STIRI Liga I Fetele au cucerit Viitorul

Meciul s-a jucat la Baza Sportiva Zoltan DavidMeciul s-a jucat la Baza Sportiva Zoltan DavidOţelarele au reuşit o victorie, după mai mult de o lună şi jumătate de secetă, pauza fiind însă forţată şi de retragerea anumitor echipe. Fetele echipate în roş-alb-albastru le-au învins cu 2-1 pe omoloagele de la Viitorul Buzău şi s-au apropiat la numai un punct de acestea.
Oţelul, varianta feminină, ocupă în continuare locul 4 al Seriei Sud din Liga I (al doilea eşalon din fotbalul feminin românesc). Victoria este una mare dacă stăm să ne gândim că în tur a fost 11-4 pentru buzoience. Aşadar, după 5 meciuri jucate, echipa noastră are 6 puncte, 11 goluri marcate şi 28 primite, dar trebuie precizat faptul că golaverajul a fost afectat serios de retragerea celor de la Sporting Craiova pe care gălăţencele le învinseseră cu 9-3!
Revenind la meciul de duminică putem spune că Loredana Claudia Nica îşi continuă drumul spre titlul de golgeteră a seriei. Fosta portăriţă de handbal a marcat un gol şi imediat după partidă a primit din nou o convocare la naţională, dar despre acest lucru vă vom da mai multe detalii în zilele care urmează. Cealaltă atacantă, Georgiana Stratu, a stabilit scorul final.
Antrenorul Ion Morohai a trimis în teren următoarea formaţie: Ramona Ioana Baciu -Alina Gabriela Mirică, Daniela Simona Radu, Viorica Vasile, Elena Cristina Ivan -Valentina Ivan (Irina Ivan), Carmen Ciobanu, Monica Bențoiu (Alexandra Ivan), Aurelia Harabagiu (Ana Maria Grosu) - Georgiana Stratu, Loredana Nica.
În etapa următoare, echipa de fotbal feminin întâlneşte “lanterna roşie” - CSS Târgovişte. Meciul se va disputa miercuri, 27 noiembrie 2013, cu începere de la ora 14.00 pe stadionul CSS Nucet.

Login sau crează cont pentru a comenta              |