STIRI Liga I Veşti mai bune de la medic

Alexandru Zaharia e bun de joc in sfarsitAlexandru Zaharia e bun de joc in sfarsitAntrenorul Ewald Lienen a avut timp să-şi cunoască mai bine elevii în pauza cauzată de meciurile naţionalei, ba mai mult se poate baza pe aproape întreg lotul la partida cu FC Vaslui care se va disputa la Galaţi vineri, de la ora 21.00.

Doar Samoel Cojoc abia a reînceput alergările după problemele la genunchi, locul său putând fi însă luat Cristian Sîrghi sau Ciprian Milea, in conditiile in care joao Felipe Antunes are in continuare probleme in zona nazala.
Nici în centrul defensivei nu ar trebui să mai avem probleme, acolo unde ar putea reveni Sergiu Costin, dar soluţii mai sunt şi Sîrghi, Mişelăricu sau Sipovic.
De asemenea, banda stângă este revitalizată, Lucian Murgoci şi Alexadru Zaharia revenind la antrenamente normale după o perioadă lungă. Mai mult, cei doi au jucat deja şi în amicalul contra Dunării de săptămâna trecută.
Şi Victoraş Astafei o duce bine, după ce s-a vindecat miraculos de repede în urma unei rupturi musculare, el fiind tratat de celebra Mariana Kovacevic din Serbia, care foloseşte metode neconvenţionale, dar care se pare că dau roade.
Singurul jucător care are probleme cu avertismentele este Gabriel Giurgiu. El a încasat 3 cartonaşe galbene în acest sezon, un eventual avertisment în partida cu FC Vaslui, făcându-l să stea în partida din deplasare cu Viitorul Constanţa.

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Steel Dany » 21-11-2013 17:47

de cand tot astept sa revina Zaharia, o mare speranta, ma bucur ca poarta nr.37 dupa Viglianti

Steel Dany

  •  
  •  

#2 Alexandru C. » 21-11-2013 22:15

O veste buna!

Alexandru C.

Login sau crează cont pentru a comenta              |