STIRI Liga I Narcis Răducan anunţă schimbări la iarnă

Narcis RaducanNarcis RaducanDirectorul general este dezamăgit de felul în care au decurs lucrurile pentru Oţelul în acest an şi promite schimbări importante (a se citi transferuri) în pauza de iarnă. El a explicat că anumiţi jucători nu au dat randamentul scontat şi probabil li se vor căuta înlocuitori în pauza de iarnă, lista fiind alcătuită de comun acord cu antrenorul.


Răducan a ţinut să mulţumească suporterilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă până acum şi i-a felicitat pe aceştia pentru că sunt încă lângă echipă. El a mai explicat că antrenorul Ewald Lienen beneficiază de încredere totală din partea conducerii chiar dacă a pierdut patru meciuri din patru până acum. De asemenea, preşedintele s-a amuzat pe seama presei centrale, care l-a dat deja ca demis pe tehnicianul german de 60 de ani.   

Narcis Răducan: “Suntem dezamăgiți de performanța noastră din acest an, pentru că am sperat la mai mult și trebuie să ne tragem speranțele de la transferurile pe care le vom face în iarnă. Eu cu antrenorul suntem deja implicați în a studia câțiva jucători. Presiunea există tot timpul. Nu aș vrea să fiu lipsit de modestie, dar atât în cariera de jucător, cât și în cea de conducător m-am bătut pentru trofee. Dar faptul că suporterii au avut înțelegere și sunt apropae de echipă înseamnă foarte mult pentru mine. Avem suporteri la fiecare meci în deplasare, ceea ce nu se întâmplă la echipe mai mari, așadar formăm o echipă împreună. În exterior nu se văd rezultatele, nici nu mă așteptam să apară așa repede, dar sunt situații în care antrenorii au făcut performanță, chiar dacă au început cu eșecuri. A fost și cazul lui Dorinel Munteanu la început. După o perioadă proastă, pot apărea și efecte pe termen scurt. Dacă ne uităm la desfășurarea antrenamentelor nu îi putem reproșa nimic lui Ewald Lienen și atunci suntem datori să avem răbdare și sunt convins că, dacă nu acum, din iarnă lucrurile vor sta altfel, pentru că acest antrenor și staff-ul său fac lucrurile prea profesionist ca să nu iasă bine. Eu i-am spus că, după specificul presei românești, el deja este plecat. A râs și mi-a zis să stau liniștit, a fost în Grecia, acolo era dat plecat în fiecare zi. Vor fi schimbări acolo unde am văzut că lucrurile nu merg. Împreună cu antrenorii am văzut că jucătorii respectivi nu dau satisfacție și vom interveni în acele compartimente.”

Comentarii   
  •  
  •  

#1 Tudor » 06-12-2013 22:39

Off: Chiar imi pare rau ca avem pauza lunga, avea cine sa ne dea zapada la o parte... :D www.realitatea.net/.../
On: Sper sa se tina de cuvant si sa ii inlocuiasca pe actualii indolenti cu jucatori de fotbal !
+1

Tudor

  •  
  •  

#2 Sturm1993 » 07-12-2013 19:29

Barboianu si-a reziliat contractul cu Astra - eu zic ca am avea nevoie de un fundas dreapta ca el .
digisport.ro/.../...

Sturm1993

Login sau crează cont pentru a comenta              |