales cand aceasta este in prima liga. Cei care "s-au chinuit ani intregi sa inoculeze patriotismul local la Galati" au tot respectul meu si pot fi mandri ca au reusit intr-o buna masura ce si-au propus, insa mi se pare ca uneori prea exageram. Este clar ca NR urmareste acest site si ca a inteles ca declaratiile despre Steaua nu sunt tocmai apreciate la Galati. Klopp de la Dortmund n-a avut probleme in a recunoaste ca Bayern este de departe numarul 1 in Bundesliga si ca echipa sa, Borussia Dortmund, deocamdata "rivalizeaza" cu restul de 16 echipe, si nu cu Bayern. As prefera sa-l judecam pe NR pentru ceea ce face la Otelul si nu pentru ceea ce zice la un moment dat, intr-un anumit context...
+1

hahalera

  •  
  •  

#19 bogdan64 » 06-11-2013 20:01

Mai bine sa nu mai vorbim de steaua pe aici.Oricum toti tiganii si boschetarii tin cu aceasta echipa. Imi cer scuze pentru valurile create. Datoria noastra este sa sustinem Otelul neconditionat si sa mergem pe stadion, indiferent de antrenori, Conducere,s.a.m.d, adica sa nu mai fim un public de rezultat, ca pana acum. La meciul cu Timisoara nu am mai prins bilet, iar acuM sunt mai multi jucatori pe teren decat spectatori - vorba vine. Sper ca noul antrenor sa faca treaba buna la Galati si sa terminam in primele 7 echipe, adica sa ne atingem obiectivul, iar Cupa sa vina la Galati!
+3

bogdan64

  •  
  •  

#20 hahalera » 06-11-2013 20:03

De acord cu tine! Hai Otelul si... Hai Basel! (desi pe elvetienii astia am ceva ciuda ca ne-au cam batut nemeritat) :D

hahalera

  •  
  •  

#21 mario » 06-11-2013 22:50

Citez pe Issos:
Domnule Raducan, atipatia si injuriile au pornit de la faptul ca ati avansat un termen pe care nu l-ati respectat. e normal sa nu faceti publice tratativele. Asa cum v-am criticat, acum va felicit sincer pentru lovitura de imagine realizata. Trebuie sa fiti mai atent la declaratii, fara sa va hazardati inutil cu anumite chestii care va atrag oprobriul suporterilor. Totusi mai avem o problema, portarul!

uite un portar bun si tinar, MARIJAN ANTALOVIC de la legia varsovia. Un portar cu cifre si cu parade uimitoare

mario

  •  
  •  

#22 aurelianus » 06-11-2013 22:59

domnilor microbisti ca nu toti sunt suporteri adevarati a-i sportului galatean m-i ales al echipei de fotbal otelul galati multi ce scriu pe acest sait sunt doar circotasi se duc la 2-4 meciuri pe sezon si in rest la tv si apoi se apuca de critici as propune sa aiba voie pe acest sait sa comenteze doar cei cu abonament la club si alta solutie ar fi pentru acest club sa se faca abonamente pe viata cu tacsa lunara sub valoarea unui bilet saptaminal cu loc fix si zona eu unul as da 10 lei pe luna x 12 luni = 120 roni (un miloon doua sute pe un an indiferent de pauze compititionale si de cupa rominieei care ar fi normal sa fie gratuita pentru acest tip de abonati anual si mai cred ca narcis si vilianti au inceput sa conduca acest club cu adevarat si va rog datile crezare macar pina in vara mai ales prin faptul ca au ajuns pe cit se vede la o intelegere cu patronatul plus vizavi de transferurile facute atit la unii jucatori cit si la antrenor mai ales la faptul ca i-a dus capul la interimat cupa si 1-campionat pe sumahar care a dat dovada ca va fi cindva un mare antrenor de liga 1 ma scuzati de creseli ortografice m-am cam grabiit

aurelianus

Login sau crează cont pentru a comenta              |