Narcis Raducan - director general Otelul GalatiDirectorul general a vorbit despre aducerea antrenorului Ewald Lienen, odată cu parafarea actelor care au consfinţit faptul că Oţelul are primul antrenor străin din istorie. Preşedintele spune că prin această mutare a dorit să ducă echipa la un alt nivel, unul mai ridicat. El a afirmat că dacă fotbalul german e la modă la noi în campionat, ba mai mult Oţelul a câştigat un campionat cu un tehnician cu mentalitate germană (Dorinel Munteanu), atunci era cazul continuării acestei tradiţii, de data aceasta cu un neamţ get-beget.
Narcis Răducan a mai precizat că Ewald Lienen va fi ajutat de un secund şi un preparator fizic care au activat la rândul lor în Bundesliga la un moment dat. Chiar dacă ştie că numele unui tehnician nu garantează succesul, preşedintele declară însă că îşi pune mari speranţe în noul antrenor, deoarece acesta a reuşit lucruri mari chiar şi la echipe aflate în situaţii financiare grele.
Surpriza a venit din faptul că, după spusele lui Narcis Răducan, patronul Dan Grigore Adamescu ştia faptul că Ewald Lienen a jucat fotbal la nivel înalt. Salariul noului antrenor a rămas confidenţial, dar directorul general a afirmat că este unul pe măsura valorii antrenorului german.
Narcis Răducan: “Este primul antrenor străin de la Oțelul. Am vrut să facem o schimbare în nou, o upgradare a performanțelor echipei. Am vrut să fie dintr-un nivel cât mai ridicat și am analizat foarte multe CV-uri. Ne-a bucurat mentalitatea pe care ne-a implementat-o Dorinel, iar cum pe el nu puteam să-l aducem am decis să aducem pe cineva care cunoaște fotbalul german. A fost importantă și partea financiară, dar și infrastructura, precum și oamenii cu care va lucra. Nu ne așteptăm la tiki-taka, dar ușor-ușor se va vedea că echipa va avea un stil aparte. Este unul dintre antrenorii care s-a impus într-un sezon din Grecia devenind atunci cel mai bun din din campionatul elen! Are un secund, fost jucător al Hansei Rostock și un preparator fizic de la același nivel. Numele nu ne garantează performanța, dar la noi există răbdare, dovadă fiind și schimbarea lui Ionuț Badea, care s-a produs când chiar nu mai găseam nicio soluție de revenire. Prima întâlnire pe care am programat-o a fost cu domnul Adamescu Am fost surprins să aflu că patronul ştia că Ewald Lienen a jucat fotbal la nivel înalt. Îl ştia ca fotbalist, pentru că sunt generaţii apropiate. Discuţia legată de bani a mers destul de repede. Este un efort pentru a aduce un antrenor de acest nivel. Contractul lui este confidenţial, dar câştigă peste media antrenorilor noştri, pentru că are un anumit statut şi i l-am respectat. A antrenat mult timp în Grecia şi este astfel obişnuit şi cu inexactităţile societăţii noastre. Noi sperăm să nu simtă acest lucru şi îi vom fi aproape, ca să se acomodeze cât mai repede. A preluat echipe cu probleme, în criză, şi a reuşit să le ridice. Un exemplu este Panionios, care era pe o poziţie retrogradabilă, şi a ajuns cu ea până în Liga Europa. Este capabil să preia din mers o echipă. Sigur că ne bucură cum s-a gestionat interimatul lui Schumacher, dar el rămâne antrenorul echipei a doua.”
Trebuie sa avem rabdare cateva etape pentru a vedea de ce in stare noul antrenor , dar pentru a se acomoda repede este nevoie si de suportul nostru , al suporterilor echipei. Din cate vad a antrenat echipe cu nume din Germania , care acum pun mari probleme granzilor din Bundesliga , aici ii va fi mai usor , adversarii nu sunt pe masura celor de acolo , eu personal cred ca avem un lot valoros , care este cu mult peste altele din acest campionat .....dar cu toate astea cred ca era din nou nevoie de mentalitatea unui "neamt" la carma echipei pentru a aduce din nou spiritul din vreamea nemtului Dorinel
r3b3lul24
hahalera
Liderilor de galerie, care iubiti clubul si fotbalul, va rog, faceti ceva ca schimbarea asta de antrenor sa fie mai mult decat atat; sa fie o schimbare de mentalitate, care sa treaca si pe la suporteri... Nu cred ca e cineva care nu isi doreste un stadion ros-alb-albastru, plin de barbati si femei, de copii si batrani(putin probabil) care sa cante impreuna.
Compuneti CANTECE, cereti bani lui Narcis pentru pliante daca e nevoie (nu cred ca ar spune NU) si incercati sa acaparati cat mai multi oameni in fenomen.
Repet, sper sa nu imi iau prea multe injuraturi dupa acest mesaj! Poate sunt prea visator pentru un suporter al Otelului!
MeHighOvy
Cumetre ai dreptate dar cand nu ai cu cine nu ai ce face :) galatenii au fost,sunt si vor fi oameni doar de rezultat si o parte din ei stelisti, probabil nu au fost cand am castigat campionatul pt ca Otelul era pe primul loc dar acum au revenit la steoaia lor, stim destul de bine asta, daca vine steaua in galati se umple stadionul pt oaieri...si fara suparare pt ca o sa ziceti ca nu este adevrat si tot asa dar visati voi in continuare mult si bine, galatiul asa este si asa va ramane...
Florin22
ps : am vazut pe youtube galeria otelului de la niste meciuri intre anii 2004-2006...aia era galerie adevarata nu cred ca v a mai fi vrodata asa ceva la galati
Delpiero
Inca un element care ii determina pe unii sa nu vina la meciuri.
Tudor
Las' ca din ce-am vazut in filmul de la antrenamentul de azi se pare ca neamtzul face antrenament si cu galeria
hahalera
RSS pentru acest articol.